RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 17.09.2019
Prima / Comunicate de presă / Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 2012
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 2012
30.08.2012
Versiune tipar

Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 2012

Biroul Național de Statistică informează că în trimestrul II 2012 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1266,9 mii persoane, fiind în descreştere cu 4,7% (-61,8 mii) faţă de tr.II 2011. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a crescut de la 93,8% la 95,5%, iar ponderea şomerilor s-a micşorat de la 6,2% la 4,5%.

Disparităţi importante pe sexe şi medii în cadrul persoanelor economic active nu s-au înregistrat: ponderea bărbaţilor (51,2%) a depăşit puţin ponderea femeilor (48,8%), iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare faţă de cea a populaţiei active din mediul urban: respectiv 53,2% şi 46,8%.

Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia populaţiei active de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste) a constituit 42,5%, fiind în descreştere faţă de valoarea trimestrului respectiv al anului precedent (44,7%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populaţiei masculine – 45,6%, în comparaţie cu rata pentru femei – 39,6%. Ratele de activitate pe medii au înregistrat următoarele valori: 46,3% în mediul urban şi 39,6% în mediul rural. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 29,1%, iar în categoria 15-64 ani (vârstă de muncă în ţările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat) – 47,1%, micşorându-se cu 2,4 p.p. faţă de nivelul trimestrului II 2011. Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (16-56 ani pentru femei şi 16-61ani pentru bărbaţi2) a fost de 49,5%.

Populaţia ocupată a constituit 1209,3 mii persoane, micşorându-se cu 3,0% faţă de trimestrul II 2011. Ca şi în cazul populaţiei economic active, nu au fost înregistrate disparităţi pe sexe (49,3% femei şi 50,7% bărbaţi). Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în repartiţia pe medii (45,7% mediul urban şi 54,3% mediul rural).

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi categorie de vârstă) a fost de 40,5%, înregistrând o scădere de 1,3 p.p. în comparaţie cu tr. II 2011.  La bărbaţi ea a fost mai înaltă (43,1%) în comparaţie cu femeile – 38,2%. În distribuţia pe medii de reşedinţă rata de ocupare a avut valoarea 43,2% în mediul urban şi 38,6% în mediul rural. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de 47,1%, a populaţiei în de vârstă de 15-64 ani – 44,9% şi în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 27,0%.

În distribuţia după activităţile din economia naţională se constată că în sectorul agricol au activat 378,5 mii persoane (31,3% din totalul persoanelor ocupate). Faţă de trimestrul II 2011 numărul populaţiei ocupate în agricultură a scăzut cu 9,3 mii, sau cu 2,4%.

În activităţile non-agricole numărul persoanelor ocupate a fost de 830,8 mii, în scădere cu 27,5 mii sau cu 3,2% faţă de tr.II 2011. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 12,5% (12,6% în 2011) şi în construcţii, respectiv, 5,7% (5,8% în 2011). Numărul persoanelor ocupate în industrie a scăzut cu 3,4%, în construcţii, a scăzut cu 5,3% faţă de nivelul anului precedent. În sectorul servicii au activat 50,5% din totalul persoanelor ocupate, această pondere nu s-a modificat faţă de tr.II 2011, în timp ce numărul absolut al persoanelor ocupate în sectorul serviciilor a scăzut cu 18,3 mii.

Conform repartizării după forme de proprietate 67,3% din populaţie a fost ocupată în unităţi cu forma de proprietate privată, 26,1% - cu cea publică, şi, 6,6% - în unităţi cu forme de proprietate mixtă (publică şi privată) şi cu participarea capitalului străin.

Structura populaţiei ocupate după statutul profesional relevă, că numărul salariaţilor a constituit 66,2% din total.


În sectorul informal au lucrat 13,6% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 31,7% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariaţii au alcătuit 19,8%, totodată 9,5% din totalul salariaţilor aveau un loc de muncă informal.

Numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă, însă orele efectiv lucrate în total în timpul perioadei de referinţă au fost sub 40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de 80,8 mii, ceea ce reprezintă 6,7% din totalul persoanelor ocupate. Numărul persoanelor din această categorie a scăzut cu 19,3% în comparaţie cu trimestrul II 2011.

Numărul şomerilor, estimat  conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii a fost de 57,6 mii, fiind cu 25,0 mii mai mic faţă de tr.II 2011. Şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii – 60,9% din total numărul de şomeri, la fel şi persoanele din mediul urban – 69,9%.

Rata şomajului (proporţia şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 4,5%, fiind mai mică faţă de trimestrul II a. 2011 (6,2%). Rata şomajului la bărbaţi şi la femei a înregistrat următoarele valori: 5,4% şi 3,6%. Disparităţi semnificative s-au înregistrat între rata şomajului în mediul urban – 6,8%, faţă de mediul rural – 2,6%. În rândurile tinerilor (15-24 ani) rata şomajului a constituit 11,2%. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 7,5%.

Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a reprezentat 57,5% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă, fiind mai mare decât nivelul trimestrului respectiv al anului 2011 cu 2,2 p.p, sau cu 69,2 mii persoane. Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive distingem două categorii importante: persoane descurajate şi persoane care au fost declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru. Persoanele descurajate în a-şi găsi un loc de lucru dorit au constituit circa 23,1 mii – fata de 23,5 mii în 2011. Numărul persoanelor declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a fost conform estimărilor de circa 357,6 mii persoane – fata de 321,4 mii în tr. II 2011. Din numărul celor declaraţi plecaţi, bărbaţi au fost 67,3%. Ponderea persoanelor plecate din localităţile rurale a fost de circa 73,6%.

Raportul de dependenţă economică, exprimat prin numărul persoanelor neocupate (inactive sau în şomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate a fost de 19440/00.

Indicatori lunari

În lunile celui de-al doilea trimestru al anului 2012 ponderea persoanelor ocupate în agricultură nu a deviat mult de la valorile înregistrate în acelaşi trimestru al anului precedent, iar rata de ocupare a fost mai mică.

S-au înregistrat scăderi importante ale ratei şomajului şi ratei sub-ocupării.

Note:

1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.

2 Conform legislaţiei naţionale

Persoana de contact:
Vladimir Ganța
consultant în statistica ocupării forţei de muncă
Tel. 022 73 18 77

 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
19601 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran