Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2008

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2008

Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd indicele preţurilor de consum (nivelul inflaţiei) în luna noiembrie 2008.

În noiembrie 2008 preţurile medii de consum au rămas la nivelul preţurilor din luna octombrie 2008, fiind influenţate de descreşterea preţurilor la produsele nealimentare – cu 0,6 la sută, precum şi de creşterea tarifelor pentru  prestarea serviciilor populaţiei – cu 1,1 la sută, preţurile medii la produsele alimentare au rămas la nivelul lunii octombrie (anexă).

În luna de analiză a fost înregistrată reducerea preţurilor la principalele produse alimentare: ulei vegetal – cu 14,1%, orez – cu 5,1%, fructe proaspete – cu 3,3% (citrice-cu 10,5%, mere – cu 6,3%), cartofi şi carne de oaie – cu cîte 3,1%, carne de porc – cu 2,3%, zahăr – cu 2,4%, făină de grîu – cu 2,2% şi peşte proaspăt – cu  2,0%. Descreşterea în luna de analiză a preţurilor la produsele alimentare a fost generată de apariţia produselor din roada  anului curent.

La mărfurile nealimentare în perioada de raport scăderea preţurilor a fost marcată la: carburanţi pentru transport – cu 12,1%, gaze naturale ambalate în butelii – cu 8,8%, medicamente – cu 0,7% şi materiale pentru construcţie – cu 0,5%, televizoare, aparate de telefonie şi audiovizuale.

Totodată, în luna noiembrie 2008 a fost înregistrată creşterea tarifelor la serviciile prestate populaţiei pentru: asigurarea cu agent termic pentru încălzirea centralizată a caselor de locuit a populaţiei (mun. Bălţi şi or. Ungheni) – cu 20,7%, serviciile curăţirii hainelor – cu 2,7%, serviciile rituale – cu 2,0%, serviciile frizeriilor şi băilor publice – cu 1,5% şi transport urban cu microbuzele (or. Soroca) – cu 1,2%.

În perioada de referinţă au crescut preţurile şi la unele produse alimentare: legume proaspete – cu 5,6% (pătlăgele roşii – cu 30,3% şi castraveţi – cu 21,8%), ouă dietetice şi lapte integral – ci cîte 3,0% şi la smîntînă – cu 1,9%.  Cu sosirea sezonului rece a anului s-au majorat preţurile la încălţămintea pentru iarnă – cu 2,8%, scurte pentru bărbaţi şi articolele de blană – cu cîte 1,5%.

De la începutul anului 2008 (noiembrie 2008 faţă de decembrie 2007) nivelul inflaţiei a constituit 7,5 la sută (informativ: în noiembrie 2007 faţă de decembrie 2006 nivelul inflaţiei a marcat 12,1 %).

Creşterea preţurilor medii pe parcursul ultimelor 12 luni (noiembrie 2008 faţă de noiembrie 2007) a constituit 8,5 la sută (noiembrie 2007 faţă de noiembrie 2006 – 13,5%).

Persoană de contact: Ana Cucereavîi – şeful secţiei statistica preţurilor, tel. 40 31 11

Anexă

Rata inflaţiei în noiembrie 2008

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare
(în decimile)

Noiembrie 2008(+/-) faţă de:

Informativ: Noiembrie  2007(+/-)
faţă de:

Octombrie
2008

Decembrie
2007

Noiembrie
2007

Octombrie
2007

Decembrie
2006

Noiembrie
2006

TOTAL

10000

0,0

7,5

8,5

1,3

12,1

13,5

Mărfuri alimentare

3500

0,0

6,5

8,0

1,5

13,8

16,2

Pîine

278

0,1

10,6

0,9

0,4

15,7

17,1

Legume

379

5,6

-28,5

-25,1

2,3

16,5

30,0

Fructe

94

-3,3

-9,5

-6,9

4,5

26,4

34,3

Carne, preparate şi conserve din carne

690

0,1

33,5

34,8

0,0

14,2

15,5

Lapte şi produse lactate

356

1,6

3,4

5,9

3,8

21,5

24,3

Mărfuri nealimentare

4111

-0,6

3,4

4.2

1,4

10,7

11,6

Confecţii

849

0,6

2,7

3,2

1,2

11,2

11,9

Încălţăminte

503

0,7

0,9

1,8

1,8

10,0

10,3

Medicamente

459

-0,7

4,9

5,6

0,3

17,4

18,4

Combustibil

640

-5,2

-1,7

0,3

2,7

11,2

8,7

Servicii

2389

1,1

16,0

16,2

0,8

12,8

12,9

Servicii comunal-locative

824

2,2

24,9

25,0

1,2

19,8

19,8

Încălzire centralizată

87

20,7

33,0

33,3

6,4

6,4

6,4

Transportul de pasageri

290

0,5

21,4

22,3

0,0

2,6

2,9

Telecomunicaţii

475

0,0

0,5

-1,1

0,0

0,2

0,2

ipc

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER