Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în anul 2009

Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în anul 2009 1

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna decembrie 2009 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 715,2 mii tone de mărfuri, cu 19,5% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 12,7% - comparativ cu luna decembrie 2008. Parcursul mărfurilor în luna decembrie 2009 a totalizat 321,7 mil. tone-km, cu 8,6% mai mult în raport cu luna noiembrie 2009 şi cu 1,1% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

În anul 2009 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 7901,8 mii tone de mărfuri, sau 47,8% din volumul realizat în anul precedent. Parcursul mărfurilor în anul de referinţă a totalizat 2782,7 mil. tone-km, sau 57,2% din nivelul înregistrat în anul 2008.

Diminuarea volumului de mărfuri transportate în raport cu anul 2008, s-a înregistrat la întreprinderile de transport feroviar (-59,9%), auto2 (-37,9%) şi fluvial (-9,9%). Tendinţe similare au fost caracteristice şi pentru parcursul mărfurilor, care a marcat scăderi la întreprinderile de transport feroviar (-63,3%), auto2 (-13,4%), fluvial (-22,6%) şi aerian (-7,9%).

Volumul de mărfuri transportate şi parcursul mărfurilor realizat de întreprinderile de transport, pe moduri de transport

2009

în % faţă de 2008

Decembrie 2009

în % faţă de noiembrie 2009

în % faţă de decembrie 2008

Mărfuri transportate – total, mii tone

7901,8

47,8

80,5

87,3

  din care pe moduri de transport:

feroviar

4412,4

40,1

95,9

91,7

auto2

3306,6

62,1

66,5

82,7

fluvial

182,0

90,1

24,0

39,6

aerian

0,83

100,5

127,5

127,5

Parcursul mărfurilor – total, mil. tone-km

2782,7

57,2

108,6

98,9

  din care pe moduri de transport:

feroviar

1055,0

36,7

97,3

88,7

auto2

1726,0

86,6

115,0

104,7

fluvial

0,6

77,4

13,1

23,6

aerian

1,1

92,1

122,8

122,1

Întreprinderile de transport auto2 în anul 2009 au transportat 3306,6 mii tone de mărfuri, sau 62,1% din volumul realizat în anul anterior. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (54,4%) şi Bălţi (15,7%), raioanele: Sîngerei (7,6%), Anenii Noi (3,8%), Orhei (3,1%), Ialoveni (2,9%) şi Taraclia (2,6%).

Cu mijloacele de transport feroviar în anul 2009 au fost transportate 4412,4 mii tone de mărfuri, sau 40,1% din volumul înregistrat în anul 2008. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: cereale şi produse de panificaţie – 39,6% (în anul 2008 – 10,5%), metale feroase şi fier vechi – 21,1% (în anul 2008 – 20,8%), materiale de construcţie şi ciment – 10,8% (în anul 2008 – 48,7%).

În anul 2009, comparativ cu anul precedent s-a micşorat numărul de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze (-5,8%), precum şi cu transportul aerian (-3,0%). Totodată, în transportul fluvial numărul acestora a crescut cu 13,0%.

Numărul de pasageri transportaţi şi parcursul pasagerilor în anul 2009, pe moduri de transport public

Pasageri transportaţi

Parcursul pasagerilor

mii pasageri

în % faţă de 2008

mil. pasageri-km

în % faţă de 2008

Transport public:

feroviar*

4796,9

90,6

391,3

87,3

autobuze şi microbuze

103937,3

94,2

2267,6

87,3

fluvial

118,7

113,0

0,2

113,0

aerian

459,6

97,0

603,8

94,7

* Datele pe ianuarie-noiembrie

Cu autobuze şi microbuze în anul 2009 au fost transportaţi 103,9 mil. pasageri, cu 5,8% mai puţin faţă de anul anterior. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (62,1%) şi Bălţi (9,6%), raioanele: Cahul (5,0%), Orhei (2,1%), Ungheni (1,8%), Ialoveni (1,7%) şi Străşeni (1,5%).

În ianuarie–noiembrie 2009 cu mijloacele de transport feroviar au fost transportaţi 4,8 mil. pasageri, cu 9,4% mai puţin faţă de perioada similară din anul 2008.

1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.
2) Inclusiv întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transportări auto de mărfuri contra plată şi dispun de 10 şi mai multe autovehicule de marfă proprii sau închiriate.

Persoana de contact:

Mariana Eni
Şef al Direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor
Tel: 40 30 66

în anul 2009

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER