La data de 26 septembrie 2025, Biroul Național de Statistică (BNS) a desfășurat Atelierul de lucru destinat utilizatorilor de date în domeniul ocupării forței de muncă, organizat în format mixt (cu prezentă fizică și on-line), la care au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale interesate, ai societății civile, precum și experți de la Diviziunea Statistică a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), cu sediul la Geneva.
Scopul atelierului a fost familiarizarea utilizatorilor de date cu punerea în aplicare a noului Eșantion Multifuncțional de tip master pentru cercetările din domeniul social (EMDOS 3).
Oleg Cara, directorul general al BNS, a menționat faptul că implementarea EMDOS 3 va contribui la creșterea calității, eficienței și comparabilității datelor statistice, prin utilizarea unei metodologii standardizate, aliniate cerințelor Uniunii Europene și standardelor internaționale. Directorul general a mulțumit experților ILO pentru suportul metodologic acordat în cadrul implementării EMDOS 3 în cadrul Anchetei Forței de Muncă (AFM), precum și analiza impactului noului eșantion asupra rezultatelor AFM.
EMDOS reprezintă un eșantion de arii geografice din care se selectează locuințele ce participă în cercetările din domeniul social efectuate de către BNS, inclusiv Ancheta Forței de Muncă (AFM) și Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC).
În cadrul atelierului au fost prezentate aspecte ce vizează eșantionul EMDOS și evidențiate diferențele majore între EMDOS 2 – implementat în 2019 și EMDOS 3 - implementat în 2025. Comparațiile s-au referit la caracteristicile generale, planul de sondaj, caracterizarea Unităților Primare de Eșantionare (UPE), volumul eșantionului, premisele de implementare etc.
Totodată, s-a adus la cunoștință că începând cu anul 2025, în metodologia cercetării AFM au fost introduse unele modificări care are drept scop armonizarea în continuare a cercetării AFM cu legislația europeană din domeniu, proces care va fi realizat pe-deplin în anul 2026. În context, au fost menționate provocările și impactul asupra implementării noului Eșantion în AFM, a capacității instituției de a produce statistici, personalului de colectare, acoperirea populației țintă, interpretarea rezultatelor ș.a.
De asemenea, au fost prezentate acțiunile pe care trebuie să le realizeze BNS în viitorul apropiat, precum recalcularea retrospectivă a seriilor de date și actualizarea mai timpurie a bazei de sondaj EMDOS 3.
Antonio Rinaldo Discenza, expert ILO, a evidențiat angajamentul OIM de a colabora activ cu personalul BNS în vederea implementării EMDOS 3 și gestionării provocărilor asociate.
Amintim că, rezultatele cercetării Ancheta forței de muncă pentru trimestrul II, vor fi diseminate pe 30 septembrie în comunicatul statistic Forța de muncă, ocuparea și șomajul în trimestrul II 2025.