Directorul general al BNS, Oleg Cara, a avut o întrevedere cu E.S. Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, cu reședința la București, România

Directorul general al BNS, Oleg Cara, a avut o întrevedere cu E.S. Rahul Shrivastava,
 Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, cu reședința la București, România

Directorul general al Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS), Oleg Cara, a avut o întrevedere la data de 8 decembrie curent, cu E.S. Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, cu reședința în București, România, aflat într-o vizită la Chișinău. La ședință a participat de asemenea Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA.

În cadrul întrevederii, părțile au trecut în revistă principalele realizări ale BNS implementate în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea disponibilității datelor administrative pentru urmărirea progresului agendei Conferinței internaționale pentru populație și dezvoltare (CIPD) în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD)”, finanțat de Fondul Parteneriatului pentru Dezvoltare India-ONU prin intermediul Biroului Națiunilor Unite pentru Cooperare Sud-Sud și implementat cu suportul UNFPA.

În debutul dialogului, directorul general al BNS, Oleg Cara, a adus mulțumiri pentru suportul acordat de către Fondul Parteneriatului pentru Dezvoltare India-ONU și UNFPA, și a subliniat importanța acestui proiect în modernizarea sistemului statistic național prin extinderea utilizării datelor administrative în producerea statisticii oficiale. De asemenea, Oleg Cara a menționat că, sistemul informațional „Statistica Populației și Migrației” (SI SPM) care urmează a fi implementat în cadrul proiectului în cauză, va constitui un suport informațional și tehnologic complex pentru elaborarea statisticilor populației și celor demografice, precum și în procesul de pregătire a viitoarelor recensăminte ale populației. Pe termen lung, SI SPM va sprijini BNS în procesul de trecere de la recensământul tradițional la cel bazat de registre.

În timpul discuțiilor, au fost enumerate de asemenea acțiunile realizate în vederea:

  • Elaborării Regulamentului privind modul de prelucrare a datelor și de asigurare a protecției acestora în cadrul sistemului de evidență privind statistica populației și migrației;
  • Elaborării raportului privind conformitatea și securitatea la prelucrarea datelor cu caracter personal de către BNS;
  • Elaborării Planului de acțiuni privind securitatea informației în BNS pentru perioada 2021-2023;
  • Evaluării a patru surse de date administrative relevante pentru producerea statisticii populației și migrației – proces, rezultate și viitoare acțiuni;
  • Elaborării sarcinii tehnice pentru SI SPM, precum și inițierea procesului de dezvoltare a acestuia.

La rândul său, Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, E.S. Rahul Shrivastava, și-a exprimat deschiderea pentru intensificarea acțiunilor în vederea realizării obiectivelor și activităților propuse în cadrul proiectului sus-menționat, precum și extinderea asistenței acordate de Guvernul Indiei pe viitor.

Informăm că, Proiectul privind îmbunătățirea disponibilității datelor administrative pentru urmărirea progresului agendei CIPD în cadrul ODD-urilor, implementat cu suportul UNFPA, are la bază două componente principale.

Prima componentă este axată pe crearea sistemului informațional SI SPM, administrat de BNS, care va utiliza datele administrative disponibile de la deținători ai sistemelor informaționale din Republica Moldova în scopul producerii statisticilor oficiale. Scopul SI SPM este de a oferi posibilitate BNS să producă și să furnizeze/disemineze date fiabile și exacte atât pentru monitorizarea implementării ODD-urilor, a agendei CIPD în Republica Moldova, pentru asigurarea factorilor de decizie, mediului academic, de afaceri și a societății civile cu date relevante și în timp util, pentru elaborarea și monitorizarea politicilor, efectuarea cercetărilor, evaluarea rezultatelor obținute etc.

A doua componentă este axată pe acordarea suportului Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS). Mai multe informații despre proiect găsiți aici.

Notăm că, Oleg Cara și E.S. Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, cu reședința în București, România au participat la data de 8 decembrie curent, la conferința de prezentare a rezultatelor studiului „Generații și Gen” (GGS) implementat în Republica Moldova de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat cu MMPS, BNS și Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda și cu suportul financiar oferit de către MMPS, Fondul Parteneriatului pentru Dezvoltare India-ONU și UNFPA Moldova. GGS include analiza a peste 100 de indicatori care vizează schimbările demografice din țară, iar datele studiului respectiv vor fi utilizate pentru monitorizarea ODD-urilor și implementarea agendei Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare. Mai multe informații despre conferința de prezentare a rezultatelor studiului „Generații și Gen” (GGS) găsiți aici .
  
GGS_1.jpg
  
GGS_2.jpg
  
GGS_3.jpg

Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER