RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 15.09.2021
Prima / Comunicate de presă / Numărul populației cu reședință obișnuită pe sexe şi grupe de vârstă la 1 ianuarie 2021
Numărul populației cu reședință obișnuită pe sexe şi grupe de vârstă la 1 ianuarie 2021
12.07.2021
Versiune tipar

Numărul populației cu reședință obișnuită pe sexe şi grupe de vârstă la 1 ianuarie 20211,2

Biroul Național de Statistică (BNS) prezintă datele (estimările) provizorii privind numărul populației cu reședință obișnuită3 în Republica Moldova la 1 ianuarie 2021, acesta reprezentând numărul persoanelor care au locuit preponderent în ultimele 12 luni ale anului de referință pe teritoriul Republicii Moldova indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).

Numărul provizoriu al populației cu reședință obișnuită la 1 ianuarie 2021 a constituit 2597,1 mii persoane, în scădere cu 46,8 mii persoane (cu 1,8%) față de începutul anului 2020 şi cu 272,1 mii persoane (cu 10,5%) în ultimii 8 ani (01.01.2014-01.01.2021) (Figura 1).

Datele graficului în format.xlsx

Datele precizate privind numărul populației cu reședință obișnuită la 01.01.2020, estimate în baza ratelor migrației nete pentru anul 2019, constituie 2643,9 mii persoane. Datele cu privire la numărul populației la 1 ianuarie 2021 sunt provizorii deoarece sunt estimate în baza ratelor migrației nete (sporului migratoriu4) din anul 2019 (la numărul populației de la începutul anului 2020 s-a adăugat sporul natural (diferența dintre nașteri și decese) și sporul migratoriu estimat (diferența dintre imigranți și emigranți) din anul 2020). Datele precizate pentru migrația netă din anul 2020, care vor permite calculele finale ale populației cu reședință obișnuită la începutul anului 2021, vor putea fi elaborate în anul 2022 când vor fi disponibile datele despre traversările frontierei de stat a persoanelor fizice pentru anul 2021 (migrația netă fiind calculată în baza datelor menționate pentru trei ani consecutivi (anul precedent, anul curent și cel următor: t-1, t și t+1); astfel, migrația netă pentru 2020 va fi calculată în baza datelor pentru anii 2019, 2020 și 2021).

Populația feminină, la fel ca și în anii precedenți, este dominantă. Conform estimărilor, la începutul anului 2021, populația feminină a constituit 1357,2 mii persoane sau 52,3% din populația țării. Totodată, populația masculină a reprezentat 1239,9 mii persoane sau 47,7% din populația țării (Figura 2).

Datele graficului în format.xlsx

Ca și în anii precedenți, scăderea numărului populației în anul 2020 a fost influențată în mare parte de migrația netă, care rămâne în continuare negativă (-36,8 mii persoane conform estimărilor provizorii). Totodată, sporul natural în anul 2020 (-9,9 mii persoane) practic s-a dublat față de anul precedent (-4,0 mii persoane în 2019), fiind în continuare negativ și influențând descreșterea populației (Figura 3).

Datele graficului în format.xlsx

În structura pe grupe de vârstă a populației cu reședință obișnuită la 01.01.2021, cea mai mare pondere, de 8,1%, au avut-o persoanele din grupa de vârstă 30-34 de ani, fiind într-o ușoară scădere comparativ cu anul precedent (8,2% la începutul anului 2020), aceasta fiind urmată de grupa de vârstă 35-39 de ani cu o pondere de 7,7% sau cu 0,2 p.p. mai mare decât ponderea acestei grupe de vârstă în anul precedent (7,5% la 01.01.2020). Din grupele de vârstă tinere şi mature, grupa de vârstă 20-24 ani a înregistrat ponderea cea mai mică - de 5,1% sau cu 0,3 p.p. mai puțin decât în anul precedent (Figura 4).

Datele graficului în format.xlsx

Pe categorii majore de vârstă, contingentul persoanelor în vârstă aptă de muncă constituie cea mai înaltă pondere în totalul populației. La 01.01.2021, grupa de vârstă 15-645 de ani avea un efectiv de 1733,5 mii persoane sau 66,7% din populația totală, fiind într-o ușoară scădere față de 01.01.2020 cu o pondere de 67,1%. Valoarea acestui indicator pentru populația în vârstă aptă de muncă conform legislației naționale (16-58 ani pentru femei și 16-62 ani pentru bărbați) a fost de 59,4%. Tot în scădere, cu aproape 3,0 p.p. față de anul precedent, este ponderea populației sub vârsta aptă de muncă, 0-14 ani, constituind 18,3% din total populație sau 476,3 mii persoane. Totodată, populația peste vârsta aptă de muncă, de 65 de ani și peste, a înregistrat o pondere de 14,9% sau un număr de 387,2 mii persoane, fiind în creștere cu 1,7 p.p. față de începutul anului 2020.

Numărul estimat al populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova la începutul anului 2021 relevă în continuare tendința de îmbătrânire a populației.

Piramida populației la începutul anului 2021 arată clar un model de micșorare a populației la vârstele de 35-54 ani, ceea ce reflectă efectul cumulativ al ratelor migrației nete negative pentru adulții tineri din ultimele decenii (Figura 5).

Datele graficului în format.xlsx

Coeficientul îmbătrânirii populației (populația în vârstă de 60 de ani și peste la 100 locuitori) în anul 2021 este estimat la 22,5 persoane la 100 locuitori comparativ cu 21,7 persoane în anul 2020. 

***

Estimarea numărului populației la nivel național și a migrației internaționale este realizată cu suportul proiectului ”Îmbunătățirea capacității instituționale a Biroului Național de Statistică”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, cofinanțat și implementat de Fondul ONU pentru Populație în Moldova.

 

Note:

1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2 Datele cu privire la numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova pe sexe şi grupe de vârstă la 1 ianuarie 2021 sunt provizorii. Datele precizate vor fi disponibile în trimestrul III al anului 2022 pe site-ul www.statistica.gov.md la compartimentul: Banca de date statistice / Populație și procese demografice.
3 Reședință obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).
4 La determinarea migrației nete (diferența dintre numărul de imigranți și cel al emigranților) s-au utilizat următoarele definiții: imigrant se consideră persoana care a intrat în Republica Moldova și a locuit în țară în următoarele 12 luni după ce a locuit în străinătate în precedentele 12 luni; emigrant este persoana care a ieșit din țară, a locuit în străinătate în următoarele 12 luni, trăind în RM în precedentele 12 luni. 
5 Vârstă de muncă în țările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat.
   
Informații relevante:

 

Persoană de contact:
Bargan Natalia
şef al direcției statistica populației și migrației
tel. 067 770 026

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
29797 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2021 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran