Proiectul finanțat de Uniunea Europeană (UE) „Asistență tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova” (ParStat) angajează 2 Consultanți naționali cu înaltă calificare pentru prestarea serviciilor de consultanță Biroului Național de Statistică (BNS):
- Consultant în domeniul juridic, care va oferi sprijin BNS în elaborarea și ajustarea actelor juridice naționale referitoare la statisticile oficiale;
- Consultant în domeniul resurselor umane (HR), care va oferi sprijin în stabilirea mecanismului instituțional pentru dezvoltarea resurselor umane și în definirea procedurilor privind managementul resurselor umane (inclusiv de recrutare a personalului) conform legislației naționale.
Proiectul este finanțat de UE și implementat de un consorțiu condus de Societatea Geografică Italiană în parteneriat cu Institutul Național de Statistică al Italiei, Poloniei și Danemarcii.