Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2012

Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-iunie 2012*

Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-iunie 2012 produsul intern brut a constituit în valoare nominală 39295 mil. lei, preţuri curente de piaţă, fiind în creştere - în termeni reali - cu 0,8% faţă de ianuarie-iunie 2011 (anexa nr.1).

Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de bunuri s-a diminuat cu 1,0% în raport cu perioada similară a anului trecut, influenţînd negativ (-0,2%) evoluţia produsului intern brut. Agricultura, economia vînatului, silvicultura, pescuitul, piscicultura a fost ramura de activitate din sectorul de bunuri care a înregistrat o scădere a valorii adăugate brute, cu 5,2%, atunci cînd valoarea adăugată brută din activitatea de industrie s-a majorat cu 1,1% faţă de perioada analogică a anului precedent influenţînd pozitiv, cu 0,2%, evoluţia produsului intern brut. Contribuţia sectorului de bunuri la formarea produsului intern brut a constituit, în perioada de referinţă, 21,5%.

Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de servicii s-a majorat comparativ cu perioada analogică a anului precedent cu 1,9%, contribuind la sporirea produsului intern brut cu 1,2%. Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul a fost ramura de activitate care a înregistrat cea mai mare creştere a valorii adăugate brute, cu 4,1%, urmată de construcţii, cu 3,1% şi alte activităţi de servicii, cu 1,0%. Contribuţia sectorului de servicii la formarea produsului intern brut a constituit, în perioada de referinţă, 64,8%.

Volumul impozitelor pe produse colectat la Bugetul Public Naţional s-a diminuat cu 0,7% în raport cu perioada similară a anului anterior, influenţînd negativ (-0,1%) evoluţia produsului intern brut. În perioada de referinţă volumul impozitelor pe produse a contribuit la formarea produsului intern brut cu 16,3%.

Consumul final a fost în creştere cu 0,7% în raport cu perioada respectivă a anului precedent, influenţînd pozitiv (cu 0,9%) sporul produsului intern brut. Creşterea a fost condiţionată de majorarea cu 1,1% a consumului final al gospodăriilor populaţiei. Formarea brută de capital fix s-a diminuat cu 0,3% faţă de perioada respectivă a anului precedent, contribuind în perioada de referinţă cu 18,9% la formarea produsului intern brut. Exportul şi importul de bunuri şi servicii s-au majorat respectiv cu 6,8% şi 5,0% faţă de perioada respectivă a anului precedent.

Anexe:

Notă:

* Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.

Persoana de contact:
Valentina Gîdilica
şefa direcţiei statistica macroeconomică
Tel. 0 22 73 75 57 / 40 30 90


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER