RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 17.01.2020
Prima / Noutăţi / Şedinţa Comitetului de coordonare a Proiectului Comun ONU privind activitățile întreprinse în 2019 și prioritățile pentru 2020
Şedinţa Comitetului de coordonare a Proiectului Comun ONU privind activitățile întreprinse în 2019 și prioritățile pentru 2020
09.12.2019
Versiune tipar

Joi, 5 decembrie curent, în incinta Biroului Național de Statistică (BNS) s-a desfășurat şedinţa de totalizare a Comitetului de coordonare a Proiectului Comun ONU, „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional”, implementat de BNS în parteneriat cu 5 agenții ale Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, inclusiv Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women), Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Organizația Internațională a Muncii (ILO).

La ședință au participat colaboratori ai BNS, responsabili de implementarea activităților proiectului, dar și reprezentanți ai Cancelariei de stat și ai organizațiilor menționate mai sus.

Agenda şedinţei a inclus raportarea rezultatelor activităților întreprinse în cadrul proiectului în semestrul doi, precum și acțiunile ce urmează a fi îndeplinite până la finele anului curent.

Una dintre activitățile importante, raportate în cadrul ședinței, a avut drept scop alinierea statisticii oficiale la standarde internaționale în domeniu. Astfel, printre principalele rezultate ale acestei activități, au fost revizuirea metodologică, conform recomandărilor1 Grupului de experți (IAEG-SDGs) privind indicatorii obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) și actualizarea listei indicatorilor ODD naționalizați în 2017, compilarea metadatelor naționale care descriu acești indicatori, dar și actualizarea seriei dinamice pentru indicatorii revizuiți în baza informațiilor statistice colectate de la producătorii de date. Acestea vor fi utilizate la elaborarea Evaluării Naționale Voluntare (VNR) a Republicii Moldova – care va fi  prezentată la Forumul politic de nivel înalt din cadrul ONU din iunie 2020.

De asemenea, cu suportul proiectului, a fost posibilă estimarea și diseminarea numărului revizuit al populației, cu aplicarea definiției de reședință obișnuită3, dar și recalcularea indicatorilor demografici pentru anii 2014-2018.

Printre alte rezultate obținute au fost raportate: elaborarea instrumentarului pentru colectarea datelor necesare măsurării sărăciei multidimensionale, dar și pentru cercetarea muncii copiilor, analiza în baza datelor privind situația copiilor din țară, a rolului femeilor și bărbaților în sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, dar și în activitatea de antreprenoriat, diseminarea de statistici dezagregate pentru a fi utilizate la elaborarea și monitorizarea de politici.

La final de ședință, au fost planificate o serie de activități pentru anul 2020 și discutate chestiuni legate de viitoarele modalități de cooperare între BNS și agențiile ONU, parte a Proiectului Comun ONU, dar și cu alți parteneri de dezvoltare care susțin activități de consolidare a statisticilor naționale.

Menționăm că, implementarea proiectului comun al ONU a început în 2007 și obiectivul principal al acestuia este consolidarea Sistemului Statistic Național, prin îmbunătățirea colectării, diseminării și utilizării datelor statistice socio-economice. Acest proiect facilitează armonizarea statisticii oficiale cu standardele internaționale, dar și contribuie semnificativ la îmbunătățirea disponibilității, calității și utilizării datelor statistice dezagregate pentru elaborarea politicilor în mod participativ.

Cooperarea dintre Biroul Național de Statistică și agențiile Organizației Națiunilor Unite are ca bază Cadrul de Parteneriat ONU - Republica Moldova pentru Dezvoltare Durabilă 2018-2022.

 

Note:

1 Metadatele pentru indicatorii globali de măsurare a ODD-lor.
Reşedinţă obişnuită – locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absenţele temporare (în scopul recreării, vacanţei, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.). 

1.JPG
 
   2.JPG
   
   
   
 

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
33843 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2020 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran