Vizita de lucru a experţilor FAO la Biroul Naţional de Statistică privind recensămîntul general agricol din anul 2010

Vizita de lucru a experţilor FAO la Biroul Naţional de Statistică privind recensămîntul general agricol din anul 2010

În perioada 07-17 septembrie curent la Biroul Naţional de Statistică (BNS) se află într-o vizită de lucru experţii FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură): dnii Srivastava Mukesh,  Salar Tayyib şi Ilie Dumitrescu. Programul de lucru al misiunii are ca obiectiv abordarea tematicii pregătirii către recensămîntul general agricol în Republica Moldova.

Principalele teme de discuţii se vor axa pe realizarea lucrărilor privind pregătirea către recensămîntul general agricol (RGA) în Republica Moldova. În acest context vor fi discutate: planul calendaristic de pregătire şi efectuare a RGA; aspectele metodologice şi organizatorice privind efectuarea RGA, chestionarelor de recensămînt; conceptul de prelucrare automatizată a datelor RGA, a echipamentului tehnic necesar, precum şi alte subiecte ca: publicitatea RGA; selectarea şi instruirea cadrelor; pregătirea şi utilizarea materialului cartografic necesar organizării RGA. De asemenea, se va aborda şi tema obţinerii datelor finale ale RGA şi diseminarea rezultatelor RGA: elaborarea tabelelor de ieşire; crearea şi administrarea bazei de date; analiza datelor şi publicarea datelor statistice.

În cadrul şedinţelor de lucru vor fi prezentate şi discutate rezultatele recensămîntului agricol de probă, care a avut loc în perioada 1-25 octombrie 2008 în raionul Căuşeni. Recensămîntul agricol de probă a avut drept scop şi a permis testarea programului şi instrumentarului de recensămînt, rezultatele căruia sînt folosite la definitivarea activităţilor legate de efectuarea RGA propriu-zis.

Agenda de lucru a misiunii experţilor FAO va fi focusată pe asistenţa Republicii Moldova în vederea asigurării compatibilităţii datelor RGA la nivel internaţional, atît cu ţările membre ale FAO, cît şi în special cele ale Uniunii Europene.

În perioada aflării lor la Chişinău experţii FAO vor avea vizite de lucru la Oficiul SIDA (dna Madeleine Hagg-Liljestrom, dna Zlva Sorman Nath), conducerea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru etc.

În scopul descrierii importanţei discuţiilor actuale purtate cu experţii FAO, remarcăm că, în Republica Moldova o acţiune de asemenea amploare, ca recensămîntul general agricol încă n-a fost efectuată, dar cum arată practica mondială şi conform recomandărilor FAO, este o măsură absolut necesară pentru evaluarea situaţiei în agricultură. RGA permite obţinerea  datelor relevante atît la nivel naţional, cît şi cel regional,  neavînd  la  moment  altă  alternativă.  Pînă  în  prezent  în  Republica Moldova se efectuau recensăminte specializate în agricultură: a suprafeţelor însămînţate (ultimul a fost efectuat în anul 1985), animalelor (anul 1992), plantaţiilor multianuale (anul 1994).

În această ordine de idei, obţinerea informaţiei depline şi autentice vizînd starea şi dezvoltarea sectorului agrar este extrem de necesară. Mai cu seamă că, în economia Republicii Moldova agriculturii îi revine un loc foarte important:

  • terenurile agricole ocupă 75% în suprafaţa totală a terenurilor ţării;
  • în agricultură activează peste 30% din totalul populaţiei ocupate a ţării;
  • exportul producţiei de origine agricolă constituie cca 38 % din total exporturi;
  • este considerabilă ponderea valorii adăugate brute a agriculturii în produsul intern brut, care constituie 9%.

Conform practicii internaţionale recensămintele generale agricole se efectuează o dată în 10 sau 5 ani (în dependenţă de ţară) şi sînt mult mai complexe şi integre faţă de cele specializate.

Datele culese în procesul recensămîntului vor servi autorităţilor publice centrale pentru fundamentarea elaborării deciziilor în monitorizarea şi evaluarea politicilor naţionale în domeniul agroalimentar şi a dezvoltării rurale, precum şi autorităţilor publice locale la luarea deciziilor importante pentru deservirea localităţilor săteşti, asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, atragerea investiţiilor străine pentru dezvoltarea sectorului agrar, infrastructurii săteşti, etc. 

Realizarea RGA în Republica Moldova se încadrează în Programul FAO pentru Recensămîntul Mondial Agricol – runda 2010.

Persoană de contact:

Ala Pâslariuc,
Responsabil relaţii publice,
Tel. 40 30 51


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER