Condiţiile de locuit reprezintă un indice important al bunăstării populaţiei ţării, acestea oferind persoanei satisfacerea necesităţilor de ordin biologic, psihologic, social şi familial.

În cadrul Recensămîntului populaţiei din 2004 au fost obţinute principalele caracteristici vizînd condiţiile de locuit ale populaţiei ţării, înregistrînd unele schimbări calitative în perioada dintre ultimele două recensăminte ale populaţiei (1989-2004).

Conform rezultatelor Recensămîntului populaţiei din 2004, din 1131,8 mii gospodării casnice înregistrate, 1023,7 mii, sau 90,4% din total, locuiau în case particulare şi apartamente (separate). Ponderea populaţiei, care locuia în astfel de locuinţe s-a majorat cu circa 8 puncte procentuale în comparaţie cu 1989. Concomitent, s-a micşorat de 2 ori ponderea populaţiei, care locuia în o parte din casă particulară, apartamente comune şi cămine, constituind 6,5% din total (220,2 mii persoane).

Schimbări pozitive, într-o măsură mai mare, au avut loc în localităţile urbane. Ponderea populaţiei urbane, care locuia în case particulare şi apartamente s-a mărit în această perioadă cu 12 puncte procentuale, iar a populaţiei rurale - cu 2 puncte procentuale. În mediul urban mai mult de jumătate din gospodăriile casnice (248,6 mii) locuiau în apartamente şi aproximativ 30% (129,4 mii) - în case particulare. În mediul rural majoritatea gospodăriilor casnice (93,7%) locuiau în case particulare. Doar în mun.Chişinău, Bălţi şi raionul Anenii-Noi această pondere a fost mai mică decît media pe ţară constituind, respectiv, 74,9%, 85,8% şi 84,5%.           

În 2004 din totalul gospodăriilor casnice 2,4% locuiau în încăperi închiriate la alte persoane. În mediul urban ponderea a astfel de gospodării era de 4,3%, iar în mediul rural de 1,2%.

În cămine şi cămine de tip familial locuiau, respectiv, 1,8% şi 1,7% din gospodăriile casnice, în majoritate (95,6%) fiind din mediul urban.

Condiţiile locative ale populaţiei şi schimbările parvenite in perioada intercenzitară, caracterizate prin mărimea medie a suprafeţei totale şi celei locuibilece revinela o persoană, au fost determinate pentru populaţia, care locuia în case particulare (individuale), în o parte a casei particulare, apartamente separate, apartamente comune şi cămine de tip familial.

În perioada dintre ultimele două recensăminte mărimea medie a suprafeţei totale la o persoană s-a majorat de la 18 m² pînă la 22,5 m², cea locuibilă - de la 12 m² pînă la 14,9 m². Majorarea a fost mai esenţială în mediul urban, depăşind-o pe cea din mediul rural cu cîte 19 puncte procentuale pentru ambii indici.

În 2004 suprafaţa medie totală şi cea locuibilă la o persoană în urbe a fost, respectiv, de 20 m² şi 13,1 m², iar în localităţile rurale - de 23,9 m² şi 15,8 m². Suprafeţe medii mai mici revin locuitorilor municipiilor Chişinău şi Bălţi atît în mediul urban, cît şi rural.

În perioada intercenzitară s-a micşorat ponderea populaţiei, căreia îi revenea mai puţin de 12 m² suprafaţă totală şi de 9 m² suprafaţă locuibilă la o persoană cu circa 12 puncte procentuale, mărindu-se totodată ponderea populaţiei căreia îi revenea la o persoană peste 20 m² suprafaţă totală şi locuibilă cu, respectiv, 13 şi 8 puncte procentuale.

Pentru populaţia cu domiciliul în case particulare (individuale), o parte a casei particulare, apartamente separate, apartamente comune şi cămine de tip familial, fiecărei a cincia persoană îi revenea suprafaţă medietotală mai mică de 12 m², fiecărei a treia - cîte 13 - 19 m², iar pentru aproape jumătate din populaţie - 20 m² şi peste.

Suprafaţa medie locuibilă pentru o persoană a fost mai mica de 12 m² pentru jumătate din populaţie (51,3%), cîte 13 - 19 m² - pentru 26,8%, iar 20 m² şi peste - pentru 22% din populaţia cu domiciliu în tipurile de locuinţe menţionate.

Pe medii de reşedinţă aceste proporţii diferă faţă de total pe ţară. În urbe este mult mai mare ponderea populaţiei, căreia îi revine la o persoană 13 - 19 m² suprafaţă totală şi pînă la 12 m² suprafaţa locuibilă şi mult mai mică ponderea populaţiei căreia-i revine - 20 m² şi peste a suprafeţei atît totale cît şi celei locuibile. În mediul rural situaţia se prezintă invers.

Datele Recensămîntului populaţiei din 2004 atestă o corelaţie puţin echilibrată între mărimea gospodăriei şi numărul camerelor de locuit, de care dispuneau. Doar pentru aproape jumătate din gospodăriile, care locuiau în 1 cameră şi în 4 şi mai multe camere, numărul persoanelor corespundea numărului camerelor. Totodată, circa 29% de gospodării, alcătuite din 3 şi mai multe persoane locuiau în o singură cameră. Aceeaşi pondere de gospodării, alcătuite din 1 - 2 persoane locuiau în 4 şi mai multe camere.

În comparaţie cu 1989 s-a majorat cu circa 12 puncte procentuale ponderea populaţiei care avea 4 şi mai multe camere în case particulare şi cu 4,5 puncte procentuale - ponderea populaţiei din apartamente cu 3 şi mai multe camere.

În mediul urban predominau gospodăriile care locuiau in 2 şi 3 camere, constituind 70% din total, faţă de aproximativ 60% în mediul rural. În acelaşi timp ponderea gospodăriilor care aveau 4 şi mai multe camere în mediul urban era mai mică cu 20,3 puncte procentuale comparativ cu mediul rural (în 1989 acest decalaj fiind de 1,2 puncte procentuale calculat pentru familii).

Majoritatea gospodăriilor care locuiau în cămine de tip familial (65%) ocupau o cameră.

Promovarea unei politici de privatizare a fondului locativ şi-a găsit o reflectare evidentă în totalurile Recensămîntului din 2004. În perioada intercenzitară s-au produs importante modificări în structura fondului locativ după forma de proprietate.

În anul 2004 în locuinţe aflate în proprietate privată locuiau 1040,7 mii gospodării sau 96,2% din total şi doar 36,9 mii sau 3,4% - în locuinţe de stat (municipale). În locuinţe aflate în proprietatea cultelor religioase, altor întreprinderi şi organizaţii nestatale locuiau 3,9 mii gospodării sau 0,4 % din total.

În mediul urban ponderea gospodăriilor, care locuiau in locuinţe private era mai mică decît în mediul rural (respectiv 91,8% şi 99,0%), iar in cele de stat (municipale), situaţia a fost inversă (respectiv 7,7% şi 0,8 %).

Suprafaţa medie totală şi locuibilă la o persoană din locuinţele în proprietate privată era mai mare decît a celor cu proprietate de stat (municipală) respectiv, cu 7,8 m² şi 5,2 m².

La Recensămîntul din 2004 au fost obţinute date referitor la deţinereaîn proprietate şi a altor spaţii locative, decît locuinţele de bază, de către gospodăriile casnice (membrii gospodăriei). Astfel, 42,5 mii sau 3,8% din total gospodării casnice au indicat că în afară de locuinţa de bază aveau în proprietate şi alte spaţii locative. Din acestea mai mult de jumătate posedau case particulare sau o parte a acesteia, aproximativ ¼ aveau apartamente, 1/5 - locuinţe sezoniere şi doar 2% deţineau o cameră în apartament comun sau în cămin.

În mediul urban ponderea gospodăriilor care aveau în proprietate alte spaţii locative a fost mai ridicată, decît în mediul rural şi constituia 4,5% (în mediul rural - 3,2%,). Dacă în mediul urban proprietăţile deţinute constituiau cîte o treime fie case particulare, apartamente sau case sezoniere, atunci în mediul rural din rîndul gospodăriilor care au indicat că deţineau alte spaţii locative 74,3% aveau case particulare şi doar 10% - locuinţe sezoniere.

Caracteristica dotării locuinţelor cu principalele utilităţi oglindeşte gradul de confort al fondului locativ. La Recensămîntul din 2004 nivelul de dotare a fost studiat pentru următoarele tipuri de locuinţe, ocupate de gospodăriile casnice: case particulare; o parte a casei particulare; apartamente; apartamente comune; cămine de tip familial.

În anul 2004 majoritatea locuinţelor (99,4%) erau dotate cu instalaţie electrică. Locuinţele dotate cu plită electrică instalată pe podea reprezentau 2,6% din total (înregistrate preponderent în căminele de tip familial - 27,7%).

9 din 10 gospodării erau asigurate cu gaze: 4 - din reţeaua publică; 5 - cu butelii cu gaze, din care majoritatea (93,7%) - în case particulare sau o parte a casei particulare.

Fiecare a treia gospodărie era asigurată cu încălzire centrală publică sau prin sistem propriu. Apartamentele (inclusiv comune) şi căminele de tip familial erau asigurate cu încălzire centrală sau prin sistem propriu la nivel, respectiv, de 69,3% şi 19,6%.

Circa 2/3 din locuinţe erau dotate cu sobe, din ele 96,6 % reveneau caselor particulare sau o parte a casei particulare. Doar 1% de case particulare erau racordate la reţeaua cu încălzire centrală publică.

La instalaţiile de alimentaţie cu apă erau racordate 37,4% din locuinţe, la instalaţiile de canalizare - fiecare a treia locuinţă, circa 30% de locuinţe aveau baie (duş). Cu aceste utilităţi erau asigurate majoritatea gospodăriilor care domiciliau în apartamente, apartamente comune şi cămine de tip familial. O gospodărie din 4 erau asigurate cu apă caldă (sistem centralizat sau instalaţie proprie). O pondere mult mai sporită a gospodăriilor asigurate cu apă caldă prin sistem centralizat revenea gospodăriilor domiciliate în apartamente (88,5%).

La data efectuării recensămîntului, de legătură telefonica fixă dispuneau mai mult de jumătate din gospodării, de radio - circa 30% din gospodării. Televizor aveau 4 gospodării din 5, computer - o gospodărie din 30 (în apartamente - 1 din 11 gospodării).

Lipsa în locuinţe a orice instalaţie enumerată au indicat 0,1% din gospodării.

În mediul urban ponderea locuinţelor dotate cu gaze din reţea publică este mai mare de 4,5 ori, decît în mediul rural, cu încălzire centrală publică şi prin sistem propriu - de 9 ori. O discrepanţă mult mai mare intre urban şi rural s-a înregistrat în cazul dotării locuinţelor cu apeduct - de 8 ori, cu canalizare - de 11ori, cu baie sau duş - de 12 ori, cu apă caldă prin sistem centralizat şi prin instalaţie proprie - de 17 ori.

De asemenea, în mediul urban locuinţele erau mai asigurate decît cele din mediul rural şi în aspectul dotării cu legătură telefonică (de 2 ori), cu computere - de 8 ori, cu televizoare - cu 13,2 puncte procentuale.

Dotarea mai bună cu principalele utilităţi a locuinţelor din mediul urban se datorează existenţei unei asigurări tehnico-edilitare corespunzătoare: locuinţele racordate la încălzire centrală publică şi prin sistem propriu reprezintă 73,5%; la apeduct - 81,3%; la canalizare - 74,6% şi la gaze din reţeaua publică - 71,2%, pe cînd în localităţile rurale predomina sistemul propriu, mult mai costisitor şi greu de realizat.