Seminarul "Sistemul de indicatori pentru analiza e-Dezvoltării"

În perioada 28 septembrie-02 octombrie curent la Biroul Naţional de Statistică (BNS) se află într-o misiune de lucru consultantul internaţional Dl Adrian Nica, doctor în ştiinţe, consultant superior al oficiului Băncii Mondiale din România, profesor universitar, membru al Asociaţiei Statisticienilor din România şi al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.

În contextul acţiunii menţionate, BNS a organizat astăzi, 1 octombrie, seminarul "Sistemul de indicatori pentru analiza e-Dezvoltării". Evenimentul are loc graţie asistenţei tehnice a  Proiectului Comun pentru Consolidarea Sistemului Statistic Naţional al Republicii Moldova (UNDP; UNIFEM; UNFPA; Unicef).

La seminar au participat reprezentanţi ai BNS, Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei şi ai altor instituţii, producători şi utilizatori de date statistice în domeniu.

În cadrul seminarului Dl Nica a prezentat normele internaţionale şi bunele practici referitoare la indicatorii statistici de monitorizare a e-Dezvoltării, cu exemplificarea rigorilor cu care este tratată în UE problema culegerii datelor pentru calcularea indicatorilor privind evaluarea informatizării societăţii. De asemenea, agenda seminarului a cuprins prezentarea setului de indicatori de evaluare şi monitorizare a e-Dezvoltării în Republica Moldova, precum şi expunerea poziţiei din partea ministerelor şi instituţiilor de resort vis-a-vis de acest indicatori.

Mai multe detalii găsiţi la rubrica Noutăţi şi evenimente/Seminare şi conferinţe 


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER