Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2008

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2008

Biroul Naţional de Statistică relatează că în octombrie, în comparaţie cu septembrie 2008, preţurile de consum au crescut în medie cu 0,8 la sută, fiind influenţate de creşterea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,5 la sută, a produselor nealimentare – cu 0,4 la sută, precum şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,5 la sută (anexă).

Creşterea în luna de analiză a preţurilor la produsele alimentare a fost generată de majorarea preţurilor medii faţă de septembrie a.c. la produsele agricole: pătlăgele roşii – cu 30,2%, vinete – cu 7,2%, ardei dulci şi gogoşari – cu 6,4%, pepeni verzi şi galbeni – cu 12,1%, ouă dietetice – cu 12,5% şi mezeluri – cu 3,0%.

La mărfurile nealimentare creşterea mai accentuată a preţurilor a fost marcată la: confecţii pentru sezonul rece al anului – cu 1,6%(scurte pentru copii – cu 2,9%), încălţăminte pentru iarnă - cu 2,7%, cărbune şi detergenţi – cu cîte 1,1%.

Creşterea tarifelor la servicii în octombrie 2008 a fost înregistrată la: serviciile asigurării cu apă potabilă şi de canalizare – cu 7,1%, serviciile hoteliere şi a staţiunilor sanatoriale – cu 5,7% şi serviciile alimentaţiei publice – cu 1,5%.

Totodată, în luna octombrie a fost înregistrată reducerea preţurilor medii faţă de septembrie a.c. la: făină de grîu, paste făinoase, crupe, zahăr, ulei vegetal din seminţe de floarea soarelui, fructe proaspete, struguri, varză şi ceapă. Descreşterea în luna de analiză a preţurilor la produsele alimentare a fost generată de apariţia a produselor din roada anului curent.

La produse nealimentare au scăzut preţurile la gaze naturale ambalate în butelii, carburanţi pentru transport, televizoare, aparate de telefonie şi audiovizuale.

De la începutul anului 2008 (octombrie 2008 faţă de decembrie 2007) nivelul inflaţiei a constituit 7,5 la sută (informativ: în octombrie 2007 faţă de decembrie 2006 nivelul inflaţiei a marcat 10,7%).

Creşterea preţurilor medii pe parcursul ultimelor 12 luni (octombrie 2008 faţă de octombrie 2007) a constituit 9,8 la sută(octombrie 2007 faţă de octombrie 2006 – 14,0%).

Anexă

Rata inflaţiei în octombrie 2008

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

Octombrie 2008(+/-) faţă de:

Informativ:Octombrie 2007(+/-) faţă de:

Septembrie 2008

Decembrie 2007

Octombrie 2007

Septembrie 2007

Decembrie 2006

Octombrie 2006

TOTAL

10000

0,8

7,5

9,8

1,6

10,7

14,0

Mărfuri alimentare

3500

1,5

6,5

9,6

2,4

12,1

17,4

Pîine

278

0,2

10,5

11,8

0,8

15,2

16,6

Legume

379

9,6

-32,3

-27,5

 3,3

13,9

51,9

Fructe

94

-1,9

-6,4

0,7

6,7

20,9

44,5

Carne, preparate şi conserve din carne

690

1,7

33,4

34,6

1,4

14,2

15,5

Lapte şi produse lactate

356

1,7

1,8

8,2

2,5

17,0

22,1

Mărfuri nealimentare

4111

0,4

4,0

6,3

1,4

9,2

11,9

Confecţii

849

0,8

2,1

3,8

1,6

9,9

11,3

Încălţăminte

503

1,3

0,2

2,9

1,4

8,1

9,7

Medicamente

459

-0,2

5,6

6,7

0,8

17,0

19,5

Combustibil

640

-0,7

4,1

8,6

2,1

8,3

17,5

Servicii

2389

0,5

14,8

15,9

0,8

11,9

12,6

Servicii comunal-locative

824

0,7

22,2

23,7

0,9

18,4

19,2

Transportul de pasageri

290

0,2

20,8

21,7

0,0

2,6

2,9

Telecomunicaţii

475

0,0

-1,6

-1,6

0,0

0,2

0,2

 Persoană de contact: Ana Cucereavîi – şeful secţiei statistica preţurilor, tel. 40 31 11

pret

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER