Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul III 2019

Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul III 20191

Biroul Naţional de Statistică anunţă, că în trimestrul III 2019, forța de muncă a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit 947,7 mii persoane.

Disparități importante pe sexe în cadrul forței de muncă nu s-au înregistrat: ponderea bărbaților (51,0%) a fost puțin mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (49,0%), iar ponderea forței de muncă din mediul rural a fost mai mare ca ponderea din mediul urban (54,0% și, respectiv, 46,0).

Rata de participare la forța de muncă a populației de 15 ani și peste(proporția forței de muncă de 15 ani şi peste în populaţia totală de aceeaşi categorie de vârstă) în tr. III 2019 a constituit 43,6%. Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populației masculine (48,0%), în comparație cu cea feminină (39,7%), la fel și în mediul urban (50,9%) în comparație cu cel rural (38,8%).

În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de 35,1%, iar în grupa de vârstă 15-642 ani - 50,8%. Valoarea acestui indicator pentru populația în vârstă de muncă conform legislației naționale (16-58 ani pentru femei şi 16-63 ani pentru bărbați) a fost de 54,0%.

Populația ocupată în tr. III 2019 a constituit 909,8 mii persoane. Ca și în cazul populației active, ponderea bărbaților (51,0%), a fost  nesemnificativ mai mare în comparație cu a femeilor (49,0%). În distribuția ocupării după mediile de reședință, prevalează mediul rural cu 54,3% față de mediul urban cu 45,7%.

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste(proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste în populația totală din aceeași categorie de vârstă) a fost de 41,8%. Rata de ocupare a bărbaților (46,1%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (38,2%).

În distribuţia pe medii de reşedinţă, acest indicator a avut valori de 48,5% în mediul urban și 37,5% în mediul rural. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16-58 pentru femei/63 ani pentru bărbați) a fost de 51,8%, a populației în vârstă de 15-64 ani – 48,7%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a înregistrat valoarea de 32,2%.

Din distribuția persoanelor ocupate după activitățile economice, rezultă că fiecare a 5-a persoană activa în sectorul agricol (22,5%).

Ponderea activităților non-agricole în tr. III 2019 a fost de 77,5%. Persoanele ocupate în industrie au constituit 13,7%, în construcții 8,7%, iar în sectorul servicii au activat mai mult de jumătate din totalul persoanelor ocupate (55,1%).

În repartizarea după forme de proprietate 73,0% din populația ocupată în tr. III 2019 a activat în sectorul privat și 27,0% - în sectorul public.

Structura populaţiei ocupate după statutul profesional relevă că ponderea salariaților în total ocupare a constituit 76,1%. Marea majoritate a salariaților (88,5%) a fost angajată pe o perioadă nedeterminată de timp.

Munca nedeclarată3 în rândul salariaților a constituit 8,7%. Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă (în baza unor înţelegeri verbale) este mai frecventă printre salariații bărbați (10,9%) decât salariații femei (6,8%). Cele mai mari ponderi ale salariaților, care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale, sunt estimate în agricultură (52,1%), construcții (18,0%), comerț (13,4%) și industrie (3,6%).

În sectorul informal, în tr. III 2019, au lucrat 18,2% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 25,5% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariații au alcătuit 27,5%.

Din totalul salariaților 9,2% aveau un loc de muncă informal. Salariu „în plic” primeau 9,6% din salariați, iar cele mai mari ponderi ale acestora se estimează pentru activitățile din agricultură (54,9%), construcții (14,7%), comerț (14,1%) și industrie (3,8%).

Numărul persoanelor sub-ocupate(persoane care au avut un loc de muncă, a căror număr de ore efectiv lucrate, în total, în timpul perioadei de referinţă, a fost mai mic de 40 ore pe săptămână, care au dorit şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de 34,6 mii, ceea ce reprezenta 3,8% din totalul persoanelor ocupate.

Aproape fiecare a 9-a persoană ocupată (11,7%) a declarat că ar fi dorit să schimbe situaţia în raport cu locul actual de muncă, pe motiv că nu este satisfăcută de nivelul remunerării (situaţie inadecvată în raport cu venitul).

Numărul șomerilor, estimatconform definiției Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a fost de 37,8 mii persoane. Şomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații - 51,9% din total șomeri şi persoanele din mediul urban - 53,5%5.

Rata şomajului(ponderea şomerilor BIM în forța de muncă) la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 4,0%. Rata şomajului la bărbaţi a fost de 4,1%, iar la femei - de 3,9%, în mediul urban - 4,6% și în mediul rural, respectiv, 3,4%. În rândul tinerilor (15-24 ani) rata șomajului a constituit 11,3%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de 8,4%.

Populația în afara forței de muncă de 15 ani şi peste, în tr. III 2019, a constituit 1227,5 mii persoane. În cadrul populației inactive cea mai mare pondere, peste 45%, revine categoriei de pensionari. Aceștia sunt urmați de grupa persoanelor care îngrijesc de familie (persoanele casnice) (13,2%) și grupa elevilor și studenților(12,4%). În rândul altor persoane inactive se mai regăsesc persoanele care nu lucrează și nu caută un loc de muncă în Moldova deoarece deja au un loc de muncă (permanent sau sezonier) peste hotare sau care planifică să lucreze peste hotare (12,1%). Un alt grup îl formează persoanele (declarate de gospodării) ca fiind plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru pentru o perioadă mai mică de un an (8,6%). Restul o formează alte categorii de populație în afara forței de muncă.

Ponderea tinerilor NEET6, în tr. III 2019, a constituit 27,6% din numărul total de tineri cu vârsta de 15-29 ani.

 

Precizări metodologice:

În anul 2019, în metodologia cercetării ”Ancheta forței de muncă (AFM)” au fost aplicate următoarele modificări:
 
a) Populaţia ocupată cuprinde doar persoanele care desfăşoară activități de producere a bunurilor sau de prestare a serviciilor pentru plată sau profit. În „ocupare” NU se includ „persoanele ocupate în gospodăria auxiliară (de pe lângă casă) cu producerea produselor agricole pentru consumul propriu al gospodăriei” (până în 2018 inclusiv aceste persoane făcea parte din ocupare).
b) Începând cu 1 ianuarie, AFM se realizează conform unui nou plan de sondaj (un nou eșantion de gospodării casnice și o  nouă schemă de rotație).
c) La estimarea rezultatelor cercetării, pentru determinarea coeficienților de extindere, la etapa de calibrare a datelor, se utilizează numărul populației cu reședința obișnuită pe medii, sexe, grupe de vârstă și regiuni statistice. Mai multe detalii vezi aici.

Note:

1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender. 
2 Vârstă de muncă în țările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat. 
3 Prin munca nedeclarată se înțelege orice muncă prestată de o persoană fizică pentru și sub autoritatea unui angajator fără a fi respectate prevederile Codului Muncii referitoare la încheierea contractului individual de muncă.
4 Metodologia este disponibilă pe site la rubrica: Metadate/ Metodologii statistice - Metodologia anchetei asupra forței de muncă în gospodării. 
5 Numărul șomerilor oficial înregistrați la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la 1 septembrie 2019 a constituit 11,7 mii persoane.
6 Grupul NEET (din limba engleză: „Persons Not in Employment, Education or Training (NEET)”)îl reprezintă tinerii în vârstă de 15-29 ani, care nu fac parte din populația ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educaţie şi nu participă la nici-un fel de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație.

 

Persoană de contact:
Vâtcărău Elena
şef al direcţiei statistica ocupării
tel. 0 22 40 30 99

2020 activitățile non-agricole cifre construcții date forța de muncă grupul neet indicatori industriea moldova munca nedeclarată numărul șomerilor ocuparea populația inactivă populația ocupată rata de activitate rata de ocupare rata şomajului sectorul agricol sectorul informal sectorul servicii șomajul statistica statistici statutul profesional

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER