Prima / Activitatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general la începutul anului de studii 2008/2009
 
Activitatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general la începutul anului de studii 2008/2009
12.02.2009

Activitatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general
la începutul anului de studii 2008/2009

La începutul anului de studii 2008/2009, reţeaua instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general cuprindea 1526 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 7 şcoli serale şi 1519 şcoli de zi, din care: 92 şcoli primare, 689 gimnazii, 489 licee, 214 şcoli medii de cultură generală, 35 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

Tabelul 1. Instituţii de învăţămînt primar şi secundar general

 

2007/2008

2008/2009

Total

Instituţii de stat

Instituţii în mediul urban

Total

Instituţii de stat

Instituţii în mediul urban

Total

1541

1519

370

1526

1504

363

De zi

1534

1512

363

1519

1497

356

şcoli primare

94

94

33

92

92

31

gimnazii

678

677

52

689

688

50

licee

471

450

211

489

468

214

şcoli medii de cultură generală

254

254

50

214

214

43

şcoli pentru copii cu deficienţe intelectuale sau fizice

37

37

17

35

35

18

Serale

7

7

7

7

7

7

Instituţii de învăţămînt de zi. Ca rezultat al procesului de reorganizare a reţelei instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general, numărul acestor instituţii s-a micşorat comparativ cu anul precedent de studii cu 15 unităţi. În dependenţă de tipul instituţiei, s-a înregistrat o majorare a numărului de licee cu 18 unităţi sau cu 3,8% şi reducerea numărului de şcoli medii de cultură generală cu 40 unităţi sau cu 15,7%. Numărul şcolilor primare şi a celor pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică s-a micşorat cu cîte 2 unităţi, iar numărul gimnaziilor s-a majorat cu 11 unităţi. Trei pătrimi din numărul total de şcoli funcţionau în mediul rural.

Şcolile, gimnaziile, liceele care reprezintă proprietatea publică deţin o pondere majoritară - 98,6%. Instituţiile cu forma de proprietate nestatală cuprind 22 instituţii de învăţămînt, inclusiv 21 licee şi 1 gimnaziu, care sînt amplasate doar în mediul urban.

Contingentul de elevi. În învăţămîntul primar şi secundar general în anul de studii 2008/2009 au fost cuprinşi 434,3 mii elevi (216,7 mii fete), cu 5,8% mai puţin comparativ cu anul de studii anterior. Din totalul elevilor cuprinşi în învăţămîntul primar şi secundar general 147,4 mii (33,9%) reprezintă elevii din învăţămîntul primar, 222,9 mii (51,3%) - elevii din învăţămîntul gimnazial şi 64,0 mii (14,7%) elevi - au urmat cursurile de studii liceale. Structura contingentului de elevi practic nu s-a schimbat comparativ cu anul de studii 2007/2008. Numărul de elevi la 10000 locuitori a constituit 1217 persoane faţă de 1289 – în anul de studii 2007/2008.

Din total elevi înscrişi în învăţămîntul primar şi secundar general, 59,4% - învăţau în mediul rural. Pe medii de reşedinţă există unele discrepanţe în numărul elevilor cuprinşi pe niveluri educaţionale. Astfel, ponderea elevilor cuprinşi în învăţămîntul primar şi gimnazial este mai majoră în mediul rural, respectiv 63,3% şi 63,8%, pe cînd ponderea elevilor din învăţămîntul liceal este mai superioară în mediul urban – 64,8%.

Inv_Prim_Fig_01.jpg 

Majoritatea elevilor din învăţămîntul primar şi secundar general (99,1%) erau înscrişi în şcolile publice, sectorul privat fiind, astfel, nesemnificativ reprezentat. Numărul elevilor care fac studii în instituţii private constituie circa 4000 persoane şi s-a diminuat comparativ cu anul de studii 2007/2008 cu 3,5%.

Pe regiuni, distribuţia elevilor înscrişi în învăţămîntul primar şi secundar general, se prezintă astfel: mun. Chişinău – 19,7%, Nord – 27,1%, Centru – 31,3%, Sud – 16,2%, UTA Găgăuzia –  5,1%. Cel mai mare număr de elevi la 10000 locuitori se înregistrează în UTA Găgăuzia – 1376 persoane. În zona Sud acest indicator constituie 1300 persoane, Centru - 1275, Nord – 1160 şi în mun. Chişinău – 1092 persoane.

La începutul anului de studii 2008/2009 au fost înscrişi în clasa I şi clasa pregătitoare 37,1 mii elevi sau cu 4,6% mai puţin comparativ cu anul de studii precedent, continuînd, astfel, tendinţa de descreştere din ultimii 10 ani. Numărul elevilor din clasele absolvente (11, 12) începînd cu anul de studii 2003/2004 deasemenea a fost în scădere, iar faţă de anul de studii precedent a înregistrat o diminuare cu 5,7%.


În anul de studii 2008/2009 în ierarhia limbilor moderne studiate de elevii învăţămîntului primar şi secundar general, primul loc  rămîne după limba franceză, fiind studiată de 56,4% elevi,  după care urmează limba engleză – 50,7% elevi, iar limba germană - de 3,2% elevi. Ponderea elevilor care studiază limba engleză este în creştere şi s-a majorat comparativ cu anul de studii precedent cu 2 puncte procentuale, iar ponderea elevilor care studiază limba franceză s-a micşorat cu 1,2 puncte procentuale. Practic la nivelul anului precedent a rămas ponderea elevilor care studiază limba germană. În învăţămîntul primar şi secundar general se mai studiază şi următoarele limbi străine: spaniolă, latină, italiană, turcească, poloneză. În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată diferenţe semnificative în ierarhia limbilor, astfel, limba franceză este studiată preponderent în instituţiile  din mediul rural (71,6% din total elevi din mediul rural), iar în mediul urban predomină limba engleză (78,5% din total elevi din mediul urban).


Actualmente, în ţară funcţionează 137 şcoli, în care procesul educaţional se desfăşoară în două schimburi. Este necesar de menţionat, că numărul elevilor ce studiază în schimbul doi, în continuare, înregistrează tendinţe de micşorare, constituind în anul de studii 2008/2009 10,1 mii persoane sau 2,3% din numărul total de elevi.


* Cu excepţia şcolilor pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

Reţeaua instituţiilor de învăţămînt special din ţară, organizat pentru copiii cu deficienţe (psihice, fizice, senzoriale, motorii, de limbaj, socio-afective şi de comportament sau cu deficienţe asociate), cuprinde 35 unităţi, care activează în scopul instruirii şi educării, recuperării şi integrării sociale a acestor copii.

Numărul elevilor înscrişi în învăţămîntul special, în anul de studii 2008/2009 a înregistrat o scădere cu 6,3% comparativ cu anul şcolar anterior şi a constituit 3792 persoane. Majoritatea elevilor din instituţiile nominalizate sînt cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală – 80,4%. Cu restanţe poliomielitice şi paralizii cerebrale sunt 6,6% copii, cu auz slab – 6,6%, surzi – 2,5%, cu vederea slabă – 2,8% şi cu dereglări în comportament – 1,1%.

Absolvenţi. În anul 2008 numărul absolvenţilor din învăţămîntul gimnazial a fost de 49,7 mii elevi, din care 24,7 mii fete. Numărul de absolvenţi ai liceelor şi şcolilor medii de cultură generală a constituit 22,6 mii elevi.

În funcţie de medii, repartizarea absolvenţilor este următoarea: 38,4% absolvenţi ai gimnaziilor sînt din mediul urban şi 61,6% - din mediul rural. În ceea ce priveşte absolvenţii liceelor şi şcolilor medii de cultură generală, 65,9% absolvenţi sînt din mediul urban şi 34,1% - din mediul rural.


Baza tehnico-materială. La începutul anului de studii 2008/2009 din cele 1519 instituţii din învăţămînt primar şi secundar general 1488 unităţi desfăşurau procesul educaţional în încăperi proprii, 31 – în încăperi arendate. Din total instituţii 1154 dispun de încăperi standardizate, iar restul 365 – de încăperi reamenajate. Toate instituţiile cuprindeau 32,8 mii săli de clasă (inclusiv cabinete de studii şi laboratoare), 1,1 mii ateliere de studii, 1,2 mii săli sportive, 1,5 mii biblioteci, 0,8 mii săli de lectură, 1,2 mii puncte medicale.

Analiza bazei tehnico-materiale în dependenţă de tipul instituţiei relevă următoarele: de sală sportivă dispun 42,4% şcoli primare, 65,3% gimnazii, 93,7% licee şi 100% şcoli medii. Punctul medical este prezent în 48,9% şcoli primare, 64,3% gimnazii, 90,2% şcoli medii şi 94,3% licee. Practic fiecare instituţie şcolară dispune de bibliotecă.

Circa 90% din numărul total de şcoli dispun de cabinete pentru bazele informaticii şi tehnicii de calcul, care sînt utilate cu 16,2 mii computere. Din acestea, 12,4 mii lucrează în reţea şcolară comună. Din numărul total de computere 35,9% sînt cu acces la Internet. Numărul de locuri utilate cu computere în anul de studii 2008/2009 s-a majorat cu 15,4% faţă de anul de studii 2007/2008. În medie la un loc utilat cu computer revin 27 elevi, în mediul urban acest indicator este de 30 elevi, iar în mediul rural – 25 elevi.


Învăţămîntul seral. În anul de studii 2008/2009, elevii din învăţămîntul seral îşi desfăşoară activitatea educaţională în 7 şcoli, toate fiind amplasate în mediul urban. Numărul elevilor din învăţămîntul seral s-a diminuat comparativ cu anul de studii precedent cu 4,4% şi constituie 1751 persoane, reprezentînd 0,4% din numărul total al elevilor din şcolile de zi

Numărul absolvenţilor, care au primit certificat de studii gimnaziale în anul 2008 a constituit 0,3 mii persoane, iar numărul celor care au primit atestat de studii medii generale a înregistrat cifra de 1,1 mii persoane.

>> Anexă

>> Versiune pentru tpar (.pdf)

Persoană de contact:
Ala Negruţă
Şef al Direcţiei statistica socială şi a nivelului de trai
Tel. 40 30 78

Prima / Activitatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general la începutul anului de studii 2008/2009
Tel. 022 40 30 00
Fax 022 40 30 00
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@statistica.gov.md
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
Tipărire