Examinarea Programului lucrărilor statistice pentru anul 2010 la şedinţa Consiliului pentru statistică

Examinarea Programului lucrărilor statistice pentru anul 2010 la şedinţa Consiliului pentru statistică

În cadrul şedinţei de ieri, 3 decembrie, a Consiliului pentru statistică a fost examinat Proiectul Programului lucrărilor statistice (PLS) pentru anul 2010.

Proiectul Programului dat este elaborat anual de Biroul Naţional de Statistică (BNS), în colaborare cu ministerele şi alte autorităţi administrative centrale interesate. Emiterea PLS este în corespundere cu Legea Republicii Moldova nr. 412/XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială şi generalizează obligaţiile pe care BNS le are în planul producerii datelor statistice necesare utilizatorilor interni şi externi, întru asigurarea acestora cu informaţie statistică calitativă cît mai complexă.

PLS prevede elaborarea lucrărilor şi cercetărilor statistice, periodicitatea şi termenele de prezentare a informaţiei către beneficiari. În anul 2010 sînt preconizate spre elaborare de către Biroul Naţional de Statistică 105 titluri de lucrări/cercetări statistice cu periodicitate lunară, trimestrială şi anuală (în total 395 lucrări), mai mult de 160 note informative şi informaţii operative, 30 ediţii statistice, circa 100 chestionare vor fi completate şi prezentate la solicitare organismelor internaţionale. De către alte autorităţi administrative centrale, instituţii de stat vor fi elaborate şi furnizate în adresa autorităţilor publice interesate 50 rapoarte statistice şi 51 titluri de informaţii.

În cadrul şedinţei Consiliului a fost menţionat faptul că la elaborarea proiectului Programului s-a ţinut cont de necesitatea punerii la dispoziţia factorilor de decizie a datelor statistice necesare fundamentării şi aprecierii realizării politicilor de dezvoltare economică şi socială la nivel naţional şi în profil teritorial, precum şi creşterii gradului de satisfacere a cerinţelor de informare a utilizatorilor de date statistice interni şi externi (administraţia publică centrală şi locală, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale, organizaţii internaţionale, persoane fizice, mass-media etc.).

De asemenea, la baza elaborării proiectului PLS a stat exigenţa promovării şi, în consecinţă a integrării, în spaţiul informaţional internaţional, în particular al Uniunii Europene şi ca efect a cunoaşterii mai bune a Republicii Moldova peste hotarele ei. S-au luat în consideraţie şi actualele cerinţe privind utilizarea cît mai amplă a surselor disponibile administrative de date deţinute de autorităţile centrale şi locale întru utilizarea mai raţională a mijloacelor bugetare, precum şi extinderea realizării cercetărilor statistice selective, întru micşorarea sarcinii informaţionale asupra agenţilor economici.

Spre deosebire de Programul lucrărilor statistice din anul 2009, proiectul Programului pentru anul 2010 prevede îndeplinirea unor lucrări de mare importanţă, şi anume:

a) pregătirea şi efectuarea Recensămîntului general agricol în anul 2010;

b) includerea a 2 lucrări statistice noi – „Plasarea în cîmpul muncii a tinerilor specialişti” (lucrarea se realizează o dată la 2 ani în întreprinderi) şi cercetarea statistică asupra gospodăriilor casnice „Reconcilierea vieţii profesionale cu cea familială”, modul complementar la cercetarea Ancheta Forţei de Muncă (în conformitate cu Strategia politici de ocupare a forţei de muncă 2007-2015).

Realizarea Programului lucrărilor statistice în anul 2010 va fi efectuată din contul mijloacelor bugetare prevăzute Biroului Naţional de Statistică şi altor instituţii. Finanţarea recensămîntului general agricol este preconizată să fie efectuată în proporţie de 20 la sută din contul bugetului de stat şi 80 la sută de către donatorii străini.

Proiectul Hotărîrii Guvernului „Cu privire la aprobarea Programului lucrărilor statistice pe anul 2010” a fost coordonat cu ministerele, alte instituţii interesate, de obiecţiile şi propunerile cărora s-a ţinut cont la definitivarea proiectului. De asemenea, proiectul PLS pentru anul 2010 a fost plasat pe pagina web a Biroului pentru consultare publică şi sporirea gradului de transparenţă decizională.

Informaţie utilă:

1. Proiectul Programului lucrărilor statistice pentru anul 2010.
2. HG cu privire la aprobarea Regulamentului Consiliului pentru statistică (nr 905 din 09.08. 2007).

Persoană de contact:

Ala Pâslariuc,
Responsabil relaţii publice,
Tel. 40 30 51


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER