Transportul de pasageri şi mărfuri în ianuarie-mai 2021

Transportul de pasageri şi mărfuri în ianuarie-mai 20211,2

Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna mai 2021cu transportul public au fost transportați 4,9 pasageri, de 2,2 ori mai mult față de luna corespunzătoare din anul precedent, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în luna mai 2020 față de luna mai 2019 de peste 4,1 ori. Creșterea în luna mai 2021 față de luna mai 2020 a fost cauzată, preponderent, de majorarea numărului de pasageri transportați cu transportul rutier cu 2,7 milioane pasageri (de 2,2 ori) și cu transportul aerian cu 47,3 mii pasageri (de 8,1 ori). Parcursul pasagerilor în luna de raport a constituit 249,2 milioane pasageri-km sau de 3,2 ori mai mult comparativ cu luna mai 2020, pe fundalul reducerii de 6,7 ori a indicatorului în cauză în luna mai 2020 față de luna mai 2019.

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-mai 2021cu transportul public au fost transportați 24,3 milioane pasageri, cu 5,5% mai mult față de aceeași perioadă din anul 2020.

Parcursul pasagerilor a constituit 1028,5 milioane pasageri-km, fiind în descreştere cu 4,0% comparativ cu ianuarie – mai 2020.

În perioada cercetată, transportul rutier de pasageri a deținut ponderea covârșitoare – de 97,9% din total, transportului feroviar și celui aerian revenind, respectiv 1,0% și 0,7%.

Comparativ cu ianuarie-mai 2020, se atestă o scădere în transportul feroviar de pasageri (-27,4%) și aerian (-14,7%). Totodată, creșteri au fost înregistrate la transportul rutier de pasageri (+6,1%), dar și la transportul fluvial (+48,6%).

Tabelul 1. Numărul de pasageri transportaţi şi parcursul pasagerilor
înianuarie-mai 2021, pe moduri de transport public

 

Mai
 2021

În % față de:

Ianuarie- mai 2021

În % față de ianuarie- mai 2020

mai
2020

mai
2019

Pasageri transportaţi, mii pasageri

4 919,3

222,2

54,6

24 264,1

105,5

din care, pe moduri de transport:

 

 

 

 

 

feroviar

51,6

99,2

56,5

236,6

72,6

rutier (autobuze şi microbuze)

4 802,8

224,6

54,8

23 765,1

106,1

fluvial

10,9

66,1

83,2

87,1

148,6

aerian

54,0

806,0

38,9

175,3

85,3

Parcursul pasagerilor, milioane pasageri-km

249,2

317,2

47,3

1 028,5

96,0

din care, pe moduri de transport:

 

 

 

 

 

feroviar

1,9

105,8

29,3

8,8

58,2

rutier (autobuze şi microbuze)

152,7

233,8

48,2

694,9

96,6

fluvial

0,02

66,1

81,6

0,2

148,6

aerian

94,5

831,3

46,3

324,6

96,4

Datele tabelului în format .xlsx

În ianuarie-mai 2021,cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 23,8 milioane pasageri, cu 6,1% mai mult, comparativ cu perioada similara a anului precedent. Ponderea pasagerilor transportați cu autobuze şi microbuze în numărul total de pasageri transportaţi în municipiul Chişinău a constituit 51,2%, regiunile de dezvoltare Centru – 20,7%, Nord – 16,8%, Sud – 8,7% și UTA Găgăuzia – 2,6%.

În luna mai 2021, întreprinderile de transport feroviar, rutier3, fluvial şi aerian au transportat circa 1,5 milioane tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în luna mai 2020 cu 34,7%. În luna mai 2021, față de luna mai 2020, a crescut volumul de mărfuri transportate cu transportul rutier3 (+40,8%), aerian (+33,9%) şi feroviar (+13,7%). Volumul de mărfuri transportate cu transportul fluvial a scăzut cu 47,9%. Parcursul mărfurilor, în luna de raport, a constituit 406,4 milioane tone-km, fiind în creştere cu 22,4%, comparativ cu luna mai 2020.

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-mai 2021, întreprinderile de transport feroviar, rutier3, fluvial şi aerian au transportat 6,1 milioane tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în ianuarie-mai 2020 cu 5,7%. Parcursul mărfurilor a totalizat 1844,7 milioane tone-km, cu 2,2% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020.

Tabelul 2. Volumul de mărfuri transportate şi parcursul mărfurilor
realizat de întreprinderile de transport în ianuarie-aprilie 2021, pe moduri de transport

 

Mai
 2021

În % față de:

Ianuarie- mai
2021

În % față de ianuarie-mai 2020

mai
2020

mai
2019

Mărfuri transportate, mii tone

1 485,2

134,7

95,3

6 085,3

105,7

 din care, pe moduri de transport:

 

 

 

 

 

feroviar

210,5

113,7

56,6

930,6

71,1

rutier3

1 264,6

140,8

107,5

5 070,4

115,7

fluvial

10,0

52,1

90,1

83,7

133,5

aerian

0,11

133,9

83,4

0,55

120,0

Parcursul mărfurilor, milioane tone-km

406,4

122,4

100,6

1 844,7

102,2

din care, pe moduri de transport:

 

 

 

 

 

feroviar

33,3

86,5

43,2

150,4

49,4

rutier3

373,0

127,1

114,2

1 693,7

112,9

fluvial

0,02

52,1

90,1

0,2

133,5

aerian

0,1

236,5

76,9

0,4

103,2

Datele tabelului în format .xlsx

În ianuarie-mai 2021, întreprinderile de transport rutier3, care dețin întâietate în structura mărfurilor transportate (83,3%), au transportat 5,1 milioane tone de mărfuri, cu 15,7% mai mult față de perioada similară din anul precedent. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul rutier3 revin întreprinderilor din municipiul Chişinău (49,5%), regiunile de dezvoltare Centru (30,5%), Nord (12,9%), Sud (5,0%) și UTA Găgăuzia (2,1%).

În ianuarie-mai 2021, cu mijloacele de transport feroviar, care dețin 15,3% în structura mărfurilor transportate, au fost transportate 930,6 mii tone de mărfuri sau cu 28,9% mai puțin faţă de ianuarie-mai 2020.

 

Note:

1 Informația se prezintă fără datele întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender.
2 Datele sunt provizorii și pot fi rectificate în luna următoare conform precizărilor parvenite de la întreprinderi.
3 Inclusiv întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transporturi rutiere de mărfuri contra plată.

Informații relevante:

Persoană de contact:
Laura Muntean
şef direcție statistica transporturilor, turismului și TIC
tel. 067 770 820

2021 autobuze cifre date indicatori întreprinderile de transport marfuri mărfuri încărcate mărfuri transportate microbuz mijloace de transport moduri de transport moldova parcursul mărfurilor parcursul pasagerilor pasageri pasageri transportați statistica statistici transport transport public transportul aerian transportul feroviar transportul fluvial transportul rutier volumul de mărfuri

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER