Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2010

Evoluţia preţurilor de consum
în Republica Moldova în luna noiembrie 20101

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în  noiembrie 2010 faţă de octombrie 2010 a constituit 100,6 %, iar faţă de noiembrie 2009 – 107,7 % (informativ: în noiembrie 2009 faţă de octombrie 2009 IPC a marcat 101,0% şi faţă de noiembrie 2008 – 99,3 %). De la începutul anului (în luna noiembrie a.c. faţă de decembrie 2009) preţurile de consum s-au majorat cu  6,7 la sută.

Creşterea preţurilor medii de consum în noiembrie faţă de octombrie a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 1,2 la sută, nealimentare – cu 0,6 la sută iartarifele pentru  prestarea serviciilor  populaţiei au rămas stabile la nivelul lunii octombrie(tabelul 1).

Creşterea preţurilor a produselor alimentare a fost mai semnificativă la: ulei vegetal – cu 9,7%, legume – cu 9,4%(inclusiv: castraveţi de seră – cu 22,9%, roşii – cu 19,3%,  pătlăgele vinete – 20,2%, roşii – cu 19,3%, ardei dulci – cu 16,1%, usturoi – cu 11,2%, varză -  cu 10,6%), struguri – cu 7,2% şi cartofi – cu 4,0%.

Totodată, în luna noiembrie au scăzut preţurile la: zahăr – cu 8,3%, ouă dietetice – cu 5,0%, băuturi nealcoolice – cu 3,0% şi fructe proaspete – cu 2,9%( inclusiv:citrice – cu 10,5%, exotice – cu 4,7%).

În perioada de raport s-au majorat preţurile la: combustibili – cu 1,2%(în special: la cărbune – cu 2,6%), confecţii şi încălţăminte – cu cîte 0,8%.

În noiembrie au fost reduse preţurile la aparate pentru prelucrarea informaţiei, telefoane, foto şi de luat vederi – cu cîte 0,5 %.  

În luna de analiză s-au redus tarifele pentru serviciile turismului peste hotarele ţării – cu 1,3% şi a transportului de pasageri - cu 0,1%(inclusiv:serviciile transportului aerian – cu 2,7% şi feroviar interstatal – cu 1,1%). 

Tabelul 1: Indicii preţurilor de consum în noiembrie 2010

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

Noiembrie 2010(+/-) faţă de:

Informativ:Noiembrie  2009(+/-) faţă de:

Octombrie 2010

Decembrie 2009

Noiembrie 2009

Octombrie 2009

Decembrie 2008

Noiembrie 2008

TOTAL

10000

100,6

106,7

107,7

101,0

99,5

99,3

Mărfuri alimentare

3487

101,2

105,0

106,7

101,6

94,7

94,7

Pîine

270

100,1

103,2

103,7

100,0

94,0

94,2

Legume

284

109,4

104,3

116,4

118,0

94,2

97,8

Fructe

122

97,1

102,6

101,6

95,3

95,1

94,7

Carne, preparate şi conserve din carne

778

100,0

98,8

99,1

99,4

95,0

94,7

Lapte şi produse lactate

408

101,5

107,9

109,3

101,3

94,4

95,2

Zahăr

 79

91,7

110,4

111,3

102,4

118,0

115,3

Ouă

  70

95,0

91,4

90,8

102,4

79,8

79,0

Ulei vegetal

  83

109,7

128,4

128,2

101,0

75,0

70,4

Mărfuri nealimentare

3792

100,6

106,2

106,7

100,9

102,0

100,7

Confecţii

 761

100,9

102,4

103,2

101,0

99,2

99,9

Încălţăminte

 470

100,8

102,1

102,2

101,1

99,1

99,5

Medicamente

 497

100,0

105,0

106,5

102,3

117,9

117,2

Combustibili

 597

101,2

118,7

118,8

101,2

100,4

90,8

Materiale de construcţie

298

100,1

103,0

103,2

100,1

96,6

96,1

Servicii

2721

100,0

109,5

110,1

100,2

101,7

102,9

Servicii comunal-locative:

1134

100,0

118,9

119,0

100,2

100,1

103,5

          Apeduct şi canalizare

88

100,0

101,7

101,7

100,0

122,6

122,6

        Energie electrică

409

100,0

120,4

120,4

100,0

100,9

100,9

       Gaze naturale prin conducte centralizate

287

100,0

126,2

126,2

100,0

89,9

89,9

        Încălzire centralizată

170

100,0

125,3

125,3

100,0

100,0

132,3

Transportul de pasageri

270

99,9

103,2

103,4

100,1

104,8

103,7

Alimentaţia publică

237

100,2

108,6

112,4

100,7

100,6

100,7

Indicii parţiali2, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:

Indicator

Noiembrie 2010 în % faţă de:

Octombrie 2010

Decembrie 2009

Noiembrie 2009

Total IPC

100,6

106,7

107,7

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,4

103,8

104,5

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

100,3

107,6

108,2

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,8

105,4

106,4

Total IPC exclusiv combustibili

100,6

106,0

107,0

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43
din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264).

Persoană de contact:

Ana Cucereavîi
şef al secţiei statistica preţurilor
tel. 40 31 11


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER