RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 21.03.2019
Prima / Noutăţi / Anunţ privind organizarea consultării publice a Legii nr. 412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială
Anunţ privind organizarea consultării publice a Legii nr. 412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială
12.07.2012 // 12.07.2012-24.07.2012
Versiune tipar

Anunţ privind organizarea consultării publice a
Legii nr. 412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială

Biroul Naţional de Statistică (BNS) iniţiază, începînd cu data de 12 iulie 2012, consultarea publică privind monitorizarea implementării Legii nr. 412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4, art. Nr. 8).

Monitorizarea procesului implementării Legii nr. 412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială, este inițiat în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 1181 din 22.12.2010 privind monitorizarea procesului de implementare a legislaţiei, în scopul identificării gradului de executare (de acţiune) al acesteia, determinării faptului dacă obiectivele şi/sau scopul acesteia au fost îndeplinite, dacă au apărut careva consecinţe negative sau neprevăzute, precum şi în scopul elaborării recomandărilor privind modalitatea de remediere a consecinţelor negative.

Părţile interesate de subiectul dat pot înainta sugestii pînă la data de 24 iulie 2012, dnei Diana Bîrsa, consultant în Serviciul juridic, la adresa electronică diana.birsa@statistica.md, sau la telefonul  022 40 31 59, sau adresa poştală a BNS: Chişinău, str. Grenoble, 106.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
37616 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran