La data de 19 martie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS) a avut loc o întrevedere a conducerii BNS cu Tomasz Horbowski, Director de Țară al Agenției poloneze Solidarity Fund PL în Moldova, dedicată consolidării cooperării în domeniul statisticii, în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Discuțiile au vizat explorarea oportunităților de cooperare și necesitățile prioritare pentru alinierea statisticilor naționale la acquis-ul UE, subliniind importanța unui suport consolidat pentru implementarea activităților esențiale. În acest context, a fost evidențiată necesitatea implementării celor 160 de acțiuni (Anexa A – 75 acțiuni normative și Anexa B – 85 acțiuni de implementare) prevăzute în Capitolul 18 „Statistici” al Programului național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029 (Hotărârea Guvernului (HG) nr. 306/2025, cu modificările ulterioare), precum și a măsurilor incluse în Agenda de reforme aferente Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 (HG nr. 260/2025) și recomandărilor din Raportul de Extindere al Comisiei Europene 2025 pentru Moldova.
Oleg Cara, Directorul general al BNS, a evidențiat principalele priorități în procesul de aliniere a statisticii naționale la standardele Uniunii Europene (UE), printre care: dezvoltarea și consolidarea conturilor naționale, în conformitate cu standardele UE (ESA 2010); valorificarea rezultatelor Recensământului populației și locuințelor 2024 și integrarea acestora în procesele statistice; modernizarea infrastructurii statistice IT, dezvoltarea registrelor statistice; utilizarea surselor de date alternative și a tehnologiilor inovative (date geospațiale, web scraping, machine learning și AI) în activitatea statistică, consolidarea statisticilor economice, sociale și de mediu etc.
Totodată, a fost remarcată importanța consolidării culturii statistice prin activități de educație statistică pentru facilitarea și sporirea utilizării datelor în procesul decizional.
La rândul său, Tomasz Horbowski a evidențiat rolul esențial al statisticii oficiale în fundamentarea politicilor publice și în alocarea eficientă a resurselor, subliniind importanța datelor în evaluarea impactului reformelor și în susținerea dezvoltării economice și regionale. Totodată, și-a exprimat deschiderea de a facilita dialogul cu partenerii relevanți în vederea explorării unor inițiative de cooperare.
Discuțiile au reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru consolidarea cooperării și valorificarea oportunităților de sprijin disponibile în contextul dezvoltării statisticii oficiale, în conformitate cu cerințele acquis-ului UE, precum și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Republicii Moldova.