Proiectul de cooperare între Biroul Național de Statistică din Moldova și Statistica Suediei a ajuns la final

Proiectul de cooperare între Biroul Național de Statistică din Moldova și Statistica Suediei a ajuns la final

Obiectivul general al Proiectului care s-a desfăşurat în perioada 2014-2017 a constat în îmbunătățirea capacității instituționale a BNS de a produce statistici în conformitate cu standardele UE și cele internaționale.

Documentul proiectului de asistență tehnică a conţinut șase domenii principale de acţiune, şi anume:

  • Statistica mediului
  • Managementul și dezvoltarea resurselor umane
  • Metodologie statistică
  • Statistica comerţului exterior
  • Conturi naționale
  • Statistica business

Rezultatele acestui proiect au fost prezentate în cadrul unei întruniri, la care au participat E.S. Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei, Andreas Blomquist, consultant pe termen lung, directorul general al BNS, Vitalie Valcov, directorul general adjunct, Iurie Mocanu, specialişti din cadrul BNS şi ai autorităţilor publice centrale.

În deschiderea evenimentului, Vitalie Valcov a menţionat că “Implementarea activităţilor proiectului a devenit posibilă graţie sprijinului Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Imternaţională (SIDA), pe această cale, vreau să aduc mulţumiri şi să-mi exprim recunoştinţa conducerii Agenţiei şi Ambasadei Suediei pentru încrederea şi asistenţa acordată pe toată perioada derulării proiectului“.

La rândul său, E.S. Signe Burgstaller a subliniat “Rezultatele obţinute pe parcursul acestor 4 ani reflectă efortul pe măsură, depus de specialiştii suedezi şi cei moldoveni de a fortifica capacităţile instituţionale, Suedia fiind unul dintre cei mai de durată parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Îmi pare bine că noua Lege privind statistica oficială a fost elaborată împreună cu experţii noştri, ceea ce este o reuşită semnificativă pentru edificarea unei instituţii independente şi autonome”.

Preluarea experienţei specialiştilor suedezi a catalizat reuşitele înregistrate în prezent, şi vor contribui în continuare la dezvoltarea sistemului statistic național, consolidarea încrederii publicului larg în informaţia statistică şi producerea statisticilor conform cerinţelor UE.

Cu sprijinul financiar furnizat de SIDA a fost elaborat, testat și pus în aplicare, de comun, un nou Sistem informațional, complex și multifuncțional pentru importarea, verificarea, procesarea, validarea, extragerea și diseminarea datelor statistice privind comerțul exterior de mărfuri; calcularea indicilor valorii unitare și indicilor volumului fizic la mărfurile exportate și importate, în baza platformei ”UNA.md” și tehnologiei contemporane de păstrare și prelucrare a datelor (SQL-Server la baza ORACLE).

Analizând experienţa Oficiului statistic al Suediei şi al României, pentru prima dată, în anul 2017, a fost efectuată cercetarea bianuală în domeniul inovării în întreprinderi, chestionarul de studiu conţine toţi indicatorii obligatorii conform cerinţelor UE.

Cooperarea dintre Suedia şi Republica Moldova în domeniul statisticii a început în anul 1994, Suedia fiind lider european în acordarea asistenţei Republicii Moldova.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER