Prima / A fost aprobat Regulamentul privind accesul la datele individuale în scopuri științifice
 
A fost aprobat Regulamentul privind accesul la datele individuale în scopuri științifice
06.01.2022

A fost aprobat Regulamentul privind accesul la datele individuale în scopuri științifice

Biroul Național de Statistică (BNS) a aprobat prin ordinul nr. 51 din data de 31 decembrie 2021 „Regulamentul privind accesul la date individuale în scopuri științifice” și „Ghidul de publicare pentru examinarea solicitărilor de acces la date individuale în scopuri științifice”.

Regulamentul stabilește condițiile în care BNS poate acorda accesul la date individuale (microdate) anonimizate, cu respectarea regulilor de confidențialitate a datelor, pentru proiecte de cercetări științifice. În linii generale, regulamentul descrie modul de solicitare a accesului, cine îl poate solicita, documentele necesare, conținutul propunerii de cercetare, termenii de utilizare și asigurarea confidențialității datelor, responsabilitățile entității de cercetare și a cercetătorilor, formele de acordare a accesului la datele individuale ș.a.

Conform documentului, entitatea de cercetare care intenționează să obțină acces la date individuale în scopuri științifice depune în adresa BNS o solicitare conform modelului stabilit de acesta. Accesul acordat entităților de cercetare se bazează pe următoarele criterii:

  1. evaluarea scopului entității, care se efectuează pe baza statutului său, misiunii sale sau a unei alte declarații de scop;
  2. experiența demonstrată sau imaginea entității în calitate de organism care produce o cercetare de calitate și care publică rezultatele acesteia; experiența entității privind realizarea de proiecte de cercetare este evaluată pe baza, inter alia, a listelor de publicații disponibile și a proiectelor de cercetare la care a participat entitatea;
  3. modalitățile de organizare internă pentru cercetare: entitatea de cercetare este o organizație separată cu personalitate juridică, axată pe cercetare, sau un departament de cercetare din cadrul unei organizații. Entitatea de cercetare trebuie să fie independentă și autonomă în formularea concluziilor științifice și separată de sfera politică a organismului căruia îi aparține;
  4. garanțiile instituite în vederea asigurării securității datelor: entitatea de cercetare îndeplinește cerințele tehnice și de infrastructură care garantează securitatea datelor.

Menționăm că Regulamentul a fost elaborat în temeiul Legii nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială și în corespundere cu Regulamentul (UE) nr. 557/2013 al Comisiei din 17 iunie 2013 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene privind accesul la microdate în scopuri științifice. 

„Regulamentul privind accesul la date individuale în scopuri științifice” este disponibil pe site-ul www.statistica.gov.md, la rubrica Produse și servicii / Solicitare de acces la microdate.

Prima / A fost aprobat Regulamentul privind accesul la datele individuale în scopuri științifice
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@statistica.gov.md
Copyright © 2022 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
Tipărire