RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 27.10.2020
Prima / Noutăţi / Întâlnirea conducerii BNS cu reprezentanții Delegației UE și experții proiectului „ParStat” privind rezultatele implementării proiectului și prioritățile ulterioare
Întâlnirea conducerii BNS cu reprezentanții Delegației UE și experții proiectului „ParStat” privind rezultatele implementării proiectului și prioritățile ulterioare
08.10.2020
Versiune tipar

Întâlnirea conducerii BNS cu reprezentanții Delegației UE și 
experții proiectului „ParStat” privind rezultatele implementării proiectului și prioritățile ulterioare

Conducerea Biroului National de Statistică (BNS), reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, dar și experți ai proiectului finanțat de Uniunea Europeană (UE) „Asistență tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova” (ParStat), s-au întâlnit la 8 octombrie, curent, on-line, pentru a discuta despre mersul implementării proiectului ParStat: rezultate, așteptări și provocări ulterioare.

Conform agendei, Directorul general al BNS, Dl Oleg CARA, a inițiat discuția cu prezentarea rolului Biroului Național de Statistică, ca coordonator al Sistemului Statistic Național al Republicii Moldova și ca instituție responsabilă de producerea și diseminarea statisticilor oficiale, în conformitate cu standardele internaționale, în special ale Uniunii Europene.

Un alt subiect important abordat de Dl Cara s-a axat pe impactul pandemiei Covid-19 asupra activității BNS – atât la nivel central, cât și în oficiile sale teritoriale, în special în procesul de colectare a datelor în gospodăriile casnice.

De asemenea, Directorul general al BNS a vorbit despre provocările cu care se confruntă BNS, cum ar fi: constrângerile bugetare, moratoriul impus la recrutarea personalului, echipamentele TIC depășite fizic și moral, accesul limitat la sursele de date administrative, necesitatea implementării managementului calității etc.

Vorbind despre oportunități, Dl Cara s-a referit la noile metode de colectare a datelor pentru cercetări, instrumente de monitorizare îmbunătățite, utilizarea extinsă a datelor administrative, modernizarea infrastructurii tehnice și tehnologice, utilizarea de noi canale/instrumente de comunicare și îmbunătățire a culturii statistice.

Discuția a continuat cu prezentarea succintă a proiectului „ParStat”, al cărui obiectiv general este consolidarea capacităților BNS pentru apropierea efectivă de normele și standardele UE, în conformitate cu capitolul 6 „Statistica” din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Principalele rezultate care se așteaptă odată cu implementarea proiectului, care au fost menționate în cadrul discuției sunt următoarele:

  • Consolidarea capacității instituționale a BNS pentru dezvoltarea eficientă și efectivă a statisticilor naționale;
  • Asigurarea angajamentului național față de principiile și regulile statisticilor oficiale, prin alinierea produselor și serviciilor statistice la standardele de calitate existente;
  • Armonizarea continuă a Sistemului Statistic Național cu acquis-ul UE în domeniul statisticii, pentru a asigura luarea deciziilor bazate pe evidențe și pentru comparabilitate internațională;
  • Utilizarea noilor tehnologii pentru producția statistică și dezvoltarea unui sistem informațional integrat.

Au fost de asemenea prezentate așteptările Biroului Național de Statistică versus impedimentele majore, care vor trebui luate în calcul în următorul an de implementare a proiectului ParStat (a se vedea prezentările în Power Point anexate).

În concluzie, participanții și-au împărtășit opiniile legate de importanța proiectului „Asistență tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova” și au discutat despre activitățile ce necesită a fi realizate în perioada imediat următoare.

 

Prezentări:

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
50095 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2020 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran