Comisia Europeană a remarcat progrese la capitolul 18 „Statistici” în Raportul privind pregătirea pentru aderarea RM la UE

https://statistica.gov.md/index.php/ro/comisia-europeana-a-remarcat-progrese-la-capitolul-18-statistici-in-12_61508.html

La 30 octombrie, Comisia Europeană a prezentat, Raportul pentru Republica Moldova cu privire la progresele înregistrate în calitate de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Documentul face parte din Pachetul anual de extindere a UE – un set de rapoarte care prezintă principalele evoluții din statele candidate la aderare. Pentru perioada de raportare 15 iunie 2023 – 1 septembrie 2024, Comisia Europeană a constatat progrese importante pentru Moldova, inclusiv la Capitolul 18 „Statistici”.

La 30 octombrie, Comisia Europeană a prezentat, Raportul pentru Republica Moldova cu privire la progresele înregistrate în calitate de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Documentul face parte din Pachetul anual de extindere a UE – un set de rapoarte care prezintă principalele evoluții din statele candidate la aderare. Pentru perioada de raportare 15 iunie 2023 – 1 septembrie 2024, Comisia Europeană a constatat progrese importante pentru Moldova, inclusiv la Capitolul 18 „Statistici”.

Nivelul înalt de pregătire în domeniul statisticii vizează progrese în comparație cu cele consemnate în raportul din 2023, o creștere a performanței cu 2 calificative. Progresul constatat se referă, inclusiv la desfășurarea Recensământului populației și locuințelor (RPL 2024) și creșterea capacității instituționale.

Comisia a apreciat cadrul legal cu privire la statistică din Republica Moldova: calitatea Legii cu privire la statistica oficială, implementarea Strategiei de dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2023-2030, precum și Programului de dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru perioada 2023-2026. Biroul Național de Statistică (BNS) și-a reînnoit structura organizatorică pentru a eficientiza și moderniza procesele statistice, colectarea și diseminarea datelor. Aceasta include crearea de noi subdiviziuni axate pe implementarea unor metode inovatoare, cum ar fi utilizarea surselor alternative de date și experimentarea cu noi metode statistice.

Noi seturi de date din domeniile demografie, prețuri de consum, salarii, macroeconomie, transport, au fost furnizate către Eurostat în perioada de raportare.

BNS a elaborat și aprobat o revizuire a versiunii Clasificatorului Statistic al Produselor (bunurilor și serviciilor), care a fost implementat din ianuarie 2024.

Ce ține de statistica macroeconomică, Banca Națională a Moldovei finalizează producția conturilor financiare și a statisticilor despre conturile financiare și bilanțuri. Din ianuarie 2024, noua versiune a Nomenclatorului Industriei Produselor și Serviciilor este aliniată la standardul european PRODCOM-2022. Din iunie 2023, Republica Moldova a început să furnizeze lunar date detaliate privind comerțul internațional.

În ceea ce privește RPL 2024, comparativ cu ultimul recensământ din 2014, acoperirea, participarea cetățenilor și securitatea datelor au înregistrat îmbunătățiri semnificative. Chestionarele pentru Ancheta Forței de Muncă din 2024 au fost ajustate pentru a se alinia treptat la acquis-ul UE. A fost asigurat accesul al surse de date administrative, ceea ce ar putea contribui la pregătirea pentru implementarea cercetării pe venituri și condiții de trai (EU-SILC).

Statisticile energetice structurale și pe termen scurt continuă să fie produse și BNS în mod regulat furnizează Eurostat statistici lunare privind petrolul, se menționează în Raport.

Cu referire la Capitolul 18 „Statistici”, recomandările Comisiei de anul trecut au fost în mare parte implementate. Pentru anul viitor, Moldova ar trebui, în special:

  • să alinieze în continuare datele sectoriale la standardele UE pentru a îmbunătăți comparabilitatea prin îmbunătățirea utilizării atât a datelor administrative, cât și a celor private;
  • să asigure că Biroul Național de Statistică dispune de personal și resurse financiare adecvate.

Setul de rapoarte „Pachetul de extindere” constată nivelul de pregătire a țărilor candidate pentru aderarea la UE și evaluează nivelul de progres înregistrat pe parcursul ultimul an. Anul acesta a fost prezentat cel de-al doilea raport privitor la Republica Moldova, care se referă la gradul de pregătire pentru aderarea țării la UE. De asemenea, rapoartele Comisiei Europene analizează provocările cu care se confruntă statele candidate și oferă recomandări cu privire la prioritățile de reforme pe care țările candidate să le urmeze pe parcursul următorului an pentru a deveni mai bine pregătite pentru aderarea la UE.

01.11.2024

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md