Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare în anul 2021

https://statistica.gov.md/index.php/ro/frecventarea-structurilor-de-primire-turistica-colective-cu-functiuni-de-cazare-9491_49957.html

Biroul National de Statistică informează că, în anul 2021 structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare au fost frecventate de 178,2 mii de turiști sau de 2,0 ori mai mult față de anul precedent, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în anul 2020 față de anul 2019 cu circa 284,4 mii de turiști.

Biroul National de Statistică informează că, în anul 2021 structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare au fost frecventate de 178,2 mii de turiști sau de 2,0 ori mai mult față de anul precedent, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în anul 2020 față de anul 2019 cu circa 284,4 mii de turiști (de 4,1 ori). Din numărul total de turiști, 109,3 mii (61,4%) au constituit turiștii rezidenți și 68,9 mii (38,6%) – turiștii nerezidenți.

Datele graficului în format .xlsx

Comparativ cu anul 2020, numărul turiștilor rezidenți, cazați în structurile de primire turistică colective, a crescut de circa 1,8 ori (cu 47,7 mii turiști) în anul 2021, a celor nerezidenți – de 2,4 ori (cu 40,1 mii turiști). Majorarea numărului de turiști cazați în structurile de primire turistică colective în anul de raport în comparație cu anul precedent se datorează creșterii cazării acestora la hoteluri și moteluri – cu 49,4 mii turiști (+97,6%), în structuri de odihnă – cu 18,3 mii turiști (de 2,6 ori), structuri de întremare – cu 10,7 mii turiști (+97,4%), pensiuni turistice și agroturistice – cu 6,8 mii turiști (+46,9%), tabere de vacanță – cu 2,6 mii turiști (de 12,7 ori).

În anul de raport ponderea turiștilor în numărul total de turiști cazați care au preferat să se cazeze în structurile de primire turistică colective din mun. Chișinău a constituit 59,1%, regiunile de dezvoltare Centru – 23,9%, Sud – 8,2%, Nord – 7,3% și UTA Găgăuzia – 1,5%.

Tabelul 1. Numărul de turişti cazaţi în structurile de primire turistică colective în anul 2021

 

Anul 2021

Anul2021 în % faţă de anul 2020

Informativ:
Anul2020 în % faţă de anul 2019

Turişti, mii

din care, nerezidenţi, mii

turişti

din care, nerezidenţi

turişti

din care, nerezidenţi

Total

178,2

68,9

197,3

239,6

24,1

16,5

din care:

      

Hoteluri şi moteluri

100,0

59,7

197,6

234,6

23,7

16,5

Cămine pentru vizitatori

2,6

-

103,8

-

50,1

-

Pensiuni turistice şi agroturistice

21,4

3,2

146,9

249,9

84,9

20,9

Structuri de întremare

21,6

0,2

197,4

171,6

34,1

12,8

Structuri de odihnă (vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă)

29,8

5,8

de 2,6 ori

303,4

20,6

15,0

Tabere de vacanţă pentru elevi

2,8

-

de 12,7 ori

-

0,4

-

Datele tabelului în format .xlsx

Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti nerezidenți cazaţi în structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România (27,6%), Federația Rusă (12,3%), Ucraina (11,9%), Statele Unite ale Americii (7,2%), Turcia (4,4%), Germania (4,1%), Italia (3,7%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (3,4%), Polonia (2,7%), Israel (2,6%), Franța (2,0%), Olanda (1,2%), Canada (1,1%), Bulgaria (1,0%), Republica Cehă, Spania, Belgia și Austria (câte 0,9%).

Datele graficului în format .xlsx

În anul 2021 în structurile de primire turistică colective au fost înregistrate 762,9 mii de înnoptări ale turiștilor, cu 386,9 mii înnoptări (de 2,0 ori) mai mult față de anul 2020, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în anul 2020 față de anul 2019 de 4,2 ori. Majorarea numărului de înnoptări ale turiștilor a fost condiționată de creșterea acestora la structuri de întremare – cu 160,0 mii înnoptări (de 2,0 ori), hoteluri și moteluri – cu 131,9 mii înnoptări (de 2,3 ori), structuri de odihnă – cu 49,9 mii înnoptări (de 3,8 ori), tabere de vacanță – cu 27,0 mii înnoptări (de 9,7 ori), pensiuni turistice și agroturistice – cu 19,3 mii înnoptări (de 2,0 ori). Totodată, numărul de înnoptări la cămine pentru vizitatori s-a micșorat cu 1,1 mii înnoptări (-1,7%). Din numărul total de înnoptări, 79,2% le revine înnoptărilor turiștilor rezidenți și 20,8% – înnoptărilor turiștilor nerezidenți.

Tabelul 2. Numărul de înnoptări ale turiștilor în structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare în anul 2021

 

Anul 2021

Anul2021 în % faţă de anul 2020

Informativ:
Anul2020 în % faţă de anul 2019

Înnoptări, mii

din care, ale nerezidenţilor, mii

înnoptări

din care, ale nerezidenţilor

înnoptări

din care, ale nerezidenţilor

Total

762,9

158,6

202,9

225,4

23,6

18,2

     din care:

      

Hoteluri şi moteluri

236,3

137,9

226,3

223,2

23,8

18,5

Cămine pentru vizitatori

68,5

-

98,3

-

88,3

-

Pensiuni turistice şi agroturistice

39,0

7,5

197,6

214,8

54,0

20,5

Structuri de întremare

320,9

2,0

199,4

180,1

34,3

12,1

Structuri de odihnă (vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă)

68,0

11,3

376,1

280,7

11,2

16,4

Tabere de vacanţă pentru elevi

30,1

-

970,4

-

0,8

-

Datele tabelului în format .xlsx

În anul 2021 numărul de locuri de cazare oferite turiștilor a fost de 122,7 mii locuri-pat sau cu 28,4 mii locuri-pat (+30,1%) mai mult față de anul 2020. Majorarea numărului de locuri oferite turiștilor a fost condiționată de creșterea acestora în structuri de odihnă și la hoteluri și moteluri – cu câte 7,7 mii locuri-pat (respectiv +53,6% și +15,7%), structuri de întremare – cu 4,4 mii locuri-pat (+25,6%), tabere de vacanță – cu 4,0 mii locuri-pat (de 2,2 ori), pensiuni turistice și agroturistice – cu 3,9 mii locuri-pat (+58,5%), cămine pentru vizitatori – cu 700 locuri-pat (+19,1%).

Indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în anul 2021 a constituit 20,3%, din care: la cămine pentru vizitatori – 51,3%, structuri de întremare – 48,6%, hoteluri și moteluri – 13,5%, tabere de vacanță – 13,3%, pensiuni turistice şi agroturistice – 12,1%, structuri de odihnă – 10,1%.

Durata medie de şedere a unui turist în structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în anul 2021 a fost de 5,3 zile (6,5 zile – pentru turiștii rezidenți și 3,3 zile – pentru turiştii nerezidenți).

Note:

¹ Informația se prezintă fără datele întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender

Informații relevante:

01.03.2022

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md