RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 23.01.2019
Prima / Noutăţi / „Statistica securităţii alimentare şi perspective multisectoriale”
„Statistica securităţii alimentare şi perspective multisectoriale”
30.01.2008
Versiune tipar

Cu acest generic, pe 30 ianuarie 2008, la Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova a avut loc seminarul „Statistica securităţii alimentare şi perspective multisectoriale”, organizat de BNS în comun cu Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).

Seminarul dat constituie o continuare a tematicilor cuprinse în cadrul evenimentelor organizate cu suportul FAO şi succede atelierul de lucru privind statistica securităţii alimentare şi a consumului în baza sondajului statistic „Cercetarea bugetelor gospodăriilor casnice” (CBGC), desfăşurat în perioada 18-22 septembrie 2006.

La lucrările seminarului au participat reprezentantul FAO ONU, dl. Ricardo Sibrian, reprezentanţi ai BNS, precum şi reprezentanţi ai ministerelor de resort, altor instituţii.

În cadrul seminarului au fost discutate aspecte metodologice privind statistica Securităţii Alimentare în Republica Moldova, Programul CE-FAO pentru Securitatea Alimentară. Obiectivul de bază al programului este de a intensifica capacităţile analitice de derivare a statisticii securităţii alimentare din datele disponibile din CBGC, acţiune necesară pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Această activitate este sprijinită de calculele experimentale, obţinute în baza datelor CBGC din anii 2003 şi 2006 în Republica Moldova. Importanţa  producerii statisticii la nivel naţional şi local este de a asigura identificarea grupurilor de populaţie alimentar vulnerabile, precum şi pentru evaluarea efectelor politicilor de securitate alimentară în timp prin compararea indicatorilor de securitate alimentară obţinuţi în baza CBGC din 2003 si 2006.

Statistica securităţii alimentare reprezintă un interes pentru politicieni, economişti, nutriţionişti, planificatori de programe alimentare etc. BNS posedă o metodologie funcţională privind colectarea informaţiilor despre cheltuielile gospodăriilor pentru produse alimentare, prin aplicarea CBGC pe un eşantion de 6000 gospodării. Datele despre produsele alimentare se colectează în baza zilnicelor pentru o perioadă de  o lună.

În scopul perfecţionării cadrului informaţional de monitorizare a situaţiei şi a progresului în domeniul securităţii alimentare, BNS a început compilarea indicatorilor statistici ce caracterizează securitatea alimentară, în conformitate cu metodologia FAO ONU.

Securitatea alimentară a populaţiei este unul din obiectivele de bază a mai multor programe de dezvoltare la nivel naţional, cît şi internaţional, precum Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi Sumitul Mondial privind Alimentaţia (SMA), care urmăresc reducerea în jumătate a populaţiei ce suferă de foame către anul 2015.

 

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
24246 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran