Evoluţia preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2013

Evoluţia preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-septembrie 2013

Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare la produsele agricole de către întreprinderile agricole1) în ianuarie-septembrie 2013 au scăzut faţă de perioada respectivă a anului 2012 cu 15,5%.

Preţurile producătorului la produsele vegetale s-au micşorat în medie cu 19,2% şi la cele animaliere – cu 5,4%. O scădere considerabilă a preţurilor comparativ cu perioada respectivă a anului precedent a fost înregistrată la floarea soarelui (exclusiv seminţe de soi) – cu 27,8%, grîu (exclusiv seminţe de soi) - cu 19,2%, fructe şi pomuşoare - cu 17,2%, struguri – cu 16,5%, legume – cu 3,4%.

La produsele animaliere preţurile s-au micşorat la ouă alimentare – cu 13,7%, la vite şi păsări în masă vie – cu 4,6%.

Totodată, s-au majorat preţurile de vînzare la cartofi – de 2,2 ori, porumb (exclusiv seminţe de soi) – cu 23,1%, lapte – cu 5,5%.

Evoluţia indicilor preţurilor de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole înianuarie-septembrie faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, se prezintă astfel (în %):

2009

2010

2011

2012

2013

Total produse agricole

68,7

132,4

119,9

111,3

84,5

            din care:

   produse vegetale

62,0

154,6

128,7

108,3

80,8

   produse animaliere

88,0

100,6

99,2

119,1

94,6

Notă:

1 Datele sunt prezentate pe întreprinderile agricole şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) cu suprafaţa terenurilor agricole de 50 ha şi peste (fără teritoriul din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender) şi  reflectă evoluţia preţurilor medii reieşind din structura efectivă a vînzărilor produselor agricole realizate de către acestea.

Persoană de contact:
Elena Orlova
şef al direcţiei statistica agriculturii şi mediului
tel. 0 22 40 30 22


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER