RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 05.07.2022
Prima / Comunicate de presă / Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna aprilie și în ianuarie-aprilie 2022
Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna aprilie și în ianuarie-aprilie 2022
15.06.2022
Versiune tipar

Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna aprilie și în ianuarie-aprilie 2022*

Exporturile de mărfuri realizate în luna aprilie 2022 au avut o valoare de 396,3 milioane dolari SUA, cu 0,1% mai mult, în raport cu luna martie 2022 și de 1,8 ori mai mult, comparativ cu luna aprilie 2021 (Figurile 1 și 2).

Datele graficului în format .xlsx

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-aprilie 2022 exporturile de mărfuri au însumat 1459,1 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 1), valoare mai mare de 1,6 ori, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2021.

Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-aprilie 2022 au constituit 1152,6 milioane dolari SUA (79,0% din total exporturi), fiind în creștere de 1,7 ori față de perioada similară din anul 2021, care a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 53,4%.

Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-aprilie 2022 s-au cifrat la 306,5 milioane dolari SUA (21,0% din total exporturi), sau cu 32,0% mai mult, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021. Această creștere a influențat majorarea pe total exporturi, cu 8,2%.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 11,7% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (motorină, medicamente, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, țigarete care conțin tutun, tutun pentru pipă cu apa, whisky, votcă, lichioruri, distilate de vin sau de tescovină de struguri, vinuri spumante, rom, gin, bere, parfumuri, ape de toaletă, produse pentru înfrumusețare) – 9,3%.

Mijloacele de transport rutier, în ianuarie-aprilie 2022 (Figura 3 și Anexa 4), rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (74,2% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (15,4%), transportul feroviar (9,6%), transportul aerian (0,7%) și expedieri poștale (0,1%).

Datele graficului în format .xlsx

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27), în ianuarie-aprilie 2022, au totalizat 970,9 milioane dolari SUA (de 1,7 ori mai mult, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021), deținând o pondere de 66,6% în total exporturi, în creștere cu 2,2 puncte procentuale față de ianuarie-aprilie 2021 (Figura 4 și Anexa 1).

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-aprilie 2022, au avut o valoare de 178,5 milioane dolari SUA (cu 23,7% mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2021), care echivalează cu o cotă de 12,2% în total exporturi, în descreștere cu 3,8 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-aprilie 2021 (Figura 4 și Anexa 1).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-aprilie 2022 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri (Figura 5 și Anexa 1), care au deținut 92,5% din total exporturi au fost: România (31,5% din total exporturi), Turcia (10,1%), Italia (10,0%), Germania (6,0%), Ucraina (5,4%), Federația Rusă (4,8%), Bulgaria (4,3%), Polonia (2,9%), Elveția (2,8%), Cehia (2,2%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,9%), Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) (1,8%), Belarus (1,5%), Ungaria (1,3%), Grecia (1,2%), Franța (1,1%), Portugalia (1,0%), Statele Unite ale Americii, Spania și Liban (câte 0,9%).

                     

Datele graficului în format .xlsx

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-aprilie 2022, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021 (Anexa 1), relevă majorarea livrărilor de mărfuri în România (de 1,9 ori), Italia (de 2,5 ori), Turcia (de 1,7 ori), Ucraina (de 2,9 ori), Bulgaria (de 4,8 ori), Elveția (de 3,4 ori), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (de 1,9 ori), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (de 2,0 ori), Grecia (de 1,8 ori), Cipru (de 4,0 ori), Polonia (+18,2%), Statele Unite ale Americii (de 1,9 ori), Portugalia (de 1,6 ori), Ungaria (+28,9%), Franța (+32,7%), Liban (+40,8%), Cehia (+13,6%), Egipt (de 3,0 ori), Serbia (de 1,8 ori), Arabia Saudită (de 2,9 ori), Iordania (de 14,7 ori), Mexic (de 67,2 ori), Canada (+45,7%), Tunisia (de 8,0 ori), Irak (+53,4%), Argentina (de 106,8 ori), Coreea de Sud (de 3,5 ori), Emiratele Arabe Unite (de 4,3 ori), care a contribuit la creșterea pe total exporturi cu 64,5%.

În același timp, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Federația Rusă (-18,0%), Germania (-7,1%), Spania (-20,0%), Georgia (-40,8%), China (-48,2%), Libia (-97,7%), Belarus (-5,4%), Slovacia (-25,8%), Belgia (-11,6%), Kazahstan (-13,2%), Finlanda (-90,6%), atenuând, astfel, majorarea pe total exporturi cu 4,1%.

În structura exporturilor, din ianuarie-aprilie 2022 (Figura 6 și Anexa 6), ponderi semnificative le-au revenit următoarelor grupe de mărfuri: cereale și preparate pe bază de cereale (17,3%); mașini și aparate electrice și părți ale acestora (12,2%); semințe și fructe oleaginoase (12,1%); grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (9,5%); legume și fructe (8,4%); îmbrăcăminte și accesorii (6,6%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (3,9%); mobilă și părțile ei (3,5%); băuturi alcoolice și nealcoolice (3,2%); vehicule rutiere (2,2%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (2,1%).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-aprilie 2022, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021 (Anexa 6), au sporit exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale (de 6,7 ori), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 5,5 ori), semințe și fructe oleaginoase (de 2,5 ori), petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 4,7 ori), legume și fructe (+30,5%), hrană destinată animalelor (de 3,4 ori), vehicule rutiere, preponderent reexporturi (de 1,9 ori), îmbrăcăminte și accesorii (+16,0%), articole din minerale nemetalice (de 1,7 ori), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 3,1 ori), produse chimice organice (+54,7%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (+21,2%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+14,8%), articole prelucrate din metal (+26,2%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (de 1,9 ori), articole din lemn, exclusiv mobilă (+26,8%), fier și oțel (de 1,9 ori), încălțăminte (+13,6%), produse lactate și ouă de păsări (+48,7%), produse chimice anorganice (de 5,2 ori), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; pârți și piese detașate ale acestor mașini (+12,0%), influențând creșterea pe total exporturi cu 66,5%.

Totodată, s-au redus exporturile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-11,3%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-24,7%), mobilă și părțile ei (-9,7%), produse medicinale și farmaceutice (-19,3%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-43,0%), carne și preparate din carne (-76,5%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-27,5%), atenuând majorarea pe total exporturi cu 6,1%.

Importurile de mărfuri realizate în luna aprilie 2022 au constituit 770,8 milioane dolari SUA, cu 3,1% mai mult, față de luna martie 2022 și cu 37,1% mai mult, comparativ cu luna aprilie 2021 (Figurile 7 și 8).

Datele graficului în format .xlsx

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-aprilie 2022 importurile de mărfuri au însumat 2808,4 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 2), nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2021, cu 32,9%.

Majoritatea importurilor de mărfuri, în ianuarie-aprilie 2022 (Figura 9 și Anexa 5), continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (75,6% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (12,8%), transportul maritim (5,2%), transportul feroviar (4,4%), transportul aerian (1,5%), autopropulsie (0,4%) și expedieri poștale (0,1%).

Datele graficului în format .xlsx

Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27), în ianuarie-aprilie 2022, s-au cifrat la 1241,8 milioane dolari SUA (cu 23,6% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2021), deținând o pondere de 44,2% în total importuri, în scădere cu 3,4 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-aprilie 2021 (Figura 10 și Anexa 2).

Importurile de mărfuri provenite din țările CSI, în ianuarie-aprilie 2022, au avut o valoare de 835,7 milioane dolari SUA (de 1,7 ori mai mult, decât în perioada corespunzătoare din anul 2021), care echivalează cu o cotă de 29,8% în total importuri, în creștere cu 6,6 puncte procentuale, față de ianuarie-aprilie 2021 (Figura 10 și Anexa 2).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-aprilie 2022, în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri s-au regăsit: Federația Rusă (19,3% din total importuri, datorită  majorării considerabile a valorii gazului natural importat, căruia i-au revenit 66,2 % din importurile realizate din Federația Rusă), România (13,7%), China (8,9%), Ucraina (8,2%), Turcia și Germania (câte 6,8%), Italia (5,3%), Polonia (3,3%), Franța (2,7%), Ungaria (2,3%), Statele Unite ale Americii (1,9%), India (1,8%), Cehia, Spania și Belarus (câte 1,4%), Bulgaria (1,3%), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) și Austria (câte 1,0%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (0,8%) și Coreea de Sud (0,7%).

                               

Datele graficului în format .xlsx

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-aprilie 2022, comparativ cu perioada similară din anul 2021 (Anexa 2), relevă majorarea importurilor provenite din Federația Rusă (de 2,1 ori, datorită creșterii valorii gazului natural importat, de 4,1 ori), România (+48,3%), Ucraina (+24,3%), Turcia (+22,1%), India (de 3,2 ori), Ungaria (+48,0%), Statele Unite ale Americii (de 1,6 ori), China (+5,7%), Franța (+20,1%), Bulgaria (+50,8%), Polonia (+12,6%), Italia (+7,4%), Germania (+5,4%), Spania (+25,5%), Coreea de Sud (+52,5%), Azerbaidjan (de 16,1 ori, în rezultatul majorării importurilor de îngrășăminte minerale sau chimice, de 24,3 ori), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (+28,8%), Slovacia (+50,9%), Serbia (+50,5%), Cehia (+11,9%), Turkmenistan (de 18,5 ori, datorită creșterii importurilor de îngrășăminte minerale sau chimice, de 38,0 ori), Israel (de 1,8 ori), Pakistan (de 1,8 ori), Grecia (+32,2%), Lituania (de 1,9 ori), Suedia (+32,0%), Uzbekistan (de 1,6 ori), Kârgâzstan (de 59,1 ori, ca urmare a unor importuri considerabile de nuci comune, decojite, în valoare de 2,5 milioane dolari), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+12,0%), Danemarca (+42,2%), care a influențat creșterea pe total importuri cu 33,3%.

În același timp, s-au redus importurile provenite din Japonia (-23,9%), Vietnam (-23,3%), Austria (-8,8%), Malaysia (-25,1%), Maroc (-43,5%), atenuând, astfel, creșterea pe total importuri cu 0,6%. 

În structura importurilor, din ianuarie-aprilie 2022 (Figura 12 și Anexa 7), ponderi importante au deținut următoarele grupe de mărfuri: gaz și produse industriale obținute din gaz (13,3%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (11,4%); mașini și aparate electrice și părți ale acestora (6,0%); vehicule rutiere (5,2%); produse medicinale și farmaceutice (3,8%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (3,8%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (3,5%); legume și fructe (2,7%); mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (2,6%); îngrășăminte minerale sau chimice (2,4%).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-aprilie 2022, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021 (Anexa 7), s-au majorat importurile de gaz și produse industriale obținute din gaz (de 3,8 ori, pe seama creșterii valorii gazului natural importat din Federația Rusă, de 4,1 ori), petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 2,2 ori), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (de 1,7 ori), îngrășăminte minerale sau chimice (de 2,2 ori), semințe și fructe oleaginoase (de 1,9 ori), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 5,6 ori), carne și preparate din carne (de 1,9 ori), cereale și preparate pe bază de cereale (+33,4%), fier și oțel (+31,8%), vehicule rutiere (+9,8%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+10,9%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+29,8%), produse lactate și ouă de păsări (+30,6%), lemn și plută (de 1,7 ori), produse medicinale și farmaceutice (+6,8%), cauciuc prelucrat (+28,3%), materiale plastice sub forme primare (+27,0%), legume și fructe (+5,7%), produse chimice anorganice (de 1,8 ori), cărbune, cocs și brichete (de 2,5 ori), pește, crustacee, moluște (+13,1%), încălțăminte (+17,0%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+10,9%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+6,6%), contribuind, astfel, la creșterea pe total importuri cu 33,3%.

Totodată, s-au diminuat importurile de metale neferoase (-55,1%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-31,5%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-2,1%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (-4,8%), piele și blană prelucrate (-11,7%), tutun brut și prelucrat (-16,7%), atenuând majorarea pe total importuri, cu 1,6%.

Deficitul balanței comerciale în luna aprilie 2022 a fost de 374,5 milioane dolari SUA (Figura 13), cu 23,0 milioane dolari SUA (+6,5%) mai mult, față de cel înregistrat în luna martie 2022 și cu 30,5 milioane dolari SUA (+8,9%) mai mult, comparativ cu luna aprilie 2021.

Datele graficului în format .xlsx

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea, în ianuarie-aprilie 2022, a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 1349,3 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 3), sau cu 139,2 milioane dolari SUA (+11,5%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2021.

În ianuarie-aprilie 2022, balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 270,9 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 657,2 milioane dolari SUA, respectiv cu 152,1 milioane dolari SUA (-35,9%) mai puțin și cu 311,0 milioane dolari SUA (de 1,9 ori) mai mult, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2021 (Anexa 3).

            

Datele graficului în format .xlsx

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-aprilie 2022, a fost de 52,0%, în creștere cu 9,3 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-aprilie 2022, a constituit 78,2%, majorându-se cu 20,3 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din 2021.

Cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-aprilie 2022, a marcat 21,4%, în scădere cu 8,0 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2021.

Persoanele fizice au importat, în ianuarie-aprilie 2022, mărfuri în valoare de 76,4 milioane dolari SUA, cu 3,9% mai puțin, în raport cu perioada corespunzătoare din anul 2021. Scăderea a fost condiționată, în principal, de micșorarea valorii autoturismelor importate (-4,1%), cărora le-au revenit 84,8% din importurile realizate de persoanele fizice.

Anexă: (8 tabele în format .xlsx)

*Note:

    • Informația nu include operațiunile de export -import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
    • Datele pentru luna aprilie 2022 sunt provizorii, iar pentru lunile și perioadele anterioare - date revizuite.
    • Diferențele între datele pe total și valorile obținute din însumarea diverselor structuri utilizate sunt datorate rotunjirilor.

Informații suplimentare:

Datele valorice sunt exprimate în prețuri FOB pentru exporturi și în prețuri CIF pentru importuri, iar soldul balanței comerciale se calculează ca diferență între aceste valori (FOB/CIF).

Reexporturile de mărfuri străine includ reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare.

Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas  neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor:

Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import ale persoanelor juridice și fizice).

Informații relevante:

Persoană de contact:  

Mariana Eni
Șef al direcției statistica comerțului exterior
tel. 022 24 16 65

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
45377 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2022 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran