RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 16.09.2019
Prima / Noutăţi
Noutăţi
Toate / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008 / 2007 / 2006 / 2005 / 2004
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie august / septembrie / octombrie / noiembrie / decembrie
23.07.2019
Şedinţa Comitetului de coordonare a proiectului comun ONU „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional” convocată la BNS
Vineri, pe 19 iulie curent, la Biroul Național de Statistică, a avut loc şedinţa periodică a Comitetului de coordonare a Proiectului „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional” implementat de BNS în parteneriat cu 5 agenții ale Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, inclusiv UNDP, UN Women, UNFPA, UNICEF și ILO.

11.07.2019
Biroul Național de Statistică prezintă numărul revizuit al populației Republicii Moldova și datele despre migrația internațională
Conform datelor preliminare ale Biroului Național de Statistică, la începutul anului 2019, în Republica Moldova locuiau 2,68 milioane persoane cu reședință obișnuită. În ultimii ani locuitorii țării au fost masiv implicați în migrația internațională, astfel, în 2017, din țară au emigrat în jur de 160 mii persoane, iar 110 mii persoane au imigrat în țară, majoritatea dintre ei fiind migranții reîntorși.

09.07.2019
Biroul Național de Statistică prezintă numărul revizuit al populației Republicii Moldova, inclusiv datele despre migrație
Evenimentul public de lansare a numărului revizuit al populației Republicii Moldova pentru perioada 2014-2018 va avea loc pe data de 11 iulie la ora 10:00, în incinta Biroului Național de Statistică.

27.07.2018
Anunț cu privire la admiterea la interviu pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Data desfăţurării interviului - 30 iulie 2018, ora 15:00
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admiși la interviu.

25.07.2018
Runda de consultare a utilizatorilor de date statistice în contextul elaborării Programului de Lucrări Statistice 2019 continuă
Pe data de 24 iulie curent, la Biroul Național de Statistică, s-a desfășurat a patra ședință a grupului de lucru intersectorial pe domeniul statistica socială și demografie, la care au participat reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția Serviciilor Publice, Banca Națională, mediul academic și societatea civilă.

23.07.2018
Anunț cu privire la admiterea la concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Data desfăşurării probei scrise - 25 iulie 2018, ora 10:00
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă.

18.07.2018
Actualizarea statutului indicatorilor ODD naționalizați
Astăzi, 18 iulie curent, la Biroul Național de Statistică s-a desfășurat prima ședință a grupului tehnic privind revizuirea statutului actual al indicatorilor de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă naționalizați în 2016. Specialiștii BNS urmează să evalueze indicatorii de dezvoltare durabilă produși de Birou din punct de vedere metodologic, conformitatea și disponibilitatea acestora conform cerințelor stabilite la nivel global.

17.07.2018
Sedința grupului intersectorial pe domeniul economie si mediul de afaceri, cluster II
Astăzi, 17 iulie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS), s-a desfășurat a doua ședință a grupului de lucru intersectorial privind domeniul economie și mediul de afaceri, la care au participat reprezentanții Băncii Naționale și Ministerului Economiei și Infrastructurii.

16.07.2018
Anunț cu privire la desfăşurarea concursului privind ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a mun. Chişinău a Biroului Naţional de Statistică
Termenul limită de depunere a documentelor – pînă la 06 august 2018, ora 17:00
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a mun. Chişinău.

13.07.2018
Prima runda de consultare a utilizatorilor de date statistice în contextul elaborării PLS 2019
Astăzi, 13 iulie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS), a avut loc prima ședință a grupului de lucru intersectorial pe domeniul economie și mediu de afaceri, la care au participat reprezentanții administrației publice centrale, Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, societății civile și mediului academic.

11.07.2018
Atelier de lucru: Indicatorii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ce țin de agricultură și alimentație
În perioada 10-13 iulie, la Chișinău se desfășoară atelierul de lucru privind Indicatorii de Dezvoltare Durabilă din domeniul agricultură și alimentație. Pe durata a 3 zile, experți internaționali FAO au misiunea să faciliteze înțelegerea metodologiilor internaționale stabilite pentru monitorizarea indicatorilor de dezvoltare durabilă ce țin de agricultură și alimentație: nr.2 – Zero Foame; nr. 14 – Viața sub apă; nr. 15 – Viața pe pământ.

09.07.2018
De ce să aplici la Specialitatea Econometrie și Statistică Economică?
Programul de licenţă de la ASEM în Econometrie și Statistică Economică își propune să pregătească viitorii specialişti care să corespundă cerinţelor şi exigenţelor economiei de piaţă și să contribuie, alături de Biroul Naţional de Statistică şi de alte instituţii de învăţământ superior, la promovarea statisticii în Moldova, cu scopul de a spori capacitatea organizaţiilor de a valorifica oportunităţile de afaceri, de a indeplini deopotrivă propriile obiective şi aşteptările clienţilor, precum și ale pieţelor vizate.

05.07.2018
Anunţ repetat cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Termenul limită de depunere a documentelor – pînă la 20 iulie 2018
Biroul Naţional de Statistică anunţă concurs pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul BNS.

31.07.2017
Anunț cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Data limită de depunere a documentelor este pînă la 18 august 2017
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul BNS.

28.07.2017
Registrul statistic al populației, o nouă inițiativă a Biroului Național de Statistică
La 27 iulie, a avut loc prima ședință a Grupului de lucru intersectorial în vederea perfecționării mecanismului de colectare a datelor cu privire la migrația populației, creat prin Hotărîrea Comisiei Naționale pentru Populație și Dezvoltare, din 5 mai 2017. Acesta este format din reprezentanți ai administrației publice centrale și instituții care dețin date statistice cu referire la fluxurile migraționale.

25.07.2017
Cercetare statistică nouă privind activitatea de INOVARE în întreprinderi
Cercetarea statistică privind activitatea de inovare a întreprinderilor va fi efectuată pentru prima dată în acest an.În acest context, agenții economici cu 10 și mai mulți salariați, care activează în domeniul industriei și serviciilor vor participa la cercetare. Chestionarul poate fi prezentat pe suport de hârtie sau on-line prin intermediul portalulul raportare.md până la 30 august.

24.07.2017
Anunţ repetat cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Data limită de depunere a documentelor este pînă la 11 august 2017
Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul BNS

20.07.2017
Guvernul a aprobat Nomenclatorul NUTS
Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri, 19 iulie, Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică (NUTS).Proiectul a fost elaborat de Biroul Național de Statistică în vederea implementării Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.Nomenclatorul NUTS are un rol major în producerea și diseminarea datelor statistice oficiale în profil regional.

20.07.2017
Post vacant: UNFPA și PNUD angajează consultant național
UNFPA și PNUD angajează un consultant național pentru a oferi asistență în scopul implementării Planului operațional al Strategiei de dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2016-2020 bazat pe managementul rezultatelor.

19.07.2017
Misiunea ONU – Banca Mondială premergătoare elaborării Strategiei naționale de Dezvoltare Durabilă „Moldova 2030”
Directorul general adjunct al Biroului Național de Statistică, Iurie Mocanu, a avut o întrevedere cu delegaţia comună ONU – Banca Mondială, aflată într-o misiune de lucru la Chișinău în perioada 17-21 iulie 2017. Participanții au discutat despre lacunele identificate în procesul de naționalizare a indicatorilor de dezvoltare durabilă, printre care sunt lipsa multor indicatori globali în sursele naționale, accesul limitat la datele produse de autoritățile publice, insuficiența de dezagregări ale datelor.

11.07.2017
Lansarea aplicației de vizualizare a datelor Recensământului 2014
Astăzi, 11 iulie Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova împreună cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei au celebrat într-un eveniment comun Ziua Mondială a Populației care are ca scop evidențierea aspectelor legate de populație, în special a celor privind dezvoltarea și planificarea familiei.

10.07.2017
Breviarul statistic "Moldova în cifre, ediţia 2017" plasat pe pagina web
Biroul Naţional de Statistică informează despre plasarea în format electronic a breviarului statistic "Moldova în cifre, ediţia 2017".Breviarul statistic cuprinde informaţie și analiză statistică succintă vizînd starea demografică, socială şi economică a ţării în perioada 2013-2016.

05.07.2017
Procesul-verbal cu privire la CONTRAVENȚIE, aprobat de conducerea BNS
În atenția tuturor respondenților!!! Biroul Național de Statistică anunță că la 23 iunie curent a fost publicat, în Monitorul Oficial, formularul Procesului-verbal cu privire la contravenție, întocmit în conformitate cu prevederile art. 443 al Codului contravențional al Republicii Moldova.

05.07.2017
Guvernul Republicii Moldova a oferit diplome de gradul 1, 2 și 3 pentru cei mai activi funcționari ai serviciului public.
Angajații Biroului Național de Statistică (BNS) au primit Diplome din partea Guvernului Republicii Moldova cu prilejul Zilei funcționarului public pentru rezultate remarcabile în activitate.

03.07.2017
Metodologia SCN 2008, implementată de BNS din 2018
Biroul Național de Statistică implementează metodologia Sistemului Conturilor Naționale a Organizației Națiunilor Unite versiunea 2008, compatibilă unu la unu cu Sistemul European de Conturi, versiunea 2010.

29.07.2016
Şedința Comisiei Naționale pentru Recensământul Populației și al Locuințelor - progrese şi activități realizate în perioada aprilie-iulie 2016
La data de 28.07.2016, în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Recensământul populației și al locuințelor, prezidată de Prim-ministrul Pavel FILIP, au fost discutate progresele şi activitățile realizate în perioada aprilie-iulie. La ședință au participat reprezentanți ai ministerelor de profil, ai societății civile, ai partenerilor de dezvoltare și experți în domeniu.

26.07.2016
Anunţ cu privire la desfăşurarea concursului privind ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a Mun. Chişinău
Data limită de prezentare – 15 august 2016, ora 17:00.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul Direcţiei generale pentru statistică a Mun. Chişinău.

25.07.2016
Seminar de instruire a specialiştilor anchetatori şi controlori încadraţi în reţeaua Ancheta Forţei de Muncă şi Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice
În perioada 1 iulie-31 decembrie 2016, în cadrul Biroului Naţional de Statistică se desfăşoară cercetarea statistică asupra gospodăriilor casnice „Accesul populaţiei la serviciile de sănătate”, runda a patra. Cercetarea dată este organizată în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu suportul financiar din partea proiectului Băncii Mondiale „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”.

22.07.2016
Workshopul național „Armonizarea cererii si ofertei de statistică regională”
La data de 13 iulie 2016 Proiectul UE “Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova” a organizat împreună cu Biroul Național de Statistică workshopul național „Armonizarea cererii si ofertei de statistică regională”. Workshopul a oferit principalilor utilizatori și producători de statistică regională oportunităţi de a discuta și agrea asupra principalelor probleme legate de producția şi utilizarea statisticii regionale în Republica Moldova precum și acţiunile necesare de a fi întreprinse.

19.07.2016
Anunţ privind situaţia procesării rezultatelor Recensămîntului Populaţiei şi al Locuinţelor 2014 la data de 19.07.2016
Biroul Naţional de Statistică informează că, la data de 19.07.2016 au fost introduse şi codificate 1 919 246 chestionare (toate tipurile de chestionare pentru gospodărie și persoană), sau 46,0% din numărul total de chestionare. Procesul de prelucrare a datelor a fost finalizat pentru municipiile Chișinău şi Bălţi, raioanele Briceni, Cantemir, Hîncești, Leova, Ocniţa, Șoldănești, Ungheni, Drochia și Taraclia. În prezent, derulează introducerea datelor pentru celelalte raioane.

