Violenţa faţă de femei în familie în Republica Moldova, ediția 2011

Întru cunoaşterea situaţiei în domeniul violenţei faţă de femei, Biroul Naţional de Statistică în premieră, în anul 2010, a realizat studiul Violenţa faţă de femei în familie, care a presupus o abordare mai complexă prin combinarea rezultatelor cercetărilor cantitative şi calitative.

Obiectivul de bază al acestui studiului a constat în oferirea informaţiei comprehensive privind violenţa faţă de femei în Republica Moldova, cu identificarea cauzelor, estimarea prevalenţei diferitor forme de violenţă, frecvenţa şi gravitatea actelor de violenţă, precum şi impactul, consecinţele acestui flagel asupra sănătăţii fizice şi mentale a femeilor-victime.

Prezentul studiu a fost realizat în cadrul proiectului comun ONU “Consolidarea sistemului statistic naţional ”, de către Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, în parteneriat cu PNUD, UN Women şi UNFPA şi cu sprijinul financiar al Ambasadei Suediei în Republica Moldova.

În limba română
147 pag.

Versiune electronică


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER