Masă rotundă în domeniul statisticii pe termen scurt

Masă rotundă în domeniul statisticii pe termen scurt

La 23 octombrie curent la Biroul Naţional de Statistică (BNS) a avut loc o masă rotundă privind prezentarea experienţei Institutului Naţional de Statistică al României (INS) în realizarea cercetărilor statisticii business pe termen scurt.

La eveniment au participat reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică din România: Nina Alexevici, Lucia Sinigaglia, Silvia Pisica, Marilena Bestea; reprezentanţi ai Biroului Naţional de Statistică, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor, Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Banca Naţională a Moldovei, Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, Academia de Studii Economice, precum şi reprezentanţi USAID/BIZTAR, PNUD Moldova.

În cadrul evenimentului au fost expuse cerinţele Uniunii Europene şi împărtăşită practica României în domeniul cercetărilor business pe termen scurt întru alinierea Republicii Moldova la rigorile UE în domeniu, ţinînd cont de experienţa avansată a statelor europene, în special vizînd implementarea cercetării unice.

De asemenea, au fost discutate aspectele privind implementarea cercetării unice după exemplul României şi în Republica Moldova. Implementarea cercetării nominalizate în ţara noastră ar permite înlocuirea mai multor cercetări statistice pe termen scurt (lunare şi trimestriale, care au cel mai mare număr de respondenţi statistici) cu o cercetare statistică unică.

În baza cercetărilor statistice pe termen scurt sunt obţinute datele statistice privind evoluţia infraanuală a activităţii industriale, de construcţii, în domeniul comerţului şi serviciilor, precum şi investiţiilor în capital fix şi salarizării.

Implementarea cercetării unice are mai multe avantaje cum ar fi: reducerea cheltuielilor de timp din partea respondenţilor; posibilitatea transmiterii datelor de către respondenţi prin intermediul WEB; excluderea dublării datelor colectate; optimizarea mijloacelor financiare şi de muncă; trecerea de la cercetările complete la cercetările selective şi, respectiv, micşorarea sarcinii informaţionale asupra respondenţilor.

Totodată, alinierea la standardele europene presupune o colaborare intensă a BNS atît cu utilizatorii, cît şi cu furnizorii informaţiei statistice în vederea optimizării sistemului de indicatori şi organizării culegerii informaţiei statistice ţinînd cont de Codul European de Bune Practici, alte rigorii europene.

În cadrul mesei rotunde au fost abordate şi subiecte ce ţin de cuprinderea unităţilor statistice în  cercetările  statisticii  business pe  termen scurt;  utilizarea registrului statistic la determinarea unităţilor statistice incluse în cercetare; stabilirea genului principal de activitate în contextul respectării principiului stabilităţii; formarea bazei de sondaj şi proiectarea eşantionului. De asemenea s-au purtat discuţii şi privind sistemul indicatorilor şi metodologia de calculare, modul de organizare a cercetării, colectării, prelucrării şi diseminării informaţiei statistice pe termen scurt.

Amintim, că în perioada 19-23 octombrie curent la BNS s-au aflat într-o vizită de lucru privind statistica business pe termen scurt 4 experţi ai INS România. Acţiunile date au avut loc cu asistenţa tehnică a Proiectului Comun pentru Consolidarea Sistemului Statistic Naţional al Republicii Moldova (UNDP, UNIFEM, UNFPA, Unicef).

Mai multe detalii găsiţi la rubrica Seminare şi conferinţe.

 

Persoană de contact:
Ala Pâslariuc,
Responsabil relaţii publice,
Tel. 40 30 51


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER