RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 23.09.2019
Prima / Noutăţi / Misiune consultativă a experţilor internaţionali acordată statisticii naţionale
Misiune consultativă a experţilor internaţionali acordată statisticii naţionale
12.04.2005
Versiune tipar

Actualmente la Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova (DSS) se află într-o misiune consultativă doi experţi în domeniul statisticii, Gosse Hommes (Oficiul pentru Statistică al Olandei) şi Timo Laukkanen (Biroul pentru Statistică al Finlandei). Vizita se desfăşoară în cadrul proiectului Tacis Statistica 7 în perioada 12-15 aprilie curent.

Obiectivul principal al acestei vizite este efectuarea unei evaluări curente a statisticii naţionale în domeniile: statisticii întreprinderilor, business registrului, sistemului clasificatoarelor şi anchetei structurale, statisticii industriei şi transporturilor, investiţiilor şi construcţiilor, comerţului şi serviciilor.

De asemenea, vor fi abordate cerinţele faţă de statistica întreprinderilor din punct de vedere al sistemului conturilor naţionale.

În cadrul şedinţelor de lucru va fi prezentat sistemul statisticii întreprinderilor în ţările Uniunii Europene şi posibilitatea implementării statisticii întreprinderilor în Republica Moldova.

În decursul aflării la Chişinău experţii vor avea întîlniri cu şefii direcţiilor şi secţiilor statisticii economice a DSS.

Menţionăm că, în cadrul proiectului Statistica 7, DSS va beneficia de asistenţă tehnică încă în domeniile: conturilor naţionale, statisticii demografice, forţei de muncă, educaţiei, bilanţurilor agricole, precum şi în domeniul tehnologiilor informaţionale.

Pînă în prezent, cu suportul Programului Tacis s-a reuşit îmbunătăţirea metodelor şi a tehnicilor implementării unor cercetări statistice, elaborarea noilor publicaţii în domeniul statisticii şi finanţarea tipăririi noilor ediţii a celor existente, precum şi instruirea personalului statistic al DSS.

Acesta este al 4-lea proiect implementat de Programul Tacis în domeniul statisticii naţionale, anterior acestea fiind: Statistica 1, Statistica 3şi Statistica 5.
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
20231 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran