RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 11.12.2018
Prima / Noutăţi / În anul 2017 jumătate din toate resursele energetice din țară au fost consumate de către populație
În anul 2017 jumătate din toate resursele energetice din țară au fost consumate de către populație
27.11.2018
Versiune tipar

În anul 2017 jumătate din toate resursele energetice din țară au fost consumate de către populație

În anul 2017 peste 50% din toate resursele energetice din țară au fost consumate de către populație. Consumul de energie în sectorul transporturilor a constituit 28% din consumul final energetic și doar 10% au fost consumate în sectoarele de comerț și servicii publice și 8% în sectorul industrial.

Republica Moldova este asigurată cu resurse energetice primare doar în proporție de 26,2%, restul constituind importul de resurse energetice. Din toate resursele disponibile în țară (Consumul Intern Brut), o treime revine produselor petroliere. Pe teritoriul țării doar 9,1% din resursele energetice sunt utilizate în sectorul de transformare și 90,9% sunt consumate direct de către consumatorii finali. În sectorul de transformare resursele energetice primare sunt transformate în alte forme de energie, în special în energie electrică și termică. În anul 2017, pentru producerea de energie electrică și termică au fost utilizate preponderent gazele naturale - 91,1%.

Acestea sunt doar câteva din constatările lucrării statistice anuale “Balanța energetică a Republicii Moldova”, realizată de către Biroul Național de Statistică (BNS), iar rezultatele căreia au fost prezentate astăzi, 27 noiembrie, în cadrul unui Atelier de lucru cu genericul “Statistica energetică a Republicii Moldova”.

Balanța energetică a Republicii Moldova reprezintă o viziune compactă a situației energetice a țării și, totodată, o lucrare amplă a BNS care vizează resursele energetice utilizate pe teritoriul Republicii Moldova din toate sursele de formare a acestora. Aceasta se elaborează anual și cuprinde indicatori ce se referă la intrările, ieșirile, producția, exportul, importul și consumul final de resurse energetice primare și de energie obținută prin transformare pe parcursul anului de referință. Balanța energetică este prezentată în conformitate cu standardele internaționale în unități energetice convenționale (echivalent petrol, echivalent cărbune, Jouli).

Datele balanței prezintă, de asemenea, potențialul de biomasă agricolă și lemnoasă din țară (volumul deșeurilor agricole, celor de lemn și din silvicultură), și oferă o estimare a volumului real de producere și consum al energiei din biomasă, inclusiv de către gospodăriile casnice. BNS a înregistrat acest progres în alinierea la standardele internaționale în domeniu grație suportului partenerilor de dezvoltare, inclusiv Comunității energetice a UE, Agenției Internaționale pentru Energie și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Pe pagina oficială a instituției astăzi, 27 noiembrie 2018 a fost plasată versiunea electronică (PDF și Excel) a publicației Balanța energetică în formatul deja cunoscut utilizatorilor, în formă de tabele statistice, serii dinamice și explicații metodologice. 
Pentru prima dată anul acesta, BNS vine cu un format nou de prezentare și sub formă de infografic „Balanța energetică a Republicii Moldova – pe înțelesul tuturor”, care are drept scop de a răspunde, într-un limbaj simplu și cu o vizualizare grafică corespunzătoare, la întrebările tuturor celor care nu sunt familiarizați cu sectorul energetic, dar care doresc să înțeleagă mai bine provocările cu care se confruntă țara noastră în acest domeniu.

Datele din Balanța energetică servesc ca bază pentru elaborarea de politici eficiente și întreprinderea de măsuri relevante pentru micșorarea dependenței energetice a țării, optimizarea și diversificarea resurselor energetice, și sporirea utilizării resurselor regenerabile, promovarea biocombustibililor solizi și implicit, susținerea producătorilor de energie electrică din surse regenerabile.

În cadrul Atelierului de lucru, de asemenea, s-a discutat despre Agenda de Dezvoltare Durabilă și importanța care este acordată resurselor energetice în procesul de dezvoltare a omenirii până în anul 2030. Republica Moldova, împreună cu celelalte țări ale lumii, și-a luat angajamentul de a atinge Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 7 (ODD7) privind “Asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern”. Acest lucru va fi posibil prin implementarea țintelor naționale care prevăd facilitarea accesului la resurse de energie curată, promovarea investițiilor în infrastructura energetică și tehnologii de energie curată, sporirea utilizării surselor regenerabile de energie și creșterea eficienței consumului de energie. Acest lucru este extrem de important ținând cont de faptul că creșterea prețurilor a generat o povară grea pentru populație, dar și pentru domeniul economic.

La eveniment au fost prezenți experți din partea Agenției Internaționale de Energie și Comunității Energetice, specialiști PNUD, precum și reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției pentru Eficiență Energetică, Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică, Universității Tehnice a Moldovei, Institutului de Energetică al AȘM și Oficiului Schimbarea Climei.

Atelierul este organizat în cadrul Proiectului comun ONU “Consolidarea sistemului statistic național”, cu susținerea PNUD Moldova, și va contribui la evaluarea situației curente cu privire la statisticile necesare pentru monitorizarea implementării ODD7 la nivel național și raportării progresului țării la nivel global.

Pentru informare:

Ulterior, pe data de 28 noiembrie, directorul general al BNS, d-ul Vitalie Valcov, alături de specialiștii din domeniul statisticii energetice, urmează să participe la deschiderea celei de-a 5-a reuniune a Rețelei de Statistică a UE4Energy în cadrul programului UE4Energy, organizată la Chișinău. La acest eveniment vor participa producători de date statistice, dar și utilizatori acestora din zece țări din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală.

Reuniunea este organizată în cadrul programului UE4Energy, proiect al Agenției Internaționale pentru Energetică și finanțat de UE, care are ca obiective principale să îmbunătățească calitatea datelor statistice energetice, să formeze discuții referitor la elaborarea politicilor regionale, să consolideze cadrele legislative și de reglementare și să îmbunătățească accesul la informații în țările partenere precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Prezentări:

Înregistrarea LIVE de la eveniment

Galerie foto

 

 

 

Persoană de contact:
Alina Jalba, Serviciul de informare și comunicare cu mass-media, 
022 40 30 51

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
23001 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2018 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran