Instruiri oferite de Proiectul STATREG în luna ianuarie

Instruiri oferite de Proiectul STATREG în luna ianuarie

Pe parcursul lunii ianuarie au fost organizate un șir de instruiri pentru personalul BNS în cadrul proiectului STATREG „Îmbunătăţirea statisticilor regionale”, și anume:

Tableau Public pentru diseminarea indicatorilor teritoriali

În perioada 11-12 ianuarie 2017, în incinta BNS, a avut loc cursul de instruire destinat personalului acestei instituții privind utilizarea aplicației Tableau Public pentru diseminarea indicatorilor teritoriali.
                              
Aceasta aplicație oferă posibilitate utilizatorilor de a efectua conectarea la fișiere de date statistice și a elabora într-o maniera intuitivă prezentări ale acestor indicatori în forma de hărți, diagrame, bare, grafice, etc., care pot fi combinate în tablouri de bord (dashboarduri).

Astfel, aceasta aplicație permite de a vizualiza evoluțiile indicatorilor teritoriali și a distribui aceste vizualizări către alte entități și factori de decizie, pentru formularea unor concluzii, pe care instituțiile să se bazeze în gestionarea și controlul activității lor și în special la formularea deciziilor strategice. De asemenea, Tableau Public permite de a plasa tablourile de bord si vizualizările elaborate cu ajutorul acestei aplicații pe propriul site în scopul diseminării datelor.

Instruire în domeniul Managementului proiectelor pentru angajații Biroului Național de Statistică

Ca răspuns la solicitarea Biroului Național de Statistică în luna ianuarie 2017 a fost organizat un nou curs de instruire în domeniul Managementului proiectelor.

Programul de instruire a fost proiectat pentru 2 zile, 19 și 20 ianuarie și destinat personalului BNS implicat în proiect curente sau a personalului planificat de a participa în proiecte viitoare, manageri care pot adopta și aplica principii și metode ale managementului de proiect în aria lor de responsabilitate, care pot facilita, iniția și implementa proiecte care să contribuie la dezvoltarea statisticii regionale.

Cursul de instruire a oferit participanților noțiuni generale despre proiecte, tipurile lor, ciclul de viață, dar și abilități practice de formulare a proiectelor, elaborarea bugetelor, calcularea costurilor și utilizarea resurselor umane.

A doua zi de training s-a focusat pe noțiunile de analiză ale calității unui proiect, implementare, monitorizare și evaluare, dar și pe o analiză a managementului riscurilor.

Pe final de curs participanții au avut posibilitatea de a aplica în practică cunoștințele acumulate elaborînd o schiță de proiect care a fost discutată și evaluată împreună cu trainerul.

Competențe de utilizare Excel pentru angajații Biroului național de Statistică

Ca parte componentă a activităților proiectului „Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova”, continuând seria instruirilor „Competențe de utilizare Excel” începute în anul 2016, în intervalul 23-26 ianuarie 2017, proiectul STATREG a organizat modulele 4 și 5 întitulate Excel pentru analiza statistică și Macrouri Excel.

Modulul 4, desfășurat pe parcursul a 2 zile consecutive s-a axat pe sortarea după coloane, tipurile de filtre, scenariile de folosire a filtrelor AutoFilter, CustomFilter și AdvancedFilter. Participanții au fost instruiți în utilizarea rapoartelor Pivot Tables, fiind familiarizați și cu agregarea multi nivel și gruparea după valori distincte.

Modulul 5 s-a focusat pe înregistrarea, deschiderea, ștergerea unui macro din Personal Macro Workbook, crearea unei bare de instrumente, înregistrarea unui macro complex, simplificarea și protejarea unui macro, etc.

Pe parcursul instruirilor participanții au fost implicați în mai multe exerciții practice pentru confirmarea cunoștințelor acumulate.

Reamintim că toate cele 5 module pentru cursul “Competente de utilizare Excel” au fost oferite de către expertul internațional în domeniul tehnologiilor informaționale și e-learning, dna Carmen Holotescu.

                                           


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER