Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2019

Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldovaîn ianuarie-iulie 2019*

Biroul Național de Statistică informează, că exporturile de mărfurirealizate în luna iulie 2019 s-au cifrat la 220,2 mil. dolari SUA, cu 8,9% mai mult, față de luna precedentă și cu 0,6% - comparativ cu luna iulie 2018.

În ianuarie-iulie 2019exporturile de mărfuri au totalizat 1581,6 mil. dolari SUA,volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2018 cu 3,1%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1103,6 mil. dolari SUA (69,8% din total exporturi), fiind în creștere cu 8,3% față de ianuarie-iulie 2018, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 5,5%.

Reexporturilede mărfuri străine au însumat 478,0 mil. dolari SUA (30,2% din total exporturi), sau cu 7,2% mai puțin comparativ cu ianuarie-iulie 2018. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 21,7% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigarete care conțin tutun, distilate de vin sau de tescovină de struguri, whisky, gin, votcă, lichioruri, bere, motorină, țesături și materiale tricotate sau croșetate, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, autoturisme, mobilier) - 8,5%.

Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (86,9% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (7,0%), feroviar (4,4%), aerian (1,6%) şi expedieri poștale (0,1%).

Exporturile de mărfuri destinatețărilorUniunii Europene (UE–28) au însumat 1034,1 mil. dolari SUA (cu 1,8% mai puțin, față de ianuarie-iulie 2018), deținând o cotă de 65,4% în total exporturi (68,7% - în ianuarie-iulie 2018).

Țările CSIau fost prezente înexporturile Moldovei cu o pondere de 14,7% (în ianuarie-iulie 2018 – 16,0%), ce corespunde unei valori de 232,9 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au micșorat cu 5,0%,comparativ cu ianuarie-iulie 2018.

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-iulie 2019, comparativ cu perioada similară din anul 2018, relevă majorarea exporturilor în Turcia (de 2,3 ori), România (+8,8%), Elveția (+46,2%), Germania (+8,7%), Polonia (+15,0%), Siria (de 4,9 ori), Republica Cehă (+22,7%), Federația Rusă (+3,8%), Indonezia (de 2,3 ori), Cipru (de 1,6 ori), Afganistan (de 58,5 ori), Canada (de 2,2 ori), Israel (de 2,4 ori), Spania (+9,6%), Egipt (de 4,0 ori), Tunisia (de 38,5 ori), Letonia (+29,6%), Gibraltar (de 14,3 ori), Maroc (de 1,7 ori), Africa de Sud (de 2,3 ori), Brazilia (de 3475,7 ori), Ungaria (+12,3%), Finlanda (de 4,6 ori), Hong Kong, RAS a Chinei (de 3,2 ori), Swaziland (de 1,8 ori), Vietnam (de 1,8 ori), Libia (de 4,1 ori), Azerbaidjan (+11,4%), care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 12,0%.

În același timp s-au micșorat exporturile în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-35,9%), Italia (-9,2%), Franța (-38,5%), Serbia (-61,2%), Portugalia (-99,2%), Bulgaria (-27,4%), Belarus (-14,7%), Austria (-30,4%), Emiratele Arabe Unite (-83,7%), Grecia (-26,6%), Slovacia (-43,1%), Ucraina (-10,6%), Kazahstan (-44,5%), Arabia Saudita (-57,6%), Irak (-19,8%), Liban (-16,1%), Myanmar (-56,8%), Lituania (-19,8%), Bangladesh (-68,3%), Danemarca (-62,9%), Thailanda (-78,0%), Macedonia de Nord (-46,4%), Georgia (-4,3%), Olanda (-2,0%), Malaysia (-13,0%), China (-3,7%), atenuând astfel creșterea pe total exporturi cu 8,6%.

În ianuarie-iulie 2019, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, s-au marcat creșterila exporturile de mașini și aparate electrice (+26,7%), cereale și preparate pe bază de cereale (+21,5%), semințe și fructe oleaginoase (+9,2%), produse medicinale și farmaceutice (+19,4%), vehicule rutiere (+38,2%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+28,8%), tutun brut și prelucrat (+19,5%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+14,4%), fier și oțel (+29,8%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+7,2%), materiale plastice prelucrate (+31,5%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+7,8%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (+14,5%), legume și fructe (+0,2%), produse chimice anorganice (+36,5%), care au contribuit la majorarea pe total exporturi cu 8,7%.

Totodată s-au micșorat exporturile de îmbrăcăminte și accesorii (-9,6%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-28,7%), mobilă și părțile ei (-8,1%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-47,1%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-13,9%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (-41,1%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-41,4%), produse chimice organice (-31,8%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-4,4%), produse lactate și ouă de păsări (-22,0%), articole de voiaj; sacoșe și similare (-26,1%), animale vii (-22,2%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-10,8%), încălțăminte (-7,1%), produse tanante și colorante (-74,1%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-16,6%), piei crude, piei tăbăcite și blănuri brute (-50,0%), piele și blană prelucrate (-69,8%), metale neferoase (-54,9%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (-23,4%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-5,4%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (-9,0%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice   (-4,6%), pasta de hârtie și deșeuri de hârtie (-18,6%), carne și preparate din carne (-8,9%), aur nemonetar (-36,2%), materiale plastice sub forme primare (-15,1%), articole din minerale nemetalice (-0,7%), articole prelucrate din metal (-0,9%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (-14,3%), atenuând astfel creșterea pe total exporturi cu 6,1%.

Importurile de mărfuri realizate în luna iulie 2019 au însumat 498,9 mil. dolari SUA, cu 12,0% mai mult, față de luna anterioară și cu 2,2% - comparativ cu luna iulie 2018.

În ianuarie-iulie 2019importurile de mărfuri au constituit 3306,3 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2018 cu 2,6%.

Majoritatea importurilor de mărfuri au fost realizate cu mijloacele de transport rutier (84,4% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (5,4%), transportul feroviar (4,7%), aerian (2,6%), maritim (2,0%), autopropulsie (0,7%) și expedieri poștale (0,2%).

Importurile de mărfuri dințările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 1662,2 mil. dolari SUA (cu 1,0% mai mult, comparativ cu ianuarie-iulie 2018), deținând o pondere de 50,3% în total importuri (51,1% - în ianuarie-iulie 2018).

Importurile de mărfuri provenite dințările CSI au avut o valoare de 807,9 mil. dolari SUA (cu 6,3% mai mult, față de ianuarie-iulie 2018), care echivalează cu o cotă de 24,4% în total importuri (23,6% - în ianuarie-iulie 2018).

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-iulie 2019, comparativ cu perioada similară din anul 2018, relevă creșterea importurilor din Turcia (+13,3%), Federația Rusă (+5,6%), Republica Cehă (+32,7%), Ucraina (+4,8%), Belarus (+20,2%), România (+2,7%), Vietnam (+28,4%), Germania (+1,8%), India (+23,1%), Italia (+1,3%), Lituania (+38,3%), Spania (+6,1%), Uzbekistan (de 2,3 ori), Slovacia (+14,6%), Kazahstan (de 1,9 ori), Elveția (+12,2%), Maroc (de 1,5 ori), Malaysia (+24,9%), Insulele Faroe (de 2,9 ori), Taiwan, provincie a Chinei (+10,4%), Ecuador (+11,8%), Pakistan (+35,5%), Croația (+47,6%), Portugalia (+10,3%), Egipt (+18,0%), Singapore (de 1,8 ori), Franța (+1,0%), Thailanda (+14,1%), Arabia Saudită (de 1,6 ori), Luxemburg (de 1,9 ori), Tunisia (+42,7%), care a favorizat majorarea pe total importuri cu 4,6%.

În același timp s-au diminuat importurile din Bulgaria (-25,7%), Austria (-12,4%), China (-1,9%), Turkmenistan (-73,4%), Japonia (-15,8%), Serbia (-27,8%), Polonia (-3,0%), Belgia (-10,8%), Ungaria (-4,2%), Danemarca (-23,5%), Israel (-21,6%), Statele Unite ale Americii (-3,5%), Brazilia (-18,3%), Islanda (-25,6%), Canada (-23,0%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-2,6%), Chile (-32,3%), Grecia (-5,4%), Letonia (-11,3%), Bangladesh (-11,0%), Africa de Sud (-25,5%), San Marino (-64,7%), Slovenia (-3,6%).

În ianuarie-iulie 2019, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, au sporit importurile de gaz și produse industriale obținute din gaz (+13,2%), vehicule rutiere (+10,2%), produse medicinale și farmaceutice (+10,7%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+10,3%), legume și fructe (+9,6%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (de 2,1 ori), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+9,7%), tutun brut și prelucrat (+26,4%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+1,9%), articole din minerale nemetalice (+6,4%), îngrășăminte minerale sau chimice (+8,7%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+9,4%), cărbune, cocs și brichete (de 1,5 ori), articole prelucrate din metal (+4,1%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+11,6%), carne și preparate din carne (+13,8%), încălțăminte (+13,3%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+5,0%), lemn și plută (+14,3%), produse lactate și ouă de păsări (+8,1%), pește, crustacee, moluște (+9,1%), cereale și preparate pe bază de cereale (+5,0%), materiale plastice prelucrate (+3,6%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+10,1%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+3,8%), produse chimice anorganice (+14,1%), mobila și părțile ei (+4,0%), articole de voiaj; sacoșe și similare (+17,7%), produse tanante și colorante (+3,2%), cauciuc brut, inclusiv cauciuc sintetic și regenerat (de 1,9 ori), minereuri metalifere și deșeuri de metale (+36,7%), facilitând astfel creșterea pe total importuri cu 4,7%.

Totodată au scăzut importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-6,1%), fire, țesături și articole textile și produse conexe (-9,5%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-8,5%), metale neferoase (-9,0%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (-15,1%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (-27,2%), piele și blană prelucrate (-11,8%), energie electrica (-13,1%), semințe și fructe oleaginoase (-10,8%), hrană destinată animalelor (-10,7%), fier și oțel (-2,5%), materiale plastice sub forme primare (-5,4%), cauciuc prelucrat (-4,3%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (-18,4%), îmbrăcăminte și accesorii (-1,2%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-1,3%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-6,5%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (-6,3%), fibre textile (-7,9%), produse chimice organice (-2,8%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-4,5%). 

Deficitul balanței comercialeîn luna iulie 2019 a fost de 278,7 mil. dolari SUA, cu 35,5 mil. dolari SUA (+14,6%) mai mult, față de cel înregistrat în luna iunie 2019 și cu 9,5 mil. dolari SUA (+3,5%) - comparativ cu luna iulie 2018.

Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-iulie 2019 a unuideficit al balanței comerciale în valoare de1724,7 mil. dolari SUA, cu 35,4 mil. dolari SUA (+2,1%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2018.

Cu țările Uniunii Europene (UE-28)balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 628,1 mil. dolari SUA, iar cu țările CSI - de 575,0 mil. dolari SUA, respectiv cu 35,1 mil. dolari SUA (+5,9%) și 60,5 mil. dolari SUA (+11,8%) mai mult, față de cel înregistrat în ianuarie-iulie 2018.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturiîn ianuarie-iulie 2019 a fost de 47,8%, comparativ cu 47,6% în perioada similară din anul 2018.

Cu țările Uniunii Europene (UE-28) gradul de acoperire a importurilor cu exporturiîn ianuarie-iulie 2019 a constituit 62,2% (în ianuarie-iulie 2018 – 64,0%), iar cu țările CSI – 28,8% (în ianuarie-iulie 2018 – 32,3%).

Persoanele fizice au importat în ianuarie-iulie 2019mărfuri și produse în valoare de110,4 mil. dolari SUA, cu 7,8% mai mult în raport cu aceeași perioadă din anul 2018. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea importurilor de autoturisme (+10,2%), cărora le-au revenit 81,9% din importurile realizate de persoanele fizice.

 

Anexe (8 tabele în format Excel):

*Note:

1.Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2. Datele pentru luna iulie 2019 sunt provizorii, iar pentru lunile anterioare și perioadele corespunzătoare din anii precedenți - date rectificate.
3. Reexporturile de mărfuri străine includ în sine reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare. 
Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.
Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor:

  • Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import a agenților economici și persoanelor fizice).

 

Persoană de contact:

 Mariana Eni
Șef al direcției statistica comerțului exterior 
tel. 022 40 30 66

2020 balanța comercială cifre comerț comerț exterior date export grupe de mărfuri import indicatori mărfuri moldova reexport statistica statistici țările csi

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER