Procesul de recalculare a numărului populației cu reședința obișnuită

Astăzi, 25 iunie 2019, Biroul Național de Statistică a invitat specialiști în domeniul demografiei, sociologiei și statisticii din mediul academic și sectorul asociativ  la o discuție  informală despre procesul de recalculare a indicatorilor demografici, în particular a numărului populației cu reședința obișnuită, pentru perioada 2014-2017 (2018 provizoriu).

La această întâlnire, de asemenea, au participat și reprezentanți ai autorităților publice centrale în calitate de utilizatori ai statisticilor demografice pentru elaborarea de politici. 

În cadrul reuniunii colaboratorii Biroului Național de Statistică, împreună cu expertul internațional, Eliahu Ben Moshe, și expertul național, Maria Vremiș, au familiarizat participanții cu metodologia de estimare a soldului migrației în baza datelor Poliției de Frontieră privind traversările frontierei de stat de către persoanele fizice. 

Un alt subiect de discuții s-a axat pe aspectele metodologice cu privire la recalcularea numărului populației și a indicatorilor demografici pentru perioada 2014-2017 (2018 provizoriu), în baza rezultatelor Recensământului Populației și al Locuințelor din anul 2014 și datelor Poliției de Frontieră privind traversările frontierei de stat de către persoanele fizice. Totodată, a fost explicată diferența dintre populația stabilă și populația cu reședință obișnuită. 

Experții BNS au accentuat importanța și necesitatea activității de estimare a migrației, cât și cea de recalculare a numărului populației în baza datelor recensământului, care să reflecte situația de facto din Republica Moldova. 

La rândul lor, invitații la întrunirea respectivă au avut posibilitatea să facă un schimb de opinii cu specialiștii BNS referitor la activitatea desfășurată și să reflecte împreună asupra utilizării ulterioare a statisticilor demografice produse în scopul informării societății.

 

Note: 

  • Diseminarea publică a datelor statistice cu privire la numărul populației și alți indicatori demografici pentru perioada 2014-2017 (2018 provizoriu) este planificată pentru 11 iulie 2019.
  • Activitatea de recalculare a numărului populației se desfășoară în cadrul proiectului comun ONU ”Consolidarea Sistemului Statistic Național” în colaborare şi cu suportul tehnic, şi financiar al UNFPA și Agenției Elvețiene de Cooperare și Dezvoltare (SDC).

Prezentări(pdf):

 


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER