Biroul Naţional de Statistică îşi exprimă regretul în legătură cu trecerea în nefiinţă a celui care a fost VASILE PENTELEI, la vîrstă de 66 ani.
Activitatea în domeniul statisticii a început în martie 1980 ca şef de subdiviziune teritorială pentru statistică Ungheni, pe parcursul anilor exercitînd diverse funcţii în cadrul sistemului naţional de statistică, cum ar fi: funcţia de şef-adjunct al BNS, şef al Secţiei recensăminte în agricultură în cadrul Direcţiei statistica agriculturii şi mediului.
De asemenea Vasile Pentelei, a fost ales ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova legislatura a XIV-a, a fost numit în funcţia de Preşedinte a Curţii de Conturi şi desemnat vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare (1998-2007).
Pentru toţi acei care l-au cunoscut a fost şi va rămîne un bun conducător şi specialist de o înaltă competenţă profesională în domeniul statisticii.
Suntem alături de întreaga familie în aceste clipe grele.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.