Anunţ privind organizarea consultării publice a proiectului „Metodologia de calcul a Indicelui Producţiei Industriale”

Anunţ privind organizarea consultării publice a proiectului
„Metodologia de calcul a Indicelui Producţiei Industriale”

Biroul Naţional de Statistică iniţiază, începînd cu data de 07.12.2010, consultarea publică a proiectului „Metodologia de calcul a Indicelui Producţiei Industriale (IPI)”.

Scopul proiectului este armonizarea statisticii întreprinderilor pe termen scurt în domeniul industriei la normele internaţionale şi în special la cele europene.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este asigurarea comparabilităţii datelor statistice privind industria Republicii Moldova la nivel internaţional şi european. Prevederile de bază ale proiectului sunt implementarea recomandărilor internaţionale (ONU şi Eurostat) privind colectarea şi prelucrarea datelor, modul de calculare a IPI, cît şi diseminarea indicilor. Beneficiarii proiectului de decizie sunt utilizatorii interni şi externi a datelor privind IPI (organele administraţiei publice centrale şi locale, organele mass-media, publicul larg, organismele internaţionale, etc.). Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt implementarea normelor internaţionale şi obţinerea unui IPI comparabil la nivel internaţional. Impactul estimat al proiectului este ameliorarea calităţii IPI şi asigurarea corelării acestuia cu alţi indicatori pe termen scurt, necesari pentru calcularea indicatorilor macroeconomici.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu Legea Republicii Moldova "Cu privire la statistica oficială" nr.412-XV din 9 decembrie2004, recomandările internaţionale pentru Indicele Producţiei Industriale (ONU), "Manualul metodologia statisticii pe termen scurt" (Eurostat).

Recomandările privind proiectul „Metodologiei de calcul a Indicelui Producţiei Industriale (IPI)”, supus consultării publice, pot fi expediate pînă la data de 15 decembrie 2010, dnei Valentina COMARNIŢCHI, şef direcţie statistica industriei, energeticii şi construcţiilor, adresa electronică: v.comarnitchi@statistica.md, număr de telefon 403055, 731513 sau adresa poştală a BNS: Chişinău, str. Grenoble, 106.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER