RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 19.04.2021
Prima / Noutăţi / Activitatea statistică, examinată în ședința Consiliului Național pentru Statistică
Activitatea statistică, examinată în ședința Consiliului Național pentru Statistică
25.03.2021
Versiune tipar

Activitatea statistică, examinată în ședința Consiliului Național pentru Statistică

Astăzi, 25 martie 2021, a avut loc prima ședință din acest an a Consiliului Național pentru Statistică (CNS), în cadrul căreia au fost examinate rapoartele cu privire la realizarea Programului de Lucrări Statistice pentru anul 2020 și a Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național (SDSNN) pentru anii 2016-2020. Evenimentul, desfășurat în regim online, a fost prezidat de către Oleg Cara, președinte CNS, director general al Biroului Național de Statistică (BNS).

Despre Realizarea Programului Lucrărilor Statistice (PLS) pentru anul 2020, a vorbit directorul general adjunct al BNS, Iurie Mocanu, care a informat că:

  • lucrările și cercetările statistice realizate de BNS, din cele 103 lucrări și cercetări statistice cuprinse în PLS 2020 - au fost realizate 102 lucrări, ceea ce a constituit 99,0% din lucrările prevăzute pentru anul 2020;
  • întru asigurarea accesului cât mai larg al autorităților publice centrale și locale, altor beneficiari la informație statistică relevantă, BNS a elaborat și diseminat 152 comunicate statistice și 21 publicații statistice;
  • la solicitarea organismelor internaționale, BNS a completat cu date statistice și a expediat în adresa acestora 110 chestionare pe diverse domenii;
  • pagina oficială web a BNS a continuat să fie cel mai important instrument de diseminare a datelor statistice. Pe parcursul anului 2020, site-ul a fost vizitat de circa 332,6 mii utilizatori, care au accesat site-ul BNS de peste 684 mii ori și au afișat circa 2,0 milioane pagini;
  • pentru elaborarea statisticilor oficiale, în total 35 instituții și 2 entități au elaborat și prezentat Biroului Național de Statistică 120 titluri de lucrări (sau 97,6%) din cele 123 titluri de lucrări prevăzute în PLS.

Suplimentar, la lucrările specificate în PLS 2020 și întru satisfacerea mai deplină a necesităților utilizatorilor, BNS a efectuat un șir de activități adăugătoare, inclusiv:

  • a furnizat informații statistice suplimentare conform cererilor de informații statistice primite de la 4206 solicitanți de date;
  • a participat la elaborarea primului raport de evaluare națională voluntară (VNR) privind implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD);
  • a recalculat indicatorii privind sărăcia pentru anii 2014-2018, cu utilizarea datelor privind numărul populației cu reședință obișnuită;
  • a elaborat și diseminat notele informative privind nivelul sărăciei în Republica Moldova în anii 2014-2018 și în 2019, în conformitate cu metodologia actualizată;
  • în scopul analizei impactului pandemiei Covid-19 asupra bunăstării populației țării, BNS a elaborat și implementat, începând cu trimestrul II al anului 2020, modulul “Influența pandemiei Covid 19 asupra gospodăriei”, realizat în cadrul Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice  și, ulterior, a diseminat rezultatele în comunicate de presă;
  • a organizat procesul de colectare a informațiilor adiționale privind efectele Covid-19 asupra situației pe piața muncii, cu prezentarea rezultatelor obținute în comunicatele de presă etc.

Referitor la realizarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național (SDSNN) 2016-2020 rezultatele implementării acestuia au fost prezentate de Oleg Cara, directorul general al BNS. Printre realizările majore ce țin de implementarea SDSSN 2016-2021 au fost menționate:

  • aprobarea Legii nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială, elaborată în baza Legii generice privind statistica oficială, conform Principiilor Fundamentale a Statisticii Oficiale ale ONU și Codului de Practici al Statisticii Europene;
  • aprobarea Nomenclatorului Unităților Teritoriale de Statistică;
  • organizarea evenimentelor cu participarea producătorilor și utilizatorilor de statistici oficiale întru promovarea metodelor inovative în producerea de date statistice;
  • elaborarea de noi metadate pentru indicatori pe termen scurt în energetică, cifra de afaceri în comerț și servicii, protecția aerului atmosferic, formarea și utilizarea deșeurilor;
  • documentarea integrală a proceselor statistice conform modelului GSBPM, promovat de către UNECE pentru unele anchete statistice în întreprinderi și gospodării, în vederea implementării sistemului de management al calității;
  • extinderea Băncii de date a BNS, precum și plasarea de noi produse statistice pe site-ul BNS (infografice; aplicații noi de vizualizare a datelor etc.)
  • Armonizarea graduală cu standardele UE în domeniile statistice și cu cerințele de calitate ale statisticilor europene.

Unele lucrări statistice au fost efectuate în premieră în perioada de referință, privind:

  • indicatorii vizând statistica inovării conform cerințelor UE;
  • Produsul Regional Brut;
  • indicatorii Sistemului conturilor naționale conform metodologiei SCN, ONU, 2008;
  • revizuirea indicatorilor de monitorizare a implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030;
  • cercetarea statistică în întreprinderi privind Dezvoltarea mediului de afaceri din perspectiva de gen.

Totodată, a fost remarcat faptul că o serie de activități nu au fost realizate, inclusiv:

  • elaborarea Rapoartelor de audit intern al calității;
  • evaluarea calității datelor și proceselor statistice conform practicilor avansate ale țărilor Uniunii Europene;
  • eficientizarea procesului de editare statistică;
  • consolidarea capacităților tehnice pentru stocarea datelor statistice;
  • crearea și dezvoltarea portalului geostatistic pentru diseminarea datelor geospațiale;
  • realizarea cercetării statistice privind cheltuielile nerezidenților cazați în structurile de primire turistică și a cercetării statistice asupra gospodăriilor populației privind cererea turistică a rezidenților;
  • realizarea cercetării statistice asupra populației privind utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor;
  • reproiectarea instrumentarului și revizuirea metodologiilor cercetării statistice privind cercetarea-dezvoltarea conform manualului Frascati;
  • trecerea la utilizarea de centre de arhivare și diseminare pe internet.

Totodată, membrii CNS au discutat despre provocările ce țin de realizarea SDSSN 2016-2020, inclusiv:

  • provocările ce împiedică reducerea sarcinii informaționale asupra respondenților statistici;
  • accesul limitat al BNS la sursele de date administrative (SDA);
  • problema insuficienței cadrelor specializate și pregătite;
  • sistemul TIC;
  • Constrângerile ce țin de finanțarea și acordarea asistenței tehnice pentru dezvoltarea statisticii oficiale.

În cadrul ședinței a fost menționat că, un impact important asupra realizării activităților planificate în SDSSN pentru anul 2020 le-au avut măsurile restrictive și provocările legate de pandemia Covid-19.

În cadrul ședinței, membrii Consiliului s-au expus asupra rapoartelor sus-numite, precum și au discutat despre activitățile ulterioare privind elaborarea proiectului noului document de planificare strategică pentru dezvoltarea Sistemului Statistic Național în următorii ani. Membrii CNS au recomandat elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru anii 2021-2030 și a Programului de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru anii 2021-2025 (inclusiv a planului de acțiuni privind implementarea acestuia) de către BNS în colaborare cu partenerii din cadrul Sistemului Statistic Național, precum alți parteneri naționali și internaționali.

Informăm că, CNS reprezintă un organ consultativ în domeniul statisticii, creat prin Hotărârea Guvernului nr. 244 din 21.03.2018, în conformitate cu Legea cu privire la statistica oficială nr.93/2017. Consiliul este format din 11 membri și are drept scop dezvoltarea strategică și promovarea statisticii oficiale.

Materiale aferente:

  •  Agenda ședinței Consiliului Național pentru Statistică.
  • Prezentarea "Realizarea Strategiei de Dezvoltare a sistemului statistic național (SSN) 2016-2020 și a Planului de acțiuni privind implimentarea acesteia".
  • Prezentarea "Realizarea Programului de lucrări statistice pentru anul 2020".
  • Prezentarea "Elaborarea noului document de planificare strategică pentru dezvoltarea SSN".
  •  

    CNS_25_martie_21_6.png

     
     
     
     
    Prima Contact Harta
     
    Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
    Sus
    87962 vizitatori în decurs de 30 zile
     
    Copyright © 2021 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
    Condiții de utilizare
    TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
    Creat de Trimaran