Prezentarea experţilor FAO privind statistica agriculturii

Prezentarea experţilor FAO privind statistica agriculturii

Prezentarea a avut loc în cadrul vizitei experţilor Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) la Biroul Naţional de Statistică (BNS): dl Mukesh Srivastava, statistician, Departamentul Recensămîntului Agricol şi Cercetării în domeniul agriculturii, FAO ONU, şi dna Crina Turtoi, expert FAO.

La eveniment au participat instituţiile publice de resort cu care BNS are o colaborare fructuoasă în domeniul statisticii agriculturii: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Economiei, Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Prezentarea făcută de experţii FAO pentru specialiştii din Republica Moldova a avut ca temă: „Particularităţile şi principiile metodologice ale sistemului statistic agricol armonizat”.  Subiectul este unul elocvent şi oportun, avînd în consideraţie faptul că, actualmente BNS este la etapa finală de prelucrare a datelor Recensămîntului General Agricol (RGA) care a avut loc  în ţara noastră în perioada 15 martie -15 aprilie 2011.

În luarea lor de cuvînt experţii FAO au menţionat că, la organizarea RGA în Republica Moldova s-a ţinut cont de recomandările şi cerinţele Uniunii Europene (UE) şi FAO, eficienţa recensămîntul agricol din Moldova fiind anume în faptul că, indicatorii şi rezultatele lui pot fi comparabile atît cu cele ale UE, cît şi FAO.

În cadrul evenimentului au fost expuşi indicatorii şi datele care pot fi extrase din bazele de date ale recensămîntului, informaţie necesară pentru elaborarea politicilor de dezvoltare a domeniului agricol din ţară.

În rezultatul recensămîntului pot fi efectuate studii speciale tematice de specialitate, fiind luate în consideraţie nu doar plantele şi animalele cum era obişnuit pînă acum la recensămintele specializate în agricultură, dar şi dimensiunea socială şi de mediu în cadrul statisticii agriculturii.

Menţionăm că, Recensămîntul General Agricol din 2011 a fost primul recensămînt cu caracter general care s-a efectuat în Republica Moldova. Acesta s-a desfăşurat în cadrul rundei mondiale 2010 a recensămintelor agricole şi va permite obţinerea datelor relevante necesare evaluării politicilor agricole, va asigura informaţiile utile pentru elaborarea Registrului statistic al exploataţiilor agricole. Datele finale ale recensămîntului vor fi prezentate la sfîrşitul anului curent.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER