Minimul de existenţă în trimestrul III 2012

https://statistica.gov.md/index.php/ro/minimul-de-existenta-in-trimestrul-iii-2012-9442_2241.html

Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul III 2012 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe o persoană 1456,9 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul III 2011. Majorarea minimului de existenţă este determinată preponderent de creşterea preţurilor, în special la produse alimentare. Totodată, valoarea minimului de existenţă este practic la nivelul trimestrului II al anului curent.

Minimul de existenţă în trimestrul III 2012

Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul III 2012 mărimea minimului de existenţă1 a constituit în medie pe o persoană 1456,9 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul III 2011. Majorarea minimului de existenţă este determinată preponderent de creşterea preţurilor, în special la produse alimentare2. Totodată, valoarea minimului de existenţă este practic la nivelul trimestrului II al anului curent.

Figura 1. Evoluţia trimestrială a minimului de existenţă în 2008-2012

Pe medii de reşedinţă minimul de existenţă se caracterizează prin valori mai mari pentru mediul urban – 1563,9 lei sau cu 13,3% mai mult comparativ cu mediul rural – 1380,3 lei. Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vîrstă aptă de muncă – 1531,9 lei, şi în special bărbaţilor – 1614,9 lei (vezi anexa 1).

Pentru pensionari minimul de existenţă a constituit 1259,5 lei şi reprezintă 86,5% din valoarea medie pentru total populaţie. În acelaşi timp, valoarea medie a pensiei lunare stabilite la 1 octombrie 2012 a constituit 957,9 lei, sau cu 9,6% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Respectiv pensia medie reprezintă 76,1% din valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari comparativ cu 72,4% în trimestrul III 2011.

Minimul de existenţă pentru copii constituie în medie 1364,3 lei lunar cu o diferenţiere a acestui indicator în funcţie de vîrsta copilului, de la 577,4 lei pentru un copil în vîrstă de pînă la 1 an, pînă la 1528,5 lei pentru un copil în vîrstă de 7-16 ani.

Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat a constituit în această perioadă 3498,3 lei, fiind astfel posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă în mărime de 2,3 ori. Cîştigul salarial al angajaţilor din sectorul financiar este de 4,5 ori mai mare decît mărimea minimului de existenţă, pe cînd în cazul salariaţilor din piscicultură mărimea salariilor medii depăşeşte minimul de existenţă cu 5% (vezi anexa 2).

Tabelul 1. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în trimestrul III 2008 - 2012

2008

2009

2010

2011

2012

Minimul de existenţă, medii lunare pe o persoană, lei

1260,5

1085,4

1305,1

1386,4

1456,9

Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană, lei

1220,1

1193,7

1317,7

1473,0

1507,3

Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat3, lei 

2601,8

2770,9

3030,1

3197,5

3498,3

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite4, lei

644,4

775,0

809,4

873,9

957,9

Co-raportul dintre veniturile medii disponibile şi valoarea medie a minimului de existenţă, %

96,8

110,0

101,0

106,2

103,5

Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vîrstă aptă de muncă, %

195,6

242,5

220,0

219,8

228,4

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, %

60,0

83,4

72,2

72,4

76,1

Dacă considerăm veniturile disponibile lunare ale populaţiei (1507,3 lei5), atunci constatăm că în medie acestea au depăşit mărimea medie a minimului de existenţă cu 3,5%.

Note:

1 Valoarea minimului de existenţă este calculată în baza Regulamentului „Cu privire la modul de calculare a minimului de existenţă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 902, din 28 august 2000.
2 Indicele Preţurilor de Consum la produse alimentare în trimestrul III 2012 faţă de trimestrul III 2011 a constituit 103,6%.
3 În anii 2008-2010 datele cuprind toate unităţile din sectorul real cu un număr de 20 şi mai multe persoane şi toate instituţiile din sectorul bugetar, indiferent de numărul de salariaţi. Începînd cu anul 2011 datele cuprind unităţile economice (sectorul real) cu 4 şi mai mulţi salariaţi şi toate instituţiile bugetare, indiferent de numărul de salariaţi.
4 Mărimea medie a pensiei lunare stabilite la 1 octombrie.
5 Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice.

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 40 30 78

22.12.2012

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md