Primul recensămînt general agricol desfăşurat în Republica Moldova

Organizarea în premieră în Republica Moldova a Recensămîntului general agricol (RGA) are loc în conformitate cu Hotărîrile de Guvern nr. 992 din 03.09.2007 şi nr. 371 din 06.05.2010. Primul RGA se va desfăşura în perioada 15 martie-15 aprilie 2011.

E necesar de remarcat că pînă în prezent în Republica Moldova au fost efectuate doar recensăminte specializate în agricultură, cum ar fi: a suprafeţelor însămînţate (ultimul a fost efectuat în anul 1985), animalelor (anul 1992), plantaţiilor multianuale (anul 1994). După, cum arată practica mondială şi conform recomandărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), recensămîntul general agricol este o măsură absolut necesară pentru evaluarea situaţiei în agricultură, permiţînd obţinerea datelor relevante atît la nivel naţional, cît şi cel regional, neavînd la moment altă alternativă.

Avînd în consideraţie faptul că, în economia ţării, agriculturii îi revine un loc foarte important (terenurile agricole ocupă 75% în suprafaţa totală a terenurilor ţării; în agricultură activează circa 28% din totalul populaţiei ocupate a ţării; exportul producţiei de origine agricolă în tot exportul constituie 49 %; ponderea valorii adăugate brute a agriculturii în produsul intern brut constituie 12%), un rol deosebit pentru obţinerea informaţiei veridice privind situaţia în agricultură, îndeosebi activitatea micilor producători (numărul cărora constituie aproape un milion), revine anume recensămintelor generale agricole.

Scopul RGA este de a asigura autorităţile publice centrale şi locale, cercul academic, agenţii economici, publicul larg cu informaţie complexă şi detaliată vizînd situaţia în sectorul agrar, în special privind:

a) structura producătorilor agricoli;

b) potenţialul resurselor umane, funciare şi tehnice în agricultură:

  • suprafeţele terenurilor agricole după modul de folosinţă – terenuri arabile (inclusiv structura suprafeţelor însămînţate), livezi, vii, etc.;
  • numărul pomilor fructiferi şi a butucilor de viţă de vie – total şi pe grupele principale de soiuri;
  • efectivul de animale şi păsări pe specii, grupe de vîrstă şi sex;
  • existentul şi utilizarea maşinilor şi echipamentului agricol;
  • populaţia ocupată în agricultură, inclusiv sub aspect gender etc.

Datele obţinute în rezultatul recensămîntului vor constitui sursa informaţională importantă pentru asigurarea dezvoltării sectorului agrar şi cel rural în ansamblu, asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, vor servi autorităţilor publice locale la luarea deciziilor importante pentru dezvoltarea localităţilor săteşti, atragerea investiţiilor etc.

Menţionăm că, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 309 din 17.03.2007, conducerea şi coordonarea lucrărilor de pregătire şi efectuare a RGA este asigurată la nivel naţional - de către Comisia republicană pentru recensămîntul general agricol, iar la nivelul raioanelor, mun. Chişinău şi Bălţi, UTA Găgăuzia - de către comisiile teritoriale pentru RGA. Responsabilitatea pentru asigurarea metodologică, colectarea, prelucrarea datelor obţinute şi administrarea bazei de date, elaborarea şi diseminarea rezultatelor recensămîntului, i se atribuie Biroului Naţional de Statistică.

Efectuarea RGA în Republica Moldova se încadrează în Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură pentru Recensămîntul Mondial Agricol – runda 2010, şi va fi realizat în corespundere cu standardele UE privind efectuarea recensămintelor agricole.

Bugetul total preconizat pentru desfăşurarea recensămîntului general agricol în Republica Moldova este de 67 mil lei. Guvernul Regatului Suediei alocă un grant în sumă de 20,4 milioane Coroane suedeze, contribuind peste 50% din total costurile operaţionale ale recensămîntului. Pentru realizarea RGA va contribui de asemenea Uniunea Europeană cu o sumă de circa 1 mil Euro, constituind aproximativ 23% din bugetul RGA. De asemenea pentru RGA este oferită asistenţa tehnică de către Guvernul României, SUA, precum şi FAO. De la bugetul de stat al Republicii Moldova pentru această lucrare de importanţă naţională vor fi alocate circa 17 mil lei.

Informaţie mai detaliată privind organizarea recensămîntului general agricol este disponibilă la rubrica Recensăminte / Recensămîntul general agricol

Persoana de contact:

Ala Pâslariuc,
Şefa secţiei diseminare a informaţiei şi relaţii cu publicul
Tel. 403 051


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER