Anunţ cu privire la ocuparea funcţiei vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică

https://statistica.gov.md/index.php/ro/anunt-cu-privire-la-ocuparea-functiei-vacante-in-cadrul-biroului-12_566.html

Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru funcţia vacantă în cadrul Secţiei administrare şi achiziţii.

A N U N Ţ
Cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante
în cadrul Biroului Naţional de Statistică

- Secţia  administrare şi achiziţii -

Şef Secţie

a)  scopul general:

  • Coordonarea şi dirijarea generală a activităţii de achiziţie şi serviciilor administrative din cadrul Biroului Naţional de Statistică, supravegherea activităţii pe baza strictei respectări a legislaţiei în procesul organizării şi executării atribuţiilor.

b) sarcinile de bază:

  • Examinarea şi concretizarea necesităţilor BNS de bunuri, lucrări şi servicii, coordonîndule în limita mijloacelor financiare repartizate în acest sens, elaborarea planurilor anuale şi trimestriale de efectuare a achiziţiilor.
  • Concretizarea şi iniţierea procedurii de achiziţie corespunzătoare, prevăzută de legislaţie. Elaborarea documentelor necesare privind desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică conform legislaţiei în vigoare.
  • Dirijarea şi organizarea contractelor de achiziţii încheiate cu operatorii economici desemnaţi cîştigători prin intermediul Agenţiei Achiziţii Publice. Efectuarea controlului asupra onorării angajamentelor contractuale a acestora.
  • Avizarea documentaţiei de proiect şi deviz, dirijarea şi asigurarea supravegherii obiectelor de construcţie-montaj, reconstrucţiilor, renovărilor capitale şi reparaţiilor curente a edificiului.
  • Efectuarea controlului şi acordarea  ajutorului  practic în teritoriu la asigurarea funcţionării stabile a tuturor obiectelor, utilajelor, reţelelor şi instalaţiilor inginereşti, reţelelor şi sistemelor de telefonie şi informaţionale, altui patrimoniu din subordine pe parcursul întregului an şi mai cu seamă în perioadele de toamnă-iarnă, stabilirea direcţiilor principale, elaborarea şi punerea în aplicare a măsurilor  de protecţie şi remediere a deficienţelor apărute în urma situaţiilor excepţionale.
  • Administrarea, asigurarea integrităţii şi menţinerii în stare tehnică bună a patrimoniului imobiliar, mijloacelor fixe, bunurilor de mică valoare, care se află la balanţa BNS.
  • Asigurarea perfectării şi evidenţei dărilor de seamă privind lucrările de reconstrucţii, reparaţii capitale şi curente a încăperilor, de exploatare a mijloacelor de transport.

Condiţii  pentru candidaţii la ocuparea funcţiei vacante

Cerinţe generale:

  • Deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • Posedă  limbile de stat  şi rusă scris şi vorbit;
  • Nu a fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • Nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • Nu a depăşit  limita vîrstei de pensionare (57 ani - femei şi 62 - bărbaţi).

Cerinţe specifice:

  • Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente, în domeniul administrării, juridic sau  economic;
  • Experienţă profesională - vechimea în muncă  în domeniu cel puţin 3 ani;
  • Cunoaşterea legislaţiei  şi actelor normative din domeniul administraţiei publice, managementului administrativ, controlului intern, achiziţiilor publice;
  • Cunoaşterea structurii şi funcţiilor principale ale subdiviziunilor BNS;
  • Cunoaşterea  bazelor organizării muncii, regulilor şi normelor securităţii muncii;
  • Cunoaşterea  domeniului tehnologiilor informaţionale: Word, Excel, PowerPoint, Internet, E-mail;
  • Abilităţi:de a planifica, organiza, coordona, instrui, controla, lucra cu informaţia, comunica eficient (verbal şi în scris), aplana  situaţii de conflict, negocia, forma şi lucra în echipă, utiliza mijloace tehnice de birou;
  • Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, disciplină, responsabilitate, receptivitate de idei noi, obiectivitate, loialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Condiţiile de muncă:

  • 40 ore pe săptămînă, 8 ore pe zi, disponibilitatea lucrului peste program şi în zilele de repaus, după caz;
  • program de muncă: luni-vineri, orele 8.00-17.00, pauza de masă 12.00-13.00
  • activitate preponderent de birou, deplasări în autorităţi publice centrale şi locale.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de candidaţi pentru participare la  concurs:

  • curriculum vitae;
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare;
  • profesională şi/sau specializare;
  • copia carnetului de muncă.

Termenul de depunere a documentelor:

  • Termenul limită de depunere a documentelor, pînă la 30iunie 2014.

Locul depunerii documentelor:

  • locul depunerii documentelor este mun. Chişinău, str. Grenoble, nr. 106,  biroul nr.409, telefoane de contact:  022  40 30 80;  73 16 17; 40 30 54; 72 73 57.

Persoanele  responsabile de oferirea informaţiilor suplimentare şi primirea documentelor:

  • Diana Bîrsa, şeful Secţiei resurse umane;
  • Ala Caraman, consultant în Secţia resurse umane;
  • Galina Vozian, specialist principal  în Secţia resurse umane.

Bibliografia:

  • Constituţia Republicii Moldova;
  • Legea Republicii Moldova cu privire la statistica oficială, nr. 412-XV din 09.12.2004;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 1034 din 29.12.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Biroului Naţional de Statistică, structurii, componenţei nominale a Colegiului şi efectivului-limită al acestuia”;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 39 din 23.01.2014 “Cu privire la aprobarea Programului lucrărilor statistice pe anul 2014”;
  • Legea nr. 90 din 13.04.2007privind achiziţiile  publice;
  • Legea nr. 190-XII din 19.07.1994 cu privire la petiţionare;
  • Legea nr. 16 din 15.02.2008 cu  privire la conflictul de interese;
  • 8.  Legea Codul contravenţional al Republicii Moldova,  nr. 218-XVI  din  24.10.2008  (Monitorul Oficial nr.3-6/15 din 16.01.2009).
16.06.2014

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md