Prima / Întrevedere între conducerea BNS și cea a ASEM în vederea stabilirii a noi perspective de colaborare
 
Întrevedere între conducerea BNS și cea a ASEM în vederea stabilirii a noi perspective de colaborare
08.06.2021

Întrevedere între conducerea BNS și cea a ASEM în vederea stabilirii a noi perspective de colaborare  

Directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), Oleg Cara, a avut o întâlnire cu Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), dr. hab., profesor universitar, Grigore Belostecinic, la data de 4 iunie,  în cadrul căreia au fost abordate mai multe aspecte ce țin de colaborarea dintre cele două instituții. Discuțiile s-au axat în special pe subiectul recrutării tinerilor specialiști, BNS inițiind recent o campanie în acest sens, care presupune angajarea în câmpul muncii a tinerilor absolvenți ai facultăților cu profil economic, statistic, econometrie, matematică, tehnologia informației, relații internaționale sau jurisprudență.

În debutul întrevederii, Oleg Cara a mulțumit pentru colaborarea strânsă între BNS și ASEM și a apreciat înalt contribuția acordată de ASEM în domeniul pregătirii profesioniste a cadrelor în diverse domenii ale economiei naționale, inclusiv statistică, contabilitate, finanțe și bănci, management, tehnologii informaționale, relații internaționale ș.a. Mulţi dintre absolvenţii Academiei de Studii Economice activează cu succes în cadrul Biroului Național de Statistică, acordând un suport important în procesul de producere a statisticilor oficiale şi a informării respective a factorilor de decizie şi a societăţii în ansamblu, și contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a ţării noastre. BNS, în calitate de angajator, mizează și în continuare pe competențele și cunoștințele solide ale studenților ASEM, fiind interesat de atragerea personalului tânăr, calificat, creativ, proactiv și entuziast” a menționat directorul general al BNS.

La rândul său, Grigore Belostecinic, a menționat că ASEM este unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova care pregătește cadre de înaltă calificare în cadrul programului de studii ”Econometrie și statistică economică”. Rectorul ASEM a mai remarcat că întâlnirea dată constituie un bun prilej pentru stabilirea noilor direcții de colaborare, de identificare a noi posibilități de îmbunătățire a calității studiilor, dar și de menţinere a organizării conferinţelor, meselor rotunde și discuțiilor pentru studenții și colectivul profesoral al ASEM.

La întrevedere au mai participat prorectorul pentru cercetare și parteneriate, conf. cercet., dr., Corneliu Guțu, și șeful departamentului „Econometrie și Statistică Economică”, prof.univ., dr., Ion Pîrțachi.

Menționăm că, parteneriatul continuu între BNS și ASEM este axat pe consolidarea și dezvoltarea domeniului statistic și formarea profesională a specialiștilor în acest domeniu, bazându-se și pe un acord de colaborare.Acesta, pe de o parte, vizează organizarea și desfășurarea stagiilor cadrelor didactice în cadrul BNS, precum și a stagiilor de practică a studenților ASEM. Pe de altă parte, în ASEM este garantată pregătirea specialiștilor calificați în domeniile de profil, care ulterior ar putea fi încadrați la BNS, dar și în alte instituții antrenate în producerea datelor statistice, așa ca Banca Națională a Moldovei, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale ș.a.

Mai multe detalii privind anunțul de angajare găsiți aici.
 
BNS_ASEM.JPG
Prima / Întrevedere între conducerea BNS și cea a ASEM în vederea stabilirii a noi perspective de colaborare
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@statistica.gov.md
Copyright © 2021 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
Tipărire