Biroul Național de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2024 comparativ cu ianuarie-septembrie 2023: transportul public de pasageri a înregistrat creșteri în ce privește numărul de pasageri transportați (+14,8%), precum și parcursul pasagerilor (+9,4%); transportul de mărfuri a înregistrat de asemenea creșteri, atât la volumul de mărfuri transportate (+4,4%), cât și la parcursul mărfurilor (+1,6%).
În ședința ordinară a Consiliului Național pentru Statistică, desfășurată la data de 21 noiembrie, a fost examinat proiectul Programului de lucrări statistice pentru anul 2025 și discutată starea privind alinierea statisticilor naționale la acquis-ul european.
La data de 20 noiembrie curent s-a desfășurat Atelierul de lucru cu tematica „Utilizarea indicelui sărăciei multidimensionale național pentru elaborarea politicilor publice", destinat reprezentanților ministerelor de resort și altor autorități publice centrale.
În perioada 19-21 noiembrie curent, Biroul Național de Statistică găzduiește Atelierul de lucru internațional cu genericul ,,Tranziția la o organizare bazată pe procese în statistică”. Atelierul este organizat de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) în comun cu Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA) și Biroul Național de Statistică (BNS), cu sprijinul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova).
Biroul Național de Statistică informează: în trimestrul III 2024 volumul lucrărilor de construcții a crescut față de trimestrul III 2023 cu 8,2% (în prețuri comparabile), în ianuarie-septembrie 2024 volumul lucrărilor de construcții s-a majorat față de perioada corespunzătoare a anului 2023 cu 3,4% (în prețuri comparabile).
Biroul Național de Statistică informează, că în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 producția industrială (serie brută) s-a micșorat cu 3,3%, în ianuarie-septembrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent producția industrială (serie brută) s-a majorat cu 0,9%.
Biroul Național de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2024 comparativ cu ianuarie-septembrie 2023: transportul public de pasageri a înregistrat creșteri în ce privește numărul de pasageri transportați (+14,8%), precum și parcursul pasagerilor (+9,4%); transportul de mărfuri a înregistrat de asemenea creșteri, atât la volumul de mărfuri transportate (+4,4%), cât și la parcursul mărfurilor (+1,6%).
Biroul Național de Statistică informează: în trimestrul III 2024 volumul lucrărilor de construcții a crescut față de trimestrul III 2023 cu 8,2% (în prețuri comparabile), în ianuarie-septembrie 2024 volumul lucrărilor de construcții s-a majorat față de perioada corespunzătoare a anului 2023 cu 3,4% (în prețuri comparabile).
Exporturile și importurile Republicii Moldova, structurate pe mărfuri (la nivel de 4 cifre a NCM) și țări de destinație / origine a acestora (2 tabele) Trimestrul III 2024