Ședința Comitetului Director a proiectului finanțat de UE „Asistență Tehnică pentru susținerea Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova”

Ședința Comitetului Director a proiectului finanțat de UE „Asistență Tehnică pentru
susținerea Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova”

Cea de-a 5-a ședință a Comitetului Director din cadrul proiectului finanțat de UE „Asistență Tehnică pentru susținerea Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova (proiectul ParStat) a fost organizată pe data de 25 ianuarie 2022 și a avut drept scop prezentarea și abordarea activităților implementate în semestrul precedent și activitățile planificate în prima jumătate a anului 2022. Având în vedere că proiectul se va încheia în iulie 2022, a fost pusă în discuție și convenită o strategie de ieșire (Exit Strategy) a proiectului. La ședință au participat reprezentanți ai Biroului Național de Statistică (BNS), Ministerului Finanțelor, Agenției Relații Funciare și Cadastru, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Institutelor Naționale de Statistică din Italia, Polonia și Danemarca, precum și experți din cadrul proiectului.

În cadrul componentei proiectului „Consolidarea capacității instituționale a BNS pentru dezvoltarea eficientă a statisticii naționale”, au fost prezentate rezultatele obținute:

  • Regulamentul cu privire la accesul la microdate în scopuri științifice, aprobat de BNS și publicat pe pagina web a instituției;
  • Regulamentul cu privire la alți producători de statistici oficiale, aprobat de Guvern;
  • au fost elaborate mai multe modificări la actele legislative ce țin de statistica oficială;
  • Promovarea cu succes de către 60 de angajați ai BNS a examenelor finale ale unui curs de limba engleză de șase luni, care au primit certificate de finalizare conform Cadrului European Comun de Referință pentru limbi străine (CECRL), recunoscut de Guvernul Republicii Moldova;
  • Pentru aceeași componentă a proiectului, BNS și experții proiectului au raportat, de asemenea, despre progresul activităților în teren care vizează actualizarea hărților prin colectarea datelor despre clădiri și unități locative, folosind instrumente și tablete GIS pentru stabilirea ulterioară a unei baze de date geo-referențiate în cadrul BNS în scopuri statistice și pentru activitățile pregătitoare ale următorului recensământ al populației și locuințelor (planificat în 2024). Această activitate de colectare a datelor în teren, în colaborare cu Agenția Relații Funciare și Cadastru, a avut drept rezultat o acoperire de 30% a teritoriului țării.

În cadrul componentei proiectului „Alinierea produselor și serviciilor statistice la standardele de calitate”:

  • la sfârșitul anului 2021, cu sprijinul experților polonezi, BNS a realizat un sondaj online cu privire la gradul de satisfacție a utilizatorilor;
  • actualmente, este în proces de dezvoltare o nouă versiune a paginii web a BNS, în conformitate cu cerințele și standardele internaționale ale altor site-uri web ale institutelor naționale europene de statistică.

În cadrul celei de-a treia componente a proiectului privind „Armonizarea producției statistice cu acquis - ul UE în domeniul statisticii” au fost implementate următoarele acțiuni:

Pe perioada de raportare angajații BNS au beneficiat de mai multe sesiuni de instruire privind următoarele:

  • EU-SILC, un sondaj efectuat în mod regulat în țările UE pentru colectarea datelor privind veniturile și condițiile de viață;
  • standardele ESSPROS, statistica UE în domeniul protecției sociale;
  • statistica educației, pentru a alinia în continuare statistica educației din Moldova la standardul internațional ISCED 2011 și pentru a standardiza colectarea datelor între BNS și Ministerul Educației și Cercetării.

Totodată, în cadrul ședinței, au fost raportate realizările din domeniul TIC:

  • dezvoltarea unui sistem de metadate (ca parte componentă a unui viitor sistem informatic integrat care să cuprindă întregul proces statistic), o activitate susținută de Institutul Național Italian de Statistică;
  • testarea Metodei de intervievare personală asistată de calculator (CAPI) pentru o anumită anchetă statistică (Ancheta Forței de Muncă) pentru a contribui la modernizarea în continuare a operațiunilor de colectare a datelor.

Dna Aurica Butnari, manager de proiect la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova (EUD) a salutat strategia propusă: „Pe măsură ce proiectul se apropie de etapa finală, DUE speră că activitățile începute în cadrul proiectului vor avea continuitate și după finalizarea acestuia, în cadrul activității de rutină a BNS. În pofida tuturor provocărilor externe, considerăm că am obținut rezultate foarte bune în cadrul proiectului.

Oleg Cara, directorul general al BNS, a menționat că activitățile proiectului și rezultatele obținute au consolidat capacitățile instituționale și abilitățile BNS de a coordona alți producători de statistici oficiale în cadrul Sistemului Statistic Național al Republicii Moldova, iar strategia de ieșire a proiectului va contribui la asigurarea sustenabilității impactului după finalizarea proiectului și asumarea în continuare de către BNS a rezultatelor proiectului. De asemenea, el a mulțumit Uniunii Europene, echipei ParStat și oficiilor de Statistică din Italia, Polonia și Danemarca pentru contribuție și sprijinul acordat. „Varietatea mare a activităților implementate în cadrul proiectului va avea un impact pozitiv asupra BNS în general”. Șeful Biroului a evidențiat participarea efectivă a Ministerului Finanțelor, Agenției Servicii Publice, Agenției Relații Funciare și Cadastru în calitate de parteneri naționali în implementarea proiectului.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER