Reuniunea Consiliului Coordonator a proiectului "Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova", STATREG

La data de 17 decembrie 2015 a avut loc cea de-a treia reuniune a Consiliului Coordonator a proiectului "Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova", STATREG.

Ședința a fost prezidată de dna Lucia Spoială, Director General al Biroului Național de Statistică, cu participarea dlui Valerian Bînzaru, șeful Direcției Generale Dezvoltare Regională, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, dl Henno Putnik, reprezentantul Delegației UE și reprezentanți ai Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Sud și Centru, Ministerul Finanțelor, Academia de Administrare Publică și partenerii de dezvoltare - PNUD, SIDA / Statistica Suedia și Ambasada României.

Echipa STATREG a prezentat progresele înregistrate până în prezent, inclusiv activitatea desfășurată cu privire la calculele preliminare ale PIB-ului regional, dezvoltarea unei rețele Intranet pentru Biroul Național de Statistică și propunerea de organizare a unui program de instruire destinat utilizatorilor de statistici regionale. Experții au prezentat și rezultatul "Exercițiului decalajelor statistice" analizînd producția curentă de statistici în raport cu nevoile factorilor de decizie politică la nivel național și cerințele Eurostat, în scopul de a prioritiza activitățile ulterioare.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER