În perioada 22-23 octombrie, la Split, Croația, se desfășoară Conferința DGINS 2025 (fr. Directeurs Généraux des Instituts Nationaux de Statistique) – forul Directorilor generali ai oficiilor de statistică ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE). La for a fost invitat și Biroul Național de Statistică (BNS), reprezentat de Oleg Cara – directorul general al Biroului. Organizată de Eurostat în colaborare cu Oficiul de Statistică din Croația, reuniunea a fost axată pe subiectul privind statistica turismului: un răspuns inovator și orientat spre viitor la nevoile utilizatorilor secolului XXI.
În cadrul discuțiilor pe subiectele din programul sesiunilor de lucru ale reuniunii au fost abordate provocările și problemele emergente în procesul de producere și diseminare a statisticilor turismului, precum și abordările inovatoare privind colectarea datelor, cu utilizarea surselor de date alternative, precum datele operatorilor de telefonie mobilă, datele instituțiilor financiare privind tranzacțiile prin intermediul cardurilor bancare, informațiile împărtășite de companiile de prestare a serviciilor de cazare etc.. Experiența Sloveniei, de exemplu, demonstrează oportunitățile noi, oferite de sistemele informaționale deținute de companiile turistice și cele de prestare a serviciilor turistice privind fluxurile turiștilor, disponibile cu periodicitate zilnică, pe baza cărora sunt generate statistici cu frecvență sporită, inclusiv date zilnice.
Este de menționat relevanța experienței statelor UE în contextul lucrărilor de aliniere a statisticii naționale la standardele UE, în special realizarea activităților prevăzute în Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 306/2025 ce țin de: elaborarea normelor metodologice și instrumentarului privind noua cercetare în gospodăriile populației – privind cererea turistică, testarea acestora în anul 2026, și implementarea acestei cercetări cheie pentru măsurarea activității turistice în sistemul de cercetări statistice regulate în Republica Moldova începând cu anul 2027.
În cadrul reuniunii, Directorul general al BNS a avut multiple discuții cu reprezentanții oficiilor de statistică din Austria, Belgia, Cehia, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Letonia, Malta, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, România, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Muntenegru, Polonia, Serbia și altele, precum și cu oficiali de la Eurostat, EFTA, OCDE privind colaborarea bilaterală curentă și extinderea cooperării pe viitor.
Conferința DGINS a fost inițiată în anul 1953 la Luxemburg. Aceasta este organizată anual pentru a discuta subiecte importante ce țin de programul statistic, inclusiv metodele și procesele utilizate pentru producerea și diseminarea statisticilor europene, fiind găzduită în fiecare an de un alt oficiu național de statistică al Sistemului Statistic European (SSE).
Conferința DGINS din 2026 va avea loc în Elveția, pentru a discuta noile priorități în domeniul statisticii europene.