15.07.2016
A IV-a Ședință a Consiliului Coordonator în cadrul proiectului "Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova", STATREG
Astăzi, 15 iulie, în cadrul Biroul Naţional de Statistică a avut loc a patra reuniune a Consiliului Coordonator în cadrul proiectului "Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova", STATREG, finanțat de Uniunea Europeană. Echipa STATREG a prezentat progresele în cadrul proiectului cu referire la compilarea PIB-ului regional, îmbunătățirea statisticii agricole, derularea programelor de instruire pentru utilizatorii și producătorii de statistici regionale, elaborarea catalogului indicatorilor statistici, etc.

13.07.2016
Concurs: decernarea Premiului Naţional
Comisia pentru decernarea Premiului Naţional anunţă că, în perioada pînă la 29 iulie curent, are loc înaintarea la concurs a candidaţilor și colectivelor de candidați pentru decernarea Premiului Naţional.

05.07.2016
Anunț privind situația procesării rezultatelor Recensămîntului Populației și al Locuințelor 2014 la data de 05.07.2016
Biroul Naţional de Statistică informează că, la data de 05.07.2016 au fost introduse şi codificate 1 528 718 chestionare (toate tipurile de chestionare pentru gospodărie și persoană), sau 36,9% din numărul total de chestionare. Procesul de prelucrare a datelor a fost finalizat pentru municipiile Chișinău şi Bălți, raioanele Leova, Ungheni, Ocnița, Hîncești și Cantemir. Introducerea datelor pentru celelalte raioane este în plină derulare.

31.07.2015
A fost plasată pe pagina web publicaţia statistică "Educaţia în Republica Moldova" ediţia 2015
Publicaţia conţine principalii indicatori statistici ce caracterizează sistemul de învăţămînt din ţară în perioada 2000-2014. Datele sînt prezentate pe niveluri educaţionale: preşcolar, primar, secundar general, secundar profesional, mediu de specialitate, superior, doctorantura şi postdoctorantura.

23.07.2015
Şedinţa Consiliului Coordonator al proiectului STATREG
La data de 15 iulie 2015 a avut loc a doua şedinţă a Consiliului Coordonator al proiectului STATREG la care a fost aprobat primul raport intermediar. Liderul echipei, José Cervera, a prezentat activităţile desfăşurate de la începutul proiectului cît şi cele care urmează a fi implementate.

08.07.2015
Partajarea de experienţă pentru statisticienii din Republica Moldova
În perioada 7-9 iulie reprezentanţii Biroului Naţional de Statistică efectuează o vizită de studiu la Statistica Lituaniei. Statistica Lituaniei a gazduit 12 reprezentanţi ai Biroului Naţional de Statistică: Directorul General al BNS - Dna SPOIALĂ Lucia şi şefi de direcţii responsabili de producerea de statistici, economie şi finanţe, resurse umane, diseminarea informaţiei statistice, infrastructură statistică, coordonatori de colectare a datelor statistice şi a altor specialişti.

03.07.2015
Publicaţia statistică „Activitatea agricolă a micilor producători agricoli în Republica Moldova în 2014” plasată pe pagina web
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre plasarea în format electronic a publicaţiei statistice „Activitatea agricolă a micilor producători agricoli în Republica Moldova în 2014”, ediţia 2015.

01.07.2015
Statisticieni şi elaboratorii de politici au făcut schimb de opinii cu privire la măsurarea antreprenoriatului din perspectiva de gen în Moldova
Reprezentanţi ai ministerelor din Moldova, deţintători ai surselor de date administrative, mediului academic şi societăţii civile au răspuns invitaţiei statisticienilor şi s-au întrunit pe 30 iunie-1 iulie 2015 în cadrul atelierului de lucru privind dezvoltarea statisticii antreprenoriatului din perspectiva de gen în Republica Moldova.

22.07.2014
Anunţ cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante în cadrul subdiviziunii Biroului Naţional de Statistică
Biroul Naţional de Statistică anunţă învingătorul concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante.

17.07.2014
Anunţ cu privire la admiterea la concurs în cadrul subdiviziunii Biroului Naţional de Statistică
Data desfăşurării interviului - 18 iulie 2014, ora 14:00.
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la interviu.

 
Pagina
12
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
18860 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran