Vârstnicii în Republica Moldova în anul 20191
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice care este marcată anual, la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile - pentru anul 2019 și 2020 - cu privire la Covid-19.
Situația demografică
Populația în vârstă la nivel global și național crește atât în termeni absoluți, cât și relativi
Populația lumii este într-un proces continuu de îmbătrânire. În anul 2019 circa 703 milioane de persoane de pe globul pământesc aveau vârsta de 65 ani și peste. Ponderea acestor persoane în total populație s-a majorat de la 6% în anul 1990 până la 9% în anul 2019, iar până în anul 2050 se estimează că aceasta va crește până la 16%2.
În Republica Moldova, la începutul anului 2020, locuiau 574,9 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 21,8% din numărul total al populației cu reședință obișnuită3. Din numărul total al vârstnicilor, circa 60% erau femei, fiecare a treia persoană era între 60-64 ani, iar 10,9% constituiau persoanele care au depășit vârsta de 80 ani.
Ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani este în creştere continuă. În ultimii cinci ani a crescut cel mai mult ponderea vârstnicilor din grupul de vârstă de 65-69 de ani – cu 2,7 p.p. (de la 25,8% la începutul anului 2016 până la 28,5% la începutul anului 2020).
La începutul anului 2020 coeficientul de îmbătrânire a populaţiei a constituit 21,8%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică. Comparativ cu începutul anului 2016, acesta a înregistrat o majorare cu 3,3 puncte procentuale.
Diferenţe sunt marcate şi în repartizarea pe sexe, coeficientul îmbătrânirii populației feminine la începutul anului 2020 fiind cu 7,0 p.p. mai înalt faţă de cel al bărbaţilor şi a constituit 25,1%, comparativ cu 18,1% în cazul bărbaţilor.
Raportul pe sexe la vârstnici nu diferă semnificativ în dinamică
La 1 ianuarie 2020 raportul dintre bărbați și femei în vârstă 60 ani și peste a fost de 66,7 bărbați la 100 femei (față de 66,4 bărbați la 100 femei la 1 ianuarie 2016). În grupul de vârstă 80-84 ani, schimbările în raportul pe sexe sunt mai vizibile, fiind în scădere de la 49 la 45 bărbați la 100 femei.
Femeile vârstnice au durata vieții mai mare decât bărbații
Durata medie a vieții populației în vârstă de 60 ani, în perioada 2015 - 2019, a crescut cu 0,7 ani în cazul bărbaţilor, şi cu 1,0 ani în cel al femeilor. În rezultat, s-a înregistrat creşterea decalajului dintre durata medie a vieții la vârsta de 60 ani a bărbaţilor şi a femeilor, de la 4,0 ani (2015) la 4,3 ani (2019) în favoarea femeilor. O femeie la 60 ani mai are de trăit, în medie, 19,5 ani, în timp ce durata medie a vieții a unui bărbat la 60 ani este de 15,2 ani, potrivit datelor aferente anului 2019.
Mortalitatea bărbaților vârstnici depășește mortalitatea femeilor
Principalele cauze ale mortalităţii vârstnicilor au fost bolile aparatului circulator (68,1% din totalul decedaţilor din această grupă de vârstă), tumorile maligne (15,5%) şi bolile aparatului digestiv (6,6%). Această tendință se observă în special la bărbați fiind numită supramortalitate masculină, și a fost înregistrată în toate clasele principale de deces.
Starea de sănătate
Incidența prin tumori maligne este în creștere continuă
Conform datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în anul 2019, circa 69% din cazurile noi de tumori maligne au revenit persoanelor în vârstă de 60 ani și peste. În medie, în fiecare zi, aproape 20 persoane vârstnice au fost diagnosticate cu tumori maligne, fiind înregistrate în total 7,1 mii persoane vârstnice al căror diagnostic a fost stabilit pentru prima dată. La 100 mii vârstnici reveneau în medie 1259 cazuri noi de tumori maligne, comparativ cu 1091 cazuri în anul 2015.
Femeile și bărbații din categoria de vârstă 65-69 ani şi bărbaţii vârstnici în general sunt afectaţi în proporţie mai mare de tumori maligne
Tumorile maligne sunt mai frecvente în cazul bărbaţilor, la 100 mii bărbaţi în vârstă de 60 ani şi peste au revenit în medie 1629 cazuri noi de tumori maligne, comparativ cu 1012 cazuri la 100 mii femei de vârsta respectivă. Cea mai înaltă rată a incidenţei prin tumori maligne s-a înregistrat atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor pentru segmentul de vârstă 65-69 ani – 1562 cazuri la 100 mii bărbaţi de vârsta respectivă şi 964 cazuri la 100 mii femei.
Bărbații vârstnici în general sunt afectaţi în proporţie mai mare de tuberculoză, dar și bărbații din categoria de vârstă 55-64 ani și femeile în vârstă de 65 ani și peste
În anul 2019, la nivel de ţară, s-au înregistrat 1,9 mii cazuri noi de tuberculoză activă, fiecare al patrulea caz (24,3%) fiind o persoană în vârstă de 55 ani şi peste. Totodată, circa 70% din aceste cazuri s-au înregistrat la populația în vârstă de 55 ani și peste din mediul rural. La 100 mii locuitori în vârstă de 55-64 ani au revenit 76 cazuri și 44 cazuri la 100 mii locuitori în vârstă de 65 ani și peste.
De la începutul pandemiei de Covid-19 din anul curent, persoanele vârstnice au fost mai mult afectate de noul virus
Conform datelor Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, de la începutul pandemiei de Covid-19 din martie 2020 și până la data de 27 septembrie 2020, au fost confirmate circa 50,9 mii cazuri4 de infecție cu noul tip de coronavirus, iar 1287 persoane au decedat. Din numărul total al persoanelor infectate, persoanele în vârstă de 60 ani și peste reprezintă 27,3%, iar din numărul total al deceselor – 76,8%. Femeile reprezintă 58,7% în numărul total al persoanelor de 60 ani și peste infectate cu Covid-19 și 48,0% în numărul persoanelor de această vârstă decedate din cauza virusului.
În funcție de grupul de vârstă al persoanelor infectate, 9778 persoane (70,4%) au vârsta de 60-69 ani, 3243 persoane (23,4%) - vârsta de 70-79 ani și 855 persoane (6,2%) sunt în vârstă de 80 ani și peste. De asemenea, din numărul total al deceselor din cauza Covid-19, 482 persoane (48,7%) aveau vârsta de 60-69 ani, 344 persoane (34,8%) - 70-80 de ani și vârsta de 80 ani și peste - 163 persoane (16,5%).
Rata dizabilităţii primare la vârstnici este mai mare la bărbați decât la femei
Pe parcursul anului 2019, în urma expertizării primare au fost recunoscute 13,7 mii persoane adulte cu dizabilitate primară, inclusiv 0,8 mii femei în vârstă de 57 ani și peste, și 0,8 mii bărbați în vârstă de 62 ani și mai mult. Astfel, la 100 mii locuitori în vârstă de 57/62 ani și peste (57 ani pentru femei și, respectiv, 62 ani pentru bărbați), au revenit 266 cazuri de dizabilitate primară, fiind în creștere în ultimii ani. Astfel, la 100 mii bărbați în vârstă de 62 ani și peste au revenit 406 cazuri, comparativ cu 200 cazuri la femei în vârstă de 57 ani și peste.
Bolile aparatului circulatorsunt cauza predominantă a dizabilităţii primare la vârstnici
Cauzele care au determinat cel mai des dizabilitatea primară au fost bolile aparatului circulator (26,7%), după care au urmat tumorile maligne (21,2%) și bolile sistemului osteo-articular, ale mușchilor și țesutului conjuctiv – 11,1%.
Protecţia socială
Ponderea femeilor vârstnice depăşește ponderea bărbaţilor vârstnici în numărul pensionarilor
Conform datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2020, numărul pensionarilor a constituit 696,0 mii persoane5. Circa 75% din totalul pensionarilor erau pensionari pentru limită de vârstă (524,5 mii). Datorită ponderii mai mari în numărul populaţiei vârstnice şi diferenţei de longevitate dintre femei şi bărbaţi, femeile au constituit 70,5% în numărul total de pensionari pentru limită de vârstă. Persoanele în vârstă de 60 ani și peste dețineau o pondere de 93,4% în totalul pensionarilor pentru limită de vârstă, dintre aceștia 68,5% fiind femei.
Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 20% decât pensiile bărbaţilor
Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă la 01.01.2020 a constituit 1843,0 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 12,1%, iar, comparativ cu ultimii cinci ani, aceasta s-a majorat cu 54,6%. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în cazul bărbaţilor a constituit 2157,8 lei, comparativ cu 1711,6 lei în cazul femeilor. Astfel, disparitatea de gen în cazul pensiilor pentru limită de vârstă a constituit 20,7%, comparativ cu valoarea de 17,8% la începutul anului 2016.
Pensia pentru limită de vârstă acoperă valoarea minimului de existență pentru pensionari, dar nu și în cazul beneficiarilor de pensii din sectorul agricol
Valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, în anul 2019, a constituit 1707,4 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 8,5%. Minimul de existenţă pentru pensionari diferă în funcţie de mediul de reşedinţă. Astfel, pentru pensionarii din oraşele mari acesta a constituit 1946,9 lei, comparativ cu 1717,5 lei pentru cei din alte oraşe şi 1623,9 lei pentru pensionarii de la sate.
Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă a permis acoperirea valorii minimului de existenţă pentru pensionari în proporţie de 107,9% în anul 2019, comparativ cu 82,9% în anul 2015. Însă, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în sectorul agricol a acoperit valoarea minimului de existență în proporție de doar 84,8%, comparativ cu sectorul non-agricol – 119,6%.
Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă acoperă minimul de existență pentru pensionari în proporție de 63%
Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă la 01.01.2020 a constituit 1079,3 lei și a permis acoperirea valorii minimului de existență pentru pensionari în proporție de 63,2%.
Pe de altă parte, circa 23,4% din pensionari pentru limita de vârstă erau angajați în câmpul muncii la momentul stabilirii pensiei.
Cei mai mulți vârstnici, beneficiari de îngrijire la domiciliu, trăiesc în mediul rural
În anul 2019, conform datelor Agenției Naționale Asistență Socială au activat circa 2,1 mii lucrători sociali, care au prestat servicii de îngrijire la domiciliu pentru 18,5 mii de beneficiari. Circa 71 la sută din beneficiari au fost din mediul rural.
Pe parcursul anului 2019, în țară au activat 67 cantine de ajutor social, înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale, care au deservit 13,3 mii persoane, dintre care 2,7 mii persoane au beneficiat de acest serviciu la domiciliu. În afară de aceasta, persoanele în vârstă beneficiază și de alte prestaţii, ajutoare şi servicii sociale conform legislației în vigoare.
Piaţa muncii
Ponderea vârstnicilor activi din punct de vedere economic este în creștere
Numărul persoanelor vârstnice (de 60 ani şi peste) active din punct de vedere economic, în anul 2019, a fost de 82,3 mii, ceea ce constituie 9,0% din totalul persoanelor active și 14,7% din populația totală din aceeași grupă de vârstă.
Vârstnicii din mediul rural şi de sex masculin predomnină în populația vârstnică ocupată
Populaţia ocupată de 60 ani şi peste în anul 2019 a constituit 80,8 mii, ceea ce reprezintă 9,3% din totalul populaţiei ocupate. Pentru populaţia ocupată de vârstă înaintată sunt caracteristice diferenţe notabile în repartizarea pe medii, sexe, activităţi economice, statut profesional etc. Astfel, 61,3% din vârstnicii ocupaţi au fost din mediul rural şi 56,1% au fost bărbaţi. Circa 2/3 din totalul vârstnicilor ocupaţi (65,5%), aveau vârsta cuprinsă între 60-64 ani, fiecare a patra persoană (25,2%) avea 65-69 ani, circa 1,0% - 80 ani și peste.
Vârstnicii sunt preponderent ocupaţi în activităţi agricole
Fiecare a treia persoană vârstnică ocupată a lucrat în activităţi agricole, declarând gospodăria țărănească sau terenul agricol ca loc principal de muncă. Fiecare a patra persoană a lucrat în sfera serviciilor sociale, prestate în special de stat. Astfel, 35,1% din bărbaţi au lucrat în sectorul agricol, 16,5% - în industrie, 9,3% - în comerț, 9,1% - în învăţământ. În rândul femeilor distribuţia se prezintă astfel: 32,0% de femei vârstnice erau ocupate în agricultură, 19,7% – în învăţământ, 11,8% – în sănătate şi asistenţă socială, 11,0% - în comerţ.
Durata medie a săptămânii de lucru pentru persoanele vârstnice ocupate a constituit 37 ore. Fiecare a doua persoană ocupată (56,4%) a lucrat 40 de ore şi mai mult pe săptămână, iar 36,2% - de la 20 până la 39 de ore pe săptămână. În distribuţia populaţiei vârstnice după statutul profesional au predominat salariaţii (68,2%), urmaţi de lucrătorii pe cont propriu (23,7%).
Nivelul de trai al gospodăriilor cu vârstnici
Gospodăriile cu vârstnici predomină în mediul rural şi sunt formate cel mai des dintr-o singură persoană
Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, în anul 2019 din total gospodării, 38,8% aveau în componență cel puţin o persoană în vârstă de 60 ani şi peste, din care 71,0% au constituit gospodăriile formate doar din vârstnici, iar restul erau gospodării în componenţa cărora erau şi alte persoane. Din total gospodării formate doar din vârstnici, 63,4% locuiau în mediul rural şi, respectiv, 36,6% în mediul urban. Repartizarea gospodăriilor cu vârstnici după numărul de persoane în gospodărie relevă o preponderență a gospodăriilor formate dintr-o singură persoană (66,8%), gospodăriile formate din 2 persoane fiind prezente în proporţie de 32,7%.
Gospodăriile cu vârstnici din mediul urban au o situaţie financiară mai bună
Veniturile gospodăriilor cu vârstnici sunt determinate de mai mulţi factori. În medie, o gospodărie în componenţa căreia era cel puţin o persoană în vârstă de 60 ani şi peste, dispunea de 2692,0 lei lunar/ persoană. Gospodăriile din mediul urban se aflau într-o situaţie mai bună, cu un venit mediu lunar de 3212,5 lei/persoană, faţă de 2423,4 lei/ persoană în mediul rural.
Prestaţiile sociale sunt cea mai importantă sursă de venit a vârstnicilor
Principala sursă de venit a gospodăriilor cu vârstnici au fost prestaţiile sociale, care au constituit 48,6% din veniturile lunare ale gospodăriei. Totodată, plăţile salariale în medie au constituit 27,3% din veniturile acestei categorii de gospodării, iar activitatea individual agricolă – 10,0%. Transferurile din afara ţării au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor cu vârstnici în proporţie de 7,6%.
Gospodăriile formate numai din vârstnici au venituri medii mai mari decât gospodăriile cu vârstnici care locuiesc și cu alte persoane
Situaţia vârstnicilor diferă în funcţie de componenţa gospodăriei. Astfel, gospodăriile formate numai din vârstnici din perspectiva veniturilor medii pe o persoană au fost într-o situaţie mai bună decât vârstnicii care au locuit în gospodării extinse (Tabelul 1). O explicaţie ar fi faptul că, aceste gospodării sunt numeroase, iar veniturile vârstnicilor sunt o sursă de venit pentru toată gospodăria.
Tabelul 1. Structura veniturilor disponibile pentru gospodăriile cu vârstnici, în anul 2019
| Gospodării formate numai din vârstnici | Gospodării cu vârstnici şi alte persoane | ||||
Total | Urban | Rural | Total | Urban | Rural | |
Total venituri disponibile | 2 780,8 | 3 224,1 | 2 517,7 | 2 596,9 | 3 197,5 | 2 331,8 |
inclusiv în % pe surse de formare: |
|
|
|
|
|
|
Venit din activitatea salarială | 13,1 | 18,5 | 9,1 | 43,5 | 60,1 | 33,4 |
Venit din activitatea individuală agricolă | 8,9 | 1,2 | 14,7 | 11,3 | 1,4 | 17,2 |
Venit din activitatea individuală non-agricolă | 1,0 | 0,7 | 1,2 | 5,1 | 3,2 | 6,3 |
Prestaţii sociale | 66,3 | 68,3 | 64,8 | 28,3 | 27,9 | 28,6 |
Alte venituri | 10,7 | 11,3 | 10,2 | 11,8 | 7,4 | 14,5 |
inclusiv transferuri din afara ţării | 5,4 | 4,0 | 6,4 | 10,3 | 5,0 | 13,4 |
Pentru gospodăriile formate numai din vârstnici, principala sursă de existenţă au fost prestaţiile sociale (66,3%). Datorită faptului că, o parte din vârstnici erau economic activi, veniturile acestora au avut la bază şi alte surse de venit, cum ar fi activităţile salariale (13,1%) şi activitatea individuală agricolă (8,9%).
În cazul gospodăriilor mixte, în componenţa cărora erau şi alte persoane, principala sursă de venit a fost activitatea salarială – 43,5%, iar prestaţiile sociale au contribuit la formarea veniturilor în proporţie de 28,3%. Totodată, gospodăriile mixte au fost dependente într-o proporţie mai mare de transferurile din afara ţării comparativ cu cele formate doar din vârstnici (10,3% faţă de 5,4%).
Vârstnicii din mediul urban cheltuie mai mult decât cei din mediul rural
În medie, o gospodărie cu vârstnici a cheltuit lunar 2530,2 lei/persoană. Cu un nivel mai mare a cheltuielilor de consum s-a evidenţiat mediul urban, unde acestea au înregistrat, în medie pe lună, 3069,5 lei/persoană, iar în mediul rural cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au însumat 2251,8 lei/persoană.
Aproape jumătate din cheltuielile vârstnicilor se referă la produse alimentare
Preponderent cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au fost destinate necesarului de consum alimentar (45,6%), după care au urmat cheltuielile pentru întreţinerea locuinţei – 18,8%, îmbrăcăminte şi încălţăminte – 7,6% și îngrijire medicală şi sănătate – 7,1%. Celelalte cheltuieli au revenit pentru dotarea locuinţei (5,1%), comunicaţii (4,0%) şi transport (3,7%).
Gospodăriile formate numai din vârstnici cheltuie mai mult decât cele care au în componenţă şi alte persoane
Gospodăriile formate doar din vârstnici au cheltuit, în medie pe lună, 2669,0 lei/persoană sau cu 12,1% mai mult comparativ cu gospodăriile în componenţa cărora erau şi alţi membri. În acelaşi timp, comparativ cu gospodăriile cu vârstnici și alte persoane, persoanele din gospodăriile formate numai din vârstnici au cheltuit mai mult pentru procurarea de produse alimentare, întreţinerea locuinţei şi servicii de sănătate (Tabelul 2).
Tabelul 2. Structura cheltuielilor de consum pentru gospodăriile cu vârstnici, în anul 2019
| Gospodării formate numai din vârstnici | Gospodării cu vârstnici şi alte persoane | ||||
Total | Urban | Rural | Total | Urban | Rural | |
Total cheltuieli de consum | 2 669,0 | 3 105,8 | 2 409,8 | 2 381,4 | 3 022,1 | 2 098,6 |
inclusiv, %: |
|
|
|
|
|
|
produse alimentare | 46,8 | 44,7 | 48,3 | 44,2 | 41,3 | 46,0 |
îmbrăcăminte, încălţăminte | 6,5 | 5,9 | 6,9 | 9,0 | 8,5 | 9,4 |
întreţinerea locuinţei | 20,9 | 20,9 | 20,9 | 16,2 | 16,2 | 16,2 |
dotarea locuinţei | 5,0 | 4,6 | 5,2 | 5,3 | 5,6 | 5,0 |
sănătate | 8,2 | 9,2 | 7,4 | 5,9 | 6,5 | 5,5 |
transport şi comunicaţii | 6,4 | 6,9 | 6,0 | 9,4 | 8,4 | 10,0 |
alte bunuri şi servicii | 6,2 | 7,8 | 5,3 | 10,0 | 13,5 | 7,9 |
Gospodăriile numai cu vârstnici sunt mai puţin dotate cu comodităţi
Gospodăriile formate numai din vârstnici s-au dovedit a fi în condiţii mai puţin avantajoase privind nivelul de dotare şi confort al locuinţelor. Dacă gospodăriile cu vârstnici şi alte persoane dispuneau de apeduct în proporţie de 84,8%, atunci în cazul gospodăriilor numai cu vârstnici, doar 76,3% dispuneau de aceste comodităţi. Situaţia este similară și în privința dotării cu sistem de canalizare, acces la baie sau duş în locuinţă, acces la grup sanitar cu apă în locuinţă și la apă caldă.
Condiţiile de trai ale vârstnicilor din mediul urban sunt mai bune decât ale celor din mediul rural
Condițiile de trai diferă semnificativ pentru vârstnicii de la sate şi din oraşe. În mediul urban construcţiile de locuinţe de tip bloc presupun şi conectarea la reţelele de alimentare cu apă, canalizare şi încălzire, respectiv vârstnicii din mediul urban locuiesc în condiţii mai bune decât cei din mediul rural. Astfel, în mediul urban 97,2% din gospodăriile formate numai din vârstnici erau dotate cu apeduct, 91,6% – cu sisteme de canalizare, 85,7% – cu baie sau duş în locuinţă şi 74,7% – cu încălzire centrală sau autonomă. În schimb la sate, doar 64,3% gospodării erau dotate cu apeduct, 43,5% – cu sisteme de canalizare, 30,0% – cu baie sau duş în locuinţă, iar 90,0% pentru încălzire au folosit sobă cu lemne sau cărbune. Toate acestea se datorează mai multor factori, principalii fiind posibilităţile financiare limitate, existenţa unor alternative, cum ar fi utilizarea sobelor sau aprovizionarea cu apă de la cişmea, fântână, etc.
Vârstnicii din mediul urban sunt mai puţin satisfăcuţi de nivelul de trai comparativ cu cei din mediul rural
Gospodăriile formate numai din vârstnici în proporție de 81,2% au apreciat nivelul de trai ca fiind satisfăcător, 8,0% – bun sau foarte bun, iar 10,8% au declarat nivelul de trai al gospodăriei ca fiind rău sau foarte rău. În mediul rural, 8,8% din gospodăriile formate numai din persoane în etate au apreciat nivelul de trai ca fiind bun sau foarte bun, pe când în mediul urban, doar 6,7% din gospodăriile formate numai din vârstnici erau satisfăcuți pe deplin de nivelul de trai.
Comparativ cu anul 2018, circa 88,5% din gospodăriile numai din vârstnici au menţionat că trăiesc la fel, 9,9% – mai rău sau mult mai rău şi numai 1,5% au afirmat ca trăiesc mai bine.
Capacitatea gospodăriei de a procura sau de a respecta termenele de plată pentru diferite servicii depinde de posibilitățile financiare ale gospodăriei. În anul 2019, circa 16,8% din gospodăriile formate numai din vârstnici n-au putut să-și permită să includă în regimul alimentar carne sau pește fiecare a doua zi, iar 10,3% din aceste gospodării nu dispuneau de mijloace suficiente pentru procurarea medicamentelor necesare, prescrise de medic.
- Structura veniturilor disponibile și cheltuielilor de consum pentru gospodăriile cu vârstnici (Tabelul 1 și 2 din comunicat) (fișier Excel)
Note:
1 Toți indicatorii demografici și indicatorii relativi din alte domenii sunt estimați cu utilizarea numărului populației cu reședință obișnuită.Reședința obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absenţele temporare (în scopul recreării, vacanţei, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).
Informația este prezentată fără datele privind populaţia localităţilor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.2 Raportul global privind îmbătrânirea populației, 2019.3 Datele privind populația cu reședință obișnuită la 1 ianuarie 2020 sunt provizorii.4 Sursa: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.5 Începând cu 01.01.2017, angajații organelor de forță sunt incluși în numărul total al pensionarilor, fiind la evidența Casei Naționale de Asigurări Sociale.
- Banca de date statistice / Statistica socială
- Concepte şi definiţii
- Metadate de referinţă
- Calendarul de diseminare electronică a informațiilor statistice în anul 2020
- Aging Europe, date, grafice, https://ec.europa.eu/eurostat/cache/digpub/ageing/
- Aging Europe, publicație, https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/10166544/KS-02-19%E2%80%91681-EN-N.pdf/c701972f-6b4e-b432-57d2-91898ca94893
- Past and future population ageing trends, https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Population_structure_and_ageing#Past_and_future_population_ageing_trends_in_the_EU-27
Referințe utile privind situația vârstnicilor în statele Uniunii Europene:
Eurostat: