Minimul de existență în anul 2019

Minimul de existență în anul 2019

NOTE METODOLOGICE

Minimul de existenţă reprezintă volumul minimal de produse şi servicii, necesare pentru satisfacerea cerinţelor primordiale, asigurarea menţinerii sănătăţii şi susţinerea vitalităţii omului.

Mărimea minimului de existenţă se calculează prin însumarea mărimii valorice a coşului alimentar, a cheltuielilor pentru procurarea mărfurilor industriale şi pentru achitarea serviciilor prestate, precum şi a mărimilor primelor şi contribuţiilor obligatorii.

Coșul alimentar include seturi minime de produse alimentare determinate în baza normelor fiziologice minime (în energie şi substanţe nutritive) ale diferitor grupuri socio-demografice, aprobate de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În conformitate cu legislația în vigoare (Legea nr.152 din 05.07.2012 cu privire la minimul de existenţă și Hotărârea Guvernului nr.285 din 30.04.2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a mărimii minimului de existenţă), Biroul Naţional de Statistică asigură, în exclusivitate, calcularea, în baza datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice şi în modul prevăzut în Ghidul metodologic corespunzător, şi publicarea în ediţiile sale oficiale a mărimii minimului de existenţă. Totodată, normele minime de consum ale produselor alimentare (în medie pentru o persoană pe lună), diferențiate pe principalele grupe socio-demografice şi pentru fiecare trimestru al anului, folosite la calcularea minimului de existență, au fost elaborate de către Institutul Național de Cercetări Economice și aprobate în Ghidul metodologic cu privire la modul de calculare a mărimii minimului de existenţă, aprobat de Guvern.

COMUNICAT PRIVIND MINIMUL DE EXISTENŢĂ

Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul 2019, mărimea minimului de existenţă a constituit, în medie, pe lună pentru o persoană 2031,21 lei.
 
Delimitarea minimului de existenţă pe medii de reşedinţă relevă diferenţe semnificative, cea mai mare valoare fiind înregistrată pentru populaţia din oraşe mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 2292,3 lei sau cu 13,8% mai mult comparativ cu minimul de existenţă pentru alte oraşe – 2013,5 lei şi cu 18,3% mai mult comparativ cu mediul rural – 1938,4 lei.

Tabelul 1. Valoarea minimului de existenţă în profil teritorial, anul 2019, valori medii lunare pe o persoană, lei

 

Total

Oraşe mari

Oraşe mici

Sate

Semestrul I

2 028,3

2 205,0

1 994,7

1 971,7

 

 

 

 

 

Semestrul II

2 034,1

2 379,7

2 032,3

1 905,1

 

 

 

 

 

Media anuală

2 031,2

2 292,3

2 013,5

1 938,4

Mărimea minimului de existenţă pe medii de reşedinţă este determinată de ponderea coşului alimentar, care variază nu doar în dependenţă de semestru, dar şi de criteriul de dezagregare în profil teritorial.

Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 2194,0 lei şi în special bărbaţilor – 2376,1 lei. Cea mai mare valoare a minimului de existenţă a fost înregistrată, în semestrul II, pentru bărbaţi în vârstă aptă de muncă din oraşele mari – 2772,6 lei (vezi anexa, tabelul 1).

Minimul de existenţă pentru copii constituie în medie 1927,0 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vârsta copilului, de la 771,7 lei pentru un copil în vârstă de până la 1 an până la 2197,8 lei pentru un copil în vârstă de 7-17 ani. În funcţie de mediul de reşedinţă, minimul de existenţă pentru copii din oraşele mari este cu 16,9% mai mare comparativ cu mediul rural, iar în cazul copiilor în vârstă de 1-6 ani această diferenţă constituie 22,3%. În cazul copiilor cel mai mare decalaj în valoarea minimului de existenţă se atestă în semestrul II pentru copiii din oraşe mari şi sate – 23,7%, iar pentru copiii în vârstă de 1-6 ani această diferenţă este de 30,5%.

Veniturile disponibile lunare ale populaţiei în anul 2019 au constituit, în medie pe o persoană, 2880,6 lei şi au depăşit mărimea medie a minimului de existenţă cu 41,8%. Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat, în această perioadă, a însumat 7356,1 lei, acesta fiind de 3,4 ori mai mare decât minimul de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă.

Tabelul 2. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă, anul 2019

 

2019

Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană, lei2

2 880,6

Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, %

141,8

Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat, lei3

7 356,1

Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie al unui angajat şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă, ori

3,4 ori

Co-raportul dintre salariul mediu lunar şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă diferă în funcţie de activităţile economiei naţionale. Nivelul maxim de acoperire al minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă a fost atins de salariaţii din sectorul informații și comunicații – de 7,4 ori, iar cel minim – de salariaţii din agricultură, silvicultură și pescuit, al căror salarii acoperă minimul de existenţă în proporţie de 2,2 ori (vezi anexa, tabelul 2).

Tabelul 3. Co-raportul dintre pensia medie şi minimul de existenţă, anul 2019

 

2019

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite4, lei

1 901,1

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, %

111,3

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă5, lei

1 843,0

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, %

107,9

Pentru pensionarii pentru limită de vârstă minimul de existenţă a constituit 1707,4 lei şi reprezintă 84,1% din valoarea medie a minimului pentru total populaţie. Mărimea medie a pensiei lunare stabilite la 1 ianuarie 2020 a constituit 1901,1 lei, ceea ce  face posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru această categorie de populaţie la nivel de 111,3%. Dacă considerăm pensia medie pentru limită de vârstă, co-raportul respectiv este de 107,9%.

Tabelul 4. Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor şi minimul de existenţă, anul 2019

 

2019

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate6, lei

1 759,5

Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, %

104,6

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5/2,0 ani pentru persoanele neasigurate7, lei

640,0

Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5/2,0 ani pentru persoanele neasigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, %

38,0

 
În condiţiile în care indemnizaţiile lunare pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani constituie în medie 1759,5 lei pentru persoanele asigurate, aceste plăţi acoperă valoarea minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani în proporţie de 104,6%. În cazul persoanelor neasigurate mărimea indemnizaţiilor lunare pentru îngrijirea copiilor de până la 1,5/2,0 ani (640 lei) asigură doar 38,0% din necesarul minim pentru copiii în vârstă de 1-6 ani.

 

Note:

1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender. 
2 Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice. 
3 Conform datelor Cercetării trimestriale asupra câștigurilor salariale.
4 Mărimea medie a pensiei lunare stabilită la 1 ianuarie 2020.
5 Mărimea medie a pensiei lunare pentru limită de vârstă stabilită la 1 ianuarie 2020.
6 Indemnizația lunară pentru îngrijirea copiilor pentru persoanele asigurate stabilită la 1 ianuarie 2020. 
7 Indemnizația lunară pentru îngrijirea copiilor pentru persoanele nesigurate stabilită la 1 ianuarie 2020.

 

Informații relevante:

 
Persoană de contact:
Svetlana Furtuna
direcţia statistica nivelului de trai
tel. 0 22 40 30 73

2020 cifre date indemnizația lunară indicatori minimul de existență moldova pensia medie statistica statistici valoarea minimului veniturile populației

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER